Una din marile provocări ale guvernării de la Chișinău este să mențină liniștea și încrederea în societate, în condițiile agresiunii rusești din Ucraina. Moldovenii sunt în general un popor calm, resemnat în fața sorții, știu că nu se pot pune cu cei „mari și tari”, că mai convenabil e să te adaptezi vremurilor, nu să le înfrunți.
Dar asta nu înseamnă că își pritocesc la nesfârșit frustrările. Moldovenii își descarcă supărarea la alegeri, când se răzbună fie prin neprezentare („lăsați, toți sunt o apă și-un pământ!”), fie votând partide care au spoliat cu sârg avutul țării, când au fost la putere, iar azi varsă „lacrimi de crocodil” pe umărul poporului care geme sub călcâiul actualei guvernări.
Dacă să crezi sondajelor publicate în ultimul timp, blocul comuniștilor și socialiștilor ar fi devenit subit preferatul unei bune părți din electorat. Crește semnificativ și partidul Șor – un performer al demagogiei pe teme sociale, o formațiune, susțin autoritățile, crescută și menținută exclusiv din banii furați de la cetățeni. Bani reciclați în diverse proiecte de ajutorare care îi fac imagine de salvator al celor „mulți și obidiți”.
În situația când, vorba românului, se apropie funia de par, mobilizarea „maselor largi, populare” devine un factor-cheie pentru supraviețuirea în libertate a liderilor partidului Șor și pentru existența acestei formațiuni, amenințată cu radierea din Registrul partidelor politice, în cazul în care se va demonstra că a fost finanțată ilegal, afirmă Iulian Rusu, directorul CNA.
Să ne amintim: Ilan Șor, fugit peste hotare, a fost condamnat într-o primă instanță la 7 ani de închisoare încă în perioada guvernării Plahotniuc, dar ședințele de judecată au fost amânate sine die, la fel și locul desfășurării lor: de la Chișinău la Cahul. S-au recuzat pe rând și judecătorii care au examinat această speță, din motive… numai de ei știute, dar ușor de bănuit. Azi, din exilul său aurit, Șor continuă să transmită mesaje video cu amenințări la adresa actualei puteri. Concluzia discursurilor sale pare extrasă din nuvela Alexandru Lăpușneanu a lui Negruzzi: „Când am să mă întorc, pe mulți o să-i popesc și eu.”
Mariana Tauber, arestată zilele trecute într-un dosar de „finanțare ilegală a partidului de către un grup criminal organizat”, abia revenită dintr-o vizită în Israel (puțini au crezut că va mai îndrăzni să aterizeze la Chișinău) a amenințat, la rându-i, că „în câteva luni” situația se va schimba radical în Republica Moldova. Deputatul PAS, Oazu Nantoi consideră că Tauber făcea aluzie la o posibilă intervenție rusească, în toamnă, împotriva Republicii Moldova, o invazie pe care partidul Șor, ca și alte formațiuni prorusești și oligarhice, trebuie să înțelegem, o așteaptă ca pe o izbăvire.
Mii de oameni cu șepci albe, purtând tricouri în română și în rusă cu inscripția „Viața nouă”, blamând guvernarea; „magazine sociale” semănate pe întreg cuprinsul Republicii Moldova; ziare și foi volante răspândite la sate și în centrele raionale de activiști puși pe harță; concerte exorbitante ca preț cu vedete din Rusia – toate acestea costă o groază de bani, a căror sursă este cercetată azi de organele de ordine. În darea de seamă pe prima jumătate a anului curent partidul Șor a declarat, sub semnătura Marinei Tauber, 1,7 milioane de lei, în timp ce cheltuielile reale, după estimările Procuraturii Generale, ar depăși 20 milioane de lei.
Sărăcia este cel mai mare inamic al democrației. Oamenii aduși la sapă de lemn pot fi ușor manipulați și instigați la revolte care să aducă foloase nu lor, păturilor vulnerabile social, ci o „viață nouă” și prosperă, departe de pușcărie, orchestratorilor din umbră. Acest cerc vicios poate fi spart doar prin acțiuni decise ale justiției, însemnând și confiscarea averilor ilicite, pentru care există deja o bază legislativă.
Pedepsele exemplare în dosare de mare corupție au un cert efect educativ. Moldovenii trebuie să știe că furtul din avuția statului nu va mai fi tolerat și nu are termen de prescripție. Aceste măsuri sunt, ar putea fi, și o modalitate de a acoperi distanța dintre cetățeni și guvernanți, dintre discurs și realitate.
Auzim încă în diverse emisiuni TV și Radio, în vox-uri din stradă opinii și reacții care descumpănesc: „Să ne dea guvernul mai mult, dacă nu le place Șor.” Sau despre conflictul transnistrean: „Politicienii sunt de vină, oamenii în general se înțeleg, viața e grea și pentru unii și pentru alții. Cei de sus tulbură apele.” Am avut prilejul să aud asemenea păreri și din gura unor refugiați ucraineni, etnici români (sau „moldoveni” cum își spun ei) din regiunea Odesa, plecați, e drept, înainte de 24 februarie, când au început să cadă rachetele și bombele rusești peste Ucraina. Discuția era despre Putin versus Zelenski, „care au ceva de împărțit între ei”.
E o mentalitate a neimplicării, a dezangajării, când tu, „om simplu”, ești doar spectator sau victimă a unor politici, nu beneficiarul conștient sau agentul lor activ. În Moldova se consideră ca de la sine înțeles că cei pe care-i alegem își văd de interesele lor egoiste, și că dacă binele public mai este invocat, guvernanții nu pot fi crezuți: agenda lor ascunde mereu ceva necurat, ceva subversiv.
Vorbim aici despre lipsa unei culturi democratice și civice la electoratul de bază, dar și despre unele reflexe autoritare ale guvernării, care preferă mai întâi să decidă și apoi să explice.
Pacea socială într-un stat vulnerabil, economic și identitar, ca Republica Moldova e foarte fragilă. Riscul ca ea să fie instrumentată politic de cei care vor ca acest stat să revină la orânduielile de tip rusesc e foarte mare. Atunci când, după expresia Marinei Tauber – „martira întru dreptate a poporului moldovenesc” –, proeuropenii nu vor avea nici măcar 15 minute ca să-și facă bagajele. Spre bucuria hoților și a protectorilor lor de la Moscova.
Punctele de vedere exprimate în acest acest articol nu reprezintă neapărat poziția postului de radio Europa Liberă.
