Linkuri accesibilitate

ONU spune că peninsula Crimeea aparține Ucrainei. Atunci de ce a finanțat agenția sa nucleară cercetări rusești în această regiune?


Președintele rus Vladimir Putin (dreapta) și șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, pe 6 martie, înaintea discuțiilor de la Soci.
Președintele rus Vladimir Putin (dreapta) și șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, pe 6 martie, înaintea discuțiilor de la Soci.

Înregistrări obținute de RFE/RL arată că Agenția Internațională pentru Energie Atomică – organismul de supraveghere al ONU pentru utilizarea pașnică a energiei nucleare – a finanțat studii ale institutelor de cercetare rusești în Crimeea, peninsula ucraineană pe care Moscova a confiscat-o în 2014, în ceea ce Kievul numește o încălcare a suveranității sale.

Finanțarea de către Agenția nucleară a ONU a cercetării științifice de stat a Rusiei în Crimeea, după 2014, este considerată de anumiți critici echivalentă cu legitimarea agresiunii ruse împotriva țării vecine.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică a semnat cel puțin două acorduri cu institute de cercetare din Rusia. Este vorba de acorduri care includeau muncă de cercetare pe teritoriul Crimeei ocupate în urma operațiunii militare din martie 2014, arată înregistrări interne ale Agenției obținute de RFE/RL.

ONU a respins pretențiile Moscovei cu privire la Crimeea într-o rezoluție a Adunării Generale adoptată după acapararea peninsulei de către Rusia, în 2014. Totodată, șeful AIEA, Rafael Grossi, a declarat că agenția pe care o conduce este fidelă principiului Cartei ONU conform căruia „frontierele naționale nu pot fi modificate prin forță”.

Cu toate acestea, între 2016 și 2019 au fost semnate două contracte de cercetare ale AIEA cu instituții științifice de stat din Rusia, contracte care implicau cercetări pe teritoriul Crimeei. Potrivit informațiilor obținute de RFE/RL, primul contract a fost prelungit în vara anului 2019.

Contractele sunt relativ mici, în ceea ce privește dimensiunea și domeniul de aplicare. Dar semnarea lor arată că, după agresiunea Rusiei în Ucraina în 2014, care a escaladat prin invazia din 2022, AIEA nu ar fi acționat în termeni foarte clari, nici din punct de vedere diplomatic, nici birocratic.

Anterior, AIEA a fost implicată în disputele privind statutul Crimeei, având în vedere controlul de facto al Rusiei asupra unui reactor nuclear de cercetare din această regiune, dar și revendicarea legală a Ucrainei asupra peninsulei, recunoscută de majoritatea covârșitoare a comunității internaționale.

Ucraina și aliații săi occidentali au solicitat AIEA să se abțină de la acțiuni care ar sugera recunoașterea preluării Crimeei de către Rusia. Mai ales că Moscova a refuzat în 2015 să aprobe raportul anual al AIEA, tocmai pentru că acesta menționa un reactor din orașul Sevastopol din Crimeea ca fiind situat în Ucraina.

Șeful IAEA, Rafael Grossi (stânga), în aprilie 2020, la o intâlnire cu ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Dmitri Kuleba, la care și-a afirmat spijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei.
Șeful IAEA, Rafael Grossi (stânga), în aprilie 2020, la o intâlnire cu ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Dmitri Kuleba, la care și-a afirmat spijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei.

AIEA a declarat pentru RFE/RL că agenția continuă să recunoască Crimeea ca fiind teritoriu ucrainean, în conformitate cu rezoluția Adunării Generale a ONU din 2014 și a descris cercetările din regiune ca fiind de „natură pur tehnică”, spunând că ele „nu constituie o schimbare în poziția agenției privind statutul Crimeei”.

„Denumirile folosite de omologi și prezentarea materialului în rapoartele lor nu implică exprimarea vreunei opinii din partea AIEA cu privire la statutul juridic al oricărei țări sau teritoriu sau al autorităților sale”, a declarat un purtător de cuvânt al AIEA.

În plus, purtătorul de cuvânt l-a descris pe partenerul unuia dintre proiecte – Joint Institute for Nuclear Research (JINR), un centru internațional de cercetare cu sediul în orașul Dubna de lângă Moscova – ca fiind „ o organizație internațională interguvernamentală de cercetare științifică situată în Rusia, nicidecum o organizație rusă”.

(După publicarea acestui articol, un purtător de cuvânt al AIEA a declarat că acordul său de cercetare cu JINR „a inclus din greșeală Sevastopol” și că „acest institut nu a făcut nicio referire la activitatea desfășurată în Crimeea”).

Însă misiunea diplomatică permanentă a Ucrainei la Viena, unde se află sediul AIEA, a declarat pentru RFE/RL că niciun proiect de cercetare sponsorizat de AIEA în Crimeea nu a fost aprobat de guvernul ucrainean.

„Poziția noastră rămâne clară: Ucraina se opune cu hotărâre oricăror proiecte internaționale sau oricăror alte activități în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, inclusiv Republica Autonomă Crimeea și orașul Sevastopol, deoarece acest lucru încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a statului nostru”, a afirmat misiunea permanentă a Ucrainei la Viena.

Misiunea diplomatică permanentă a Rusiei la Viena nu a trimis încă un răspuns întrebărilor RFE/RL.

„Zonele de coastă rusești”

Contractul de cercetare rus care a fost prelungit în 2019 a fost semnat inițial în septembrie 2016 cu JINR. Proiectul s-a axat pe studiul tendințelor de poluare „în zonele de coastă rusești ale Mării Negre” folosind „tehnici nucleare și analitice conexe”.

Un raport publicat în mai 2019 nu menționează Crimeea sau oricare dintre locațiile sale ca fiind domeniul de aplicare al proiectului de cercetare descris în acordul JINR cu AIEA. Însă, precizează în mod specific că studiul ar implica muncă de cercetare în Sevastopol.

De asemenea, JINR a precizat în mod expres în propunerea sa pentru contractul de cercetare, prezentată în iunie 2016, că studiile vor fi făcute în Sevastopol, împreună cu Institutul de Biologie a Mărilor Meridionale, cu sediul la Sevastopol (institut pe care autoritățile de ocupație ruse l-au preluat după cucerirea Crimeei și l-au integrat în Academia Rusă de Științe).

Propunerea pentru contractul de cercetare a estimat costul total al proiectului la 165.000 de euro, cu o solicitare de 15.000 de euro din partea AIEA.

Insitutul de Biologia Mărilor Meridionale de la Sevastopol a fost inclus în Academia Rusă de Științe după ocuparea Crimeei, în 2014.
Insitutul de Biologia Mărilor Meridionale de la Sevastopol a fost inclus în Academia Rusă de Științe după ocuparea Crimeei, în 2014.

Cercetătorul științific șef al proiectului, Marina Frontasyeva, profesor la JINR, nu a răspuns întrebărilor trimise prin e-mail cu privire la cercetările de pe teritoriul Crimeei, specificate atât în propunerea JINR, cât și în contractul AIEA.

Unul dintre colaboratorii anteriori ai lui Frontasyeva, Natalya Milchakova, este copreședinte al filialei din Sevastopol a Frontului Poporului, o organizație pro-Kremlin fondată la inițiativa președintelui rus Vladimir Putin.

În martie, Milchakova a contribuit la organizarea unei ceremonii de premiere pentru locuitorii din Sevastopol care au sprijinit forțele ruse în războiul împotriva Ucrainei și a declarat că aceștia „ne aduc victoria mai aproape”.

Al doilea contract AIEA analizat de RFE/RL a fost semnat cu Centrul Federal pentru Sănătatea Animalelor din Rusia, un institut de cercetare cu sediul în orașul Vladimir, la 200 de kilometri est de Moscova.

Contractul, în valoare de 60.000 de euro, a fost acordat pentru un proiect de studiere a virusurilor gripei aviare de la păsările sălbatice migratoare, utilizând analiza izotopilor stabili.

Deși contractul nu menționează Crimeea, un „raport final” pentru proiect, prezentat în septembrie 2023, precizează că eșantioanele de pene de la păsări au fost colectate în „Republica Crimeea”.

Cercetătorul șef al proiectului, Viktor Irza, nu a răspuns nici el la o solicitare trimisă prin e-mail cu privire la proiect.

„O poveste urâtă”

Expertul ucrainean în securitate nucleară Olha Koșarna, fost membru al consiliului Inspectoratului de Stat pentru Reglementare Nucleară din Ucraina, spune că sponsorizarea de către AIEA a proiectelor de cercetare în Ucraina ocupată de Rusia este „o poveste urâtă”.

„Aceasta este o încălcare, desigur, deoarece AIEA consideră oficial că Sevastopol este teritoriu ucrainean, la fel ca regiunile Donețk și Lugansk, regiunea Zaporojie și toate teritoriile ocupate ale Ucrainei”, spune Kosharna pentru RFE/RL.

RFE/RL a obținut o captură de ecran a unei liste interne a AIEA pentru un eveniment sponsorizat de agenție, care descrie doi participanți ca provenind din „Donețk, Federația Rusă”, o referire la un important oraș din estul Ucrainei ocupat de forțele ruse.
RFE/RL a obținut o captură de ecran a unei liste interne a AIEA pentru un eveniment sponsorizat de agenție, care descrie doi participanți ca provenind din „Donețk, Federația Rusă”, o referire la un important oraș din estul Ucrainei ocupat de forțele ruse.

Rapoartele anuale ale AIEA continuă să listeze reactorul de cercetare de la Sevastopol ca fiind situat în Ucraina, deși în alte documente ale AIEA a apărut o exprimare care ar sugera recunoașterea tacită a ocupației rusești a Ucrainei.

Conform înregistrărilor interne ale AIEA examinate de RFE/RL, pe lista participanților la un viitor eveniment sponsorizat de AIEA la Moscova pe tema radioterapiei, figurează două persoane din delegația rusă care sunt menționate ca fiind din „ Donețk, Federația Rusă”.

Donețk este un oraș important din estul Ucrainei care a fost cucerit de forțele susținute de Rusia în 2014, împreună cu părți din regiunea cu același nume, dar și din regiunea învecinată Lugansk, și a rămas sub controlul Moscovei de când Rusia și-a lansat invazia la scară largă a Ucrainei, în 2022.

Articol preluat de la Europa Liberă România, dar publicat inițial pe rferl.org

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG