Dina Zaiaţ s-a născut la 11 septembrie 1981 în Chişinău. Absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat din Moldova. Jurnalistă şi producătoare TV. Fondatoarea unicului show de călătorii din Moldova. Mamă a doi copii.
Luni
Să nu uit să verific emisiunea din Baku, să sun la Purcari, să vorbesc cu domnul Pojoga despre fotografii, să selectăm video pentru promo-ul din Chicago şi să intru la Internews. De le-aş reuşi pe toate. Gândurile ca nişte taracani mici mi-au deschis pleoapele somnoroase.
Hai să încerc azi să ignor mâzga de afară, troleibuzul ruginit şi doamna dolofană artistă la ticsit oameni şi la împăturit lei de unu. Oare cum ar fi ţara noastră dacă măcar oamenii ar zâmbi în stradă?
Mă scufund în orizonturile calde de Valencia, alerg pe plajele din Miami şi prind din mers nişte clătite cu nutella din Chicago. Escapada amăgitoare de la MONTAJ. Check In Show – unicul show de călătorii din ţară, e salvarea mea de februarie. Şi nu numai.
Plecatul peste hotare a devenit mai straşnică ca o epidemie? Nu găsesc altă explicaţie...
Caut cu lumânarea oameni talentaţi în echipă. Producători, scenarişti, regizori. Nu-s. Au rămas doar studenţi pe care trebuie să îi inveţi de la zero. Şi aceea puţini. Toţi vorbesc despre o criză de specialişti în toate domeniile. Chiar şi cu salarii duble, oameni nu se găsesc. Plecatul peste hotare a devenit mai straşnică ca o epidemie? Nu găsesc altă explicaţie.
Hai, Dină hăi, încearcă să fii optimistă. Bu, bu, bu – nu cât se poate?
Mă aşteaptă domnul de la Muzeul de Istorie. Şeful secţiei amenajare expoziţii, Victor Ţoi. Chiar aşa îl cheamă. Chiar şi seamănă cumva cu artistul. Zâmbesc. Ziua nu a trecut degeaba.
Marţi
Vit D, omega 3 şi un buchet de lalele. Lupt cum pot cu depresia oraşului care se preface să e cel mai frumos de pe planetă. Mă prefac şi eu că nu fac parte din décor. Frumooooos… ca la Bacovia… Ne-a borî cu inimioare.
Prind în stradă vreo două mutre înăcrite şi câteva sprâncene încruntate îndreptate spre vârful meu de cap tuns foarte scurt. Eheheheheeee voi nu m-aţi văzut acum două luni. Parcă fugisem de la Aushwitz.
Viorel, fă-te bine. Părul meu e doar păr, va creşte…
Suntem în plină campanie electorală. Am renunţat definitiv să privesc televizorul. Greaţă, repulsie plus „oleacă” de publicitate la medicamente. Asta e tot ce poţi vedea acolo. Naţia asta a noastră e vădit bolnavă. După atâţia ani lucraţi la TV, trebuie să recunosc că produsul televizat moldovenesc e în regres. Da chiar nu ai la ce te uita. Ziceţi-mi şi mie o emisiune pe care o urmăriţi ediţie de ediţie, pe care o aşteptaţi cu nerăbdare? Exact.
Oh, ce îmi mai lipsesc reclamele lui Viorel. Le recunoşteam de la o poştă. Erau o pată de lumină şi bunătate pe ecranele moldoveneşti. Chiar şi spoturile politicienilor respirau a suflet şi emanau căldură.
Aş reveni cu drag, dar efectiv nu am unde. Atâţia colegi care au fugit din mass-media şi şi-au schimbat profesia, chiar şi după 20 de ani de experienţă. Trist. Din păcate, nici măcar nu e vorba de timpul depresiv de afară. Şi în mai, la fel de trist va rămâne.
Miercuri
04:00. Insomnii. Un an. Deja un an de când am decis că voi lucra atât de mult doar pentru mine. Că e timpul să închid toate uşile. Că am nevoie de o schimbare egoistă. De când am decis că Prima Oră de la Prime mi-i foarte dragă, dar visele nu pot fi încuiate la nesfârşit în cutia prăfuită din debaraua cu lucruri pe care ţi-i jale să le arunci.
Porneşti cu frică, dar conştientă – mai bine un FAIL decât să nu îndrăzneşti deloc. „Voi sunteţi nebuni”, mi-a zis o amică jurnalistă când a aflat cum am făcut Check In Show cu doar 3 oameni şi zero bani în buzunarul de şomer.
Să termin scenariul de Amsterdam... Mai mergem la Amsterdam? Mă apucă inima când văd preţurile la cazare. Chiar şi în februarie când sunt cele mai mici preţuri de peste an.
Obsedată în aşa hal de showul travel încât simt că oamenii apropiaţi au început delicat să evite discuţiile cu mine pe tema asta. Vă înţeleg. Psihozele se tratează greu ori niciodată... Ori totul, ori nimic.
E nevoie urgent de plecat. Fără filmări. Măcar pe câteva zile. Molipsesc fetele mele cu idea de a ne vede undeva peste hotare. E al treilea an. Pot să îi zic tradiţie?! Cu 30 de euro dus-întors am fost anii trecuţi în Bergamo şi Barcelona. În acest an, am ales Copenhaga. Mă văd deja în portul Nyhavn cu căsuţe colorate, cu pescăruşii ţipând la ureche şi vântul obraznic cu miros sărat.
Acasă miroase gustos. Cina promite să fie nu mai rea ca... undeva peste hotare.
Pentru „reţeta de joi” de pe finwine.md gătim polenta con funghi - adică mămăligă cu ciuperci. Socru meu, după ictus, se uită cuminte din cărucior, cum ne foim agitat cu Andrei, în jurul la... o măligă. 10 aranjări de „plating” şi 100 de poze cu fundaluri diferite. Simt ce vrea să zică cu privirea. Iauti măi, mare vedetă... MĂLIGA!
Un wine paring reuşit cu un Chardonnay barrique de la Castel MIMI. Martorul vieţii, bloggerul de vinuri, mă alintă.
Joi
Gata. Decis. Fac blog No Plastic Moldova. Pagina de Facebook care a crescut, o transform în comunitate pentru toţi cei care vor să renunţe la pungile de plastic sau la plasticul casnic în general şi caută alternative pentru stilul de viaţă low waste sau zero waste, cum se zice acum la modă – adică fără deşeuri.
Ai o întrebare? Cum să renunţ la cosmeticele din comerţ toate împachetate în plastic şi pline de parabeni? Are sens să sortezi gunoiul? Unde poţi recicla lucrurile vechi din casă? Aici ţi-i răspunsul. Nu am mai întâlnit pagini sau bloguri asemănătoare. Sper să apară cât mai multe în curând.
Visez să avem măcar un magazin cu produse în vrac, curate şi frumoase ca în Europa...
Visez să avem măcar un magazin cu produse în vrac, curate şi frumoase ca în Europa. Sau măcar un site cu produse eco – de la periuţe de bambus de dinţi, tacâmuri din seminţe de avocado şi farfurii din tărâţe, varietate de cosmetice naturiste la preţ accesibil, crupe şi paste în vrac, carne şi peşte împachetate în hârtie şi pâine pe maia, de casă. RAIUL produselor adevărate, naturale. De ce nu trăiesc în Germania unde BIO magazinele sunt ca Linella noastră de la colţ?
Azi filmez pentru No Plastic Moldova - cum să faci în condiţii de casă bees wax wrapuri – o stofă simplă de bumbac împregnată cu ceară de albine. Alternativa foliei alimentare de plastic. Pe amazon trei bucăţi mici costă cam 20 de dolari. O bucată de ceară în Moldova e 50 de lei. Economie mare de bani. Dar şi de plastic. Tartinele, farfuriile acoperite cu stofa asta magică, ţine mâncarea proaspătă la frigider (de exemplu pieptul de pui crud) mai mult... Folia alimentară NU se reciclează. Orice plastic de aşa grosime va există pe veci undeva în natură.
Aaaaa, da! Am uitat. Voi face un prim experiment la micul magazin alimentar de la subsolul blocului în care locuiesc. Voi plasa o lădiţă cu zece torbe reutilizabile „cu împrumut”. Ai venit la magazin, ai uitat torba ta acasă (chiar şi eu o mai păţesc), ia o pungă textilă şi adu-o data viitoare înapoi, altcineva va avea nevoie de ea. Mai multă lume mi-a zis că degeaba încerc, că vor dispărea foarte repede, că moldovenii nu sunt foarte conştiincioşi şi nici foarte eco-friendly. Ador să mi se spună că NU se poate! Voi face zece lădiţe prin magazinele de la colţ. De banii mei.
Vineri
Azi am drum pe strada Kogălniceanu. Ia ce-mi place să îmi bag nasul în curţile cu case vechi care te teleportează la ţară chiar dacă eşti în centrul Chişinăului. Uşi ieşite la pensie, geamuri chiorâte, pereţi albi mâzgăliţi artistic cu noroi. Căsuţe renovate cu gust sau reparate cu „steclopachet”. Parcă nu-s de aici, parcă-s instalaţii artistice dintr-un muzeu de artă modernă din Suedia, care au ajuns întâmplător şi temporar, amuş-amuş să se mute mai departe…
Facebook-ul a explodat pe cazul corpupţiei de la Centrul de Sănătate Publică – proprietarul unei afaceri mici cu kebaburi a mituit inspectoarea cu DOAR o mie de lei şi nu 1500. Săracul om a fost numit de către inspectoare, în discuţia ei privată cu colega, - „animală”. Nu ştiu cum lucrurile sunt fix invers în ţara asta.
Îmi vine greu să cred că e o surpriză pentru moldoveni că se dă mită peste tot...
Am impresia că oamenii nu sunt indignaţi atât de sumele adunate, cât de cuvântul ofensator… Îmi vine greu să cred că e o surpriză pentru moldoveni că se dă mită peste tot. Iar cu o mie de lei câteodată chiar nu faci nimic. La şcoală se adună bani de reparaţie la cantină, aparat de xerox şi laptop profesoarei (nu din cele mai ieftine), la examenul practic de şoferie obţii carnetul cu minim o mie de euro şi doar prin cunoscuţi, la spital în general e jale fără bani… De s-ar revolta mai bine când merg să întindă banul, nu pe Facebook. A, nu, când se adună banul, toţi tac. V-am mai zis că lucrurile stau fix invers în ţara asta?
Fac totalurile săptămânii. Cam puţin timp petrecut cu copiii. Cam mult online. Termină cartea ceea de citit. Termină de scris cartea care ai început-o. Vezi cursuri de şoferie. (Cât se poate de amânat!) Sun-o pe mama. Trimite colet la Londra (ai o singură soră, totuşi). Du pisica la veterinar. Întâlneşte-te cu Akimova. Stai mai mult cu oamenii apropiaţi şi familia.
Cum le reuşeşte lumea pe toate?