Linkuri accesibilitate

Ora 13.00: Peste 26%, prezență la vot mai mare ca la alegerile prezidențiale


Moldova alegeri 11 iulie 2021 -La secția de votare din satul Miclești, Orhei, la prima oră de votare.
Moldova alegeri 11 iulie 2021 -La secția de votare din satul Miclești, Orhei, la prima oră de votare.

Datele pe care le prezintă în regim live, Comisia Electorală Centrală, indică la această oră (13.10) o participare la vot de peste 26 la sută. Cifra cuprinde cetățenii din Republica Moldova, inclusiv pe cei din diasporă, aude au votat deja peste 92 de mii de cetățeni moldoveni, depășind astfel numărul total al participării diasporei la precedentele alegeri parlamentare.

Dacă e să urmărim felul în care votează alegătorii, grupați de autoritatea electorală după diferite categorii de vârstă, atunci vedem că și de această dată, tinerii, între 18-25, sunt deocamdată cei mai pasivi, puțin peste 5 la sută. De cealaltă parte, activismul, așa cum îl indică cifrele, este din partea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 57 și 70 de ani, au votat aproximativ 40 la sută.

Dacă ar fi să comparăm aceste cifre cu cele de la precedentul scrutin parlamentar, atunci putem deduce că rata de participare este comparabilă cu cea din 2019, când la această oră votaseră aproximativ 24 la sută de alegătorii incluși în liste.

Scrutinul de astăzi va fi monitorizat de 2 400 de observatori acreditați de către CEC.

Observatorii Promo-Lex, au înregistrat deja unele încălcări, la câteva ore de la deschiderea secțiilor de votare. Printre acestea, se numără, întâi de toate, două cazuri de transportare organizată a alegătorilor din regiunea transnistreană. Promo-Lex a mai raportat cazuri de filmare sau fotografiere a buletinului de vot, deficiențe tehnice la filmarea scrutinului în interiorul secțiilor și două incidente de nerespectare a măsurilor anti-COVID-19.

Trebuie să amintim aici că participarea diasporei a crescut la ultimele scrutine, înregistrând un record la prezidențialele de anul trecut, de peste 260 de mii de cetățeni care au votat în turul doi de scrutin.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Anticipate 2021: rezultate

Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost câștigate de Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS) iar în noul Parlament vor intra trei partide/blocuri electorale.

Pentru a accede în Parlament, partidele politice trebuiau să întrunească 5% din voturile valabile ale alegătorilor, iar blocurile electorale – 7%. Candidații independenți numai 2%.

Rezultatele parțiale, prezentate de CEC, după numărarea a 100% din voturi.

Prezența la vot a fost de 48,41 la sută.

  • Pe teritoriul R. Moldova, prezența a fost de 44,56%.
  • Peste hotare au votat pese 212 mii de persoane, aproape jumătate fiind între 26 și 40 de ani, arată datele CEC. PAS a obținut peste 86% din voturi, în timp ce Blocul electoral al Comniștilor și Socialiștilor, numai 2,47%.
  • Cei mai mulți alegători din diaspora au fost în Italia, peste 66 de mii. Urmează Germaia cu aproape 26 de mii de votanți, Marea Britanie cu aproape 24 de mii și Franța cu aproape 23 de mii. În România au votat 15.123 de alegători iar în Rusia numa 6.153.
  • La secțiile de votare alocate locuitorilor regiunii transnistrene, 62,21 la sută dintre alegători au votat pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar 13,59 la sută – cu Partidul Acțiune și Solidaritate. 6,25 la sută au votat pentru Partidul Șor.
  • În total, la cele 41 de secții arondate regiunii transnistrene s-au prezentat la votare 28.780 de alegători.

Previous Next

Radio Europa Liberă în alegeri

RADIO EUROPA LIBERA reamintește ca nu susține nici un partid politic înscris în cursa electorală pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021. Emisiunile noastre electorale, în română și rusă, oferă același condiții de exprimare tuturor candidaților, iar materialele analitice caută să prezinte cât mai exact informațiile publice despre trecutul partidelor aflate în competiție, astfel încât publicul (cititorii si ascultătorii) Europei Libere să facă o alegere informata și la scrutinul din 11 iulie 2021.

XS
SM
MD
LG