Doi activiști din regiunea transnistreană, politologul Nicolai Kuzmin și avocatl Stepan Popovski, vorbesc despre încălcările drepturilor omului în stânga Nistrului, inclusiv pe criterii politice, și despre motivele care îi fac pe oameni să părăsească regiunea. Într-o analiză recentă, expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, a constatat că în stânga Nistrului în ultimii 30 de ani s-a înregistrat cea mai înaltă rată a depopulării. Populația a scăzut de peste 2,4 ori, cea mai mare rată de pe continentul european. Nicolai Kuzmin și Stepan Popovski sunt printre autorii recentului studiu publicat la Tiraspol de Centrul Apriori „Libertate în izolare: o analiză a situației drepturilor omului în Transnistria în perioada 2017-2021”
Motivele care îi fac pe oameni să părăsească regiunea...
Studiul trece în revistă 14 dosare unde au fost încălcate dreptul la informație, dreptul la întruniri, dreptul la libertatea opiniei, dar și la un proces echitabil. În multe dintre aceste cazuri este vorba despre persecutarea oponenților politici de către regimul de la Tiraspol și deschiderea unor dosare pentru „extremism”. Printre acestea sunt cazul scriitoarei Larisa Calic, care a scris o carte despre abuzurile din armata transnistreană, a deputatului comunist Alexandr Samonii, a activiștilor Ghenadi Ciorba și Irina Vasilakii, dar și acuzațiile de activitate politică aduse Centrului Apriori și juristului Stepan Popovski. Juriștii transnistreni semnalează ca încălcare majoră și limitarea nemotivată în perioada pandemiei a dreptului la libera circulație a tuturor locuitorilor regiunii transnistrene.
Analiza Centrului Apriori constată că timp de 30 de ani nu s-a găsit o formulă eficientă de apărare a drepturilor omului în regiunea transnistreană și că oamenii de rând sunt practic complet neprotejați în fața oricărui abuz, iar instanțele de judecată nu oferă victimelor nicio perspectivă rezonabilă de a obține câștig de cauză.
Corespondentul nostru la Tiraspol, Serghei Ursul, notează că este pentru prima dată când în regiunea transnistreană este elaborată o analiză atât de complexă. Serghei Ursul a stat de vorbă cu doi dintre autorii acestui studiu – juristul Stepan Popovski și politologul Nikolai Kuzmin.
Nikolai Kuzmin: „În timpul pandemiei în mod special s-au accentuat cazurile în care s-au făcut presiuni evidente asupra unor oameni, unele cazuri s-au produs și înainte de pandemie. Iată de ce am numit acest raport „Libertatea în izolare”. Idea raportului este una mai veche, încă din 2017 am început să ne gândim la acest lucru, când au început să apară primele cazuri de persecuții pe criterii politice. Atunci a fost cazul soților Belov, care au fost închiși pentru postări pe Telegram, ceea ce era foarte neobișnuit atunci. Acum însă astfel de cazuri au devenit tot mai dese și am decis să facem acest raport.”
Europa Liberă: Mulți dintre cei cazurile cărora sunt prezentate în raportul Dvs. au plecat din Transnistria. Cum credeți, de ce au făcut acest lucru? Este posibil ca aceștia să nu fi avut încredere în justiția locală și pentru a-și asigura securitatea au preferat să se mute, pentru că altfel ar fi riscat să repete soarta lui Ghenadi Ciorba, acuzat de organizarea unui miting spontan?
Stepan Popovski: „Noi am făcut câteva declarații privind încălcarea drepturilor omului încă anul trecut. Și acest raport arată caracterul sistematic al acestor încălcări.
Astfel am încercat să arătăm un tablou mai complet a ceea ce se întâmplă...
În această perioadă au apărut primii în istoria Transnistriei refugiați pe motive politice – este vorba despre cazurile Vasilaki și Dogari, cărora li se acordă azil politic pe motive politice. Astfel de cazuri nu s-a mai întâmplat până acum, nimeni nu a mai cerut azil pe motive politice. Din considerente militare – da, sau de altă natură, dar nu politice.”
Nikolai Kuzmin: „Teoria mea în acest context este că autoritățile noastre au impresia că locuitorii Transnistriei pleacă pentru că nu au condiții economice suficiente – nu au venituri suficiente sau locuiri de muncă. Este o idee destul de răspândită, de altfel. Dar impresia mea este că acesta este mai degrabă un efect secundar.
Sistemul este neprietenos. Suficient de neprietenos pentru a-i motiva să plece din acest loc…
Eu cred că oamenii pleacă din Transnistria pentru că ei nu simt că ar avea puterea asupra propriei vieți. Da, o componentă este și bunăstarea economică, când omul este sigur că mâine va putea merge la magazin și cumpăra ce își dorește, că va putea călători undeva și așa mai departe. Dar mie mi se pare că o parte inerentă a acestei probleme este sentimentul intern că ești protejat, că ai garantate inclusiv drepturi și libertăți și că nu există riscul ca mâine, din senin, să fii închis pentru orice ar fi, pentru vreun comentariu pe internet sau altceva de felul acesta.
În timpul pandemiei, cel puțin unele din situațiile care au existat au avut acest efect asupra unor cetățeni – i-au făcut să înțeleagă că sistemul este neprietenos. Suficient de neprietenos pentru a-i motiva să plece din acest loc.”
Europa Liberă: În unele din cazurile pe care le analizați există așa-numite constatări ale experților. În regiunea transnistreană există vreo instituție care se ofere expertiză independentă?
Stepan Popovski: „În ceea ce privește experții, să fim sinceri, experți independenți în Transnistria nu pot fi. Mai mult decât atât, pentru a pune dosarele de acest fel pe bandă rulantă, ministerul afacerilor interne a creat în interiorul său un departament de expertiză juridică.
Noi nu putem avea acces la un mecanism real de apărare…
Ce legătură poate avea expertiza juridică cu ministerul de interne? Pentru mine, ca jurist, acest lucru rămâne o enigmă. Și, respectiv, acest departament produce constatările de care are nevoie sistemul politic. Și astfel, noi nu putem avea acces la un mecanism real de apărare.”
Nikolai Kuzmin: „De fapt, acest lucru este valabil nu doar în cazul articolelor cu privire la extremism, dar și a articolului cu privire la „jignirea persoanelor în funcții oficiale”. La noi sunt foarte iubite articolele penale 316 și 316.1 – „jignirea reprezentanților puterii” și „jignirea președintelui”. Mai sunt articolele 276 despre „extremism” și 278 – despre „incitare la ură interetnică”, cel care a fost invocat în cazul recent al lui Mihail Ermurachi, de exemplu. Mai este articolul 278.3 despre „negarea rolului pozitiv al misiunii de pacificare a Rusiei în Transnistria”. Acestea sunt articolele unde apar de regulă „constatări ale experților”.
Din păcate, noi asistăm la un șir de cazuri, mai ales în ultimul timp, în care ne este greu să vedem altceva decât atitudine părtinitoare și dependență a sistemului judecătoresc de factorul politic. Și noi avem îngrijorări rezonabile că, chiar dacă aici vor apărea experți independenți, aceștia vor avea acces doar la o parte din dosare.
Întotdeauna vor rămâne, din păcate, 10-15 la sută din dosare care vor viza de exemplu acțiunile angajaților din miliție, așa cum a fost în mai multe cazuri – cel al tinerilor reținuți în satul Gâsca sau cazurile Nikolai Malîșev sau Vasilaki. Aici judecata pur și simplu a refuzat să examineze acțiunile milițienilor. Din păcate, noi nu putem interpreta acest lucru altfel decât o dependență a sistemului judecătoresc de puterea executivă. Și astfel, dacă avem dreptate și într-adevăr așa este, chiar dacă ar apărea un organ care să întrunească experți calificați, aceștia pur și simplu nu vor fi admiși la cazurile cele mai reprezentative și grave de încălcare a drepturilor noastre. Spun asta cu regret, pentru că noi ne-am dori foarte mult să trăim într-o țară care ar avea mijloace corecte și eficiente de apărare a drepturilor noastre. În analiza pe care am făcut-o lăsăm foarte clar să se înțeleagă că vorbim despre un sistem judecătoresc dependent.”
Europa Liberă: Vă referiți de mai multe ori în analiza Dvs. la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dar în ce măsură regiunea transnistreană este pregătită să urmeze normele legale europene, în condițiile în care puterea vorbește de pe toate platformele despre prioritatea armonizării cu Rusia?
Nikolai Kuzmin: „Rusia a semnat Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dar chiar dacă facem abstracție de acest lucru, capitolul 10 al constituției noastre transnistrene spune că normele dreptului internațional sunt valabile și aici. Iar hotărârea 226 a Sovietului Suprem de la Tiraspol spune că Transnistria se angajează să respecte un șir de convenții internaționale, printre care și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Trebuie să înțelegeți că nu suntem totuși niște băieți bolnavi la cap…
Trebuie să înțelegeți că nu suntem totuși niște băieți bolnavi la cap care s-au trezit ieri și au spus: „O! Ce bine! Să luăm Convenția Europeană și să acționăm așa cum scrie acolo!”. Nu, noi pornim de la ceea ce a spus chiar puterea de la noi. Dacă puterea de la noi ar fi declarat că în Transnistria este valabilă exclusiv legislația Federaţiei Ruse, nu exclud că am fi făcut această analiză bazându-ne pe acele legi. Dar așa, ne bazăm exclusiv pe ce au spus autoritățile.
Și vreau să mai notez un moment. Am fost întrebat deja de mai multe ori de ce vorbim atât de mult despre responsabilitatea Federaţiei Ruse, având în vedere că ea nu plătește recompensele decise de Curtea Europeană a Drepturilor Omului? Oamenii care întreabă probabil că nu vor să folosească motorul de căutare de la Google pentru a se documenta. Federaţia Rusă plătește în baza deciziilor CEDO, plătește în fiecare an. Și în fiecare an bugetul alocat în acest sens se epuizează pentru că sunt prea multe încălcări ale drepturilor. Și an de an acest buget crește. Federaţia Rusă reține plățile, care cresc din cauza penalităților acumulate, doar în cazurile care i se par motivate politic. De exemplu, în cazurile Iukos, Navalnîi și, din păcate, da, printre acestea sunt și cazurile legate de Transnistria, unde Rusia este recunoscută ca fiind vinovată.
Și având în vedere că Rusia nu plătește despăgubirile pe cazurile din Transnistria pierdute la CEDO, am și propus crearea „Camerei pentru drepturile omului în Transnistria”. Deciziile CEDO la noi nu sunt complet respectate – Curtea Europeană emite decizii, Moldova plătește partea ei de compensații, Federaţia Rusă nu plătește și astfel dreptatea nu este restabilită complet, pentru că nu există compensații complete. Iată de ce este foarte important să mai existe un organ, o instanță unde transnistrenii să poată apela în încercarea de a-și restabili drepturile, din moment ce nu o pot face în instanțele transnistrene, moldovenești sau rusești.”
Stepan Popovski: „În plus, Convenția Europeană, în opinia mea, este cea mai neutră în raport cu regimurile politice. Aceasta acționează în 47 de țări ale Europei, cu excepția Belarusului. În aceste țări sunt regimuri politice diferite. Iată de ce un precedent de la Curtea Europeană este cel mai convingător argument.
Curtea Europeană cere ca înainte de a ajunge acolo să fie parcurse toate căile interne de recurs...
Doar că la noi nu există astfel de căi interne. Ce declară Republica Moldova din păcate nu funcționează. Din punct de vedere juridic și procedural, noi nu ne putem plânge în instanțele din Moldova de acțiunile abuzive ale unui milițian de sector transnistrean, de exemplu.
Iată de ce am propus ca soluție precedentul internațional care a funcționat în Bosnia și Herțegovina. Pe teritoriul Iugoslaviei, după destrămarea acesteia, instanțele au rămas fără Curtea Supremă de Justiție. Și cu participarea ONU a fost creată o instanță internațională, numită Camera pentru drepturile omului, care era independentă și funcționa în baza Convenției Europene.
Și având în vedere că Transnistria recunoaște Convenția Europeană, de ce nu am crea un astfel de instrument și aici? Nu vedem aici nicio contradicție cu aspirația Transnistriei de a respecta drepturile omului.
Din păcate, și pe malul drept al Republicii Moldova situația cu accesul la justiție este departe de a fi ideală sau normală, iată de ce nici aceasta nu este pentru noi un exemplu de justiție eficientă.”
