Că societatea moldovenească e dezagregată, că nu are valori şi seamănă cu o turmă ştiam încă din îndepărtatul an 1991. E deja o banalitate să constatăm că moldovenii nu au o idee naţională, că nu există la ei sentimentul apartenenţei la o comunitate, că totul se reduce la ei la propriile ogrăzi. Moia hata s kraiu, această cunoscută sintagmă a epocii sovietice a devenit un laitmotiv în tranziţie. Dar a trebuit să vină năpasta Covid ca dezagregarea moldovenească să ne apară în toată hidoşenia ei, ca să iasă în scenă, cu aplomb, bădărănia, indiferenţa, tupeul, egoismul şi prostia.
Îmi amintesc că nu ştiu cine încerca să ademenească turiştii străini în RM cu un slogan în care exista cuvântul OSPITALITATE. Am trăit în RM 52 de ani şi mărturisesc că nu prea am văzut ospitalitatea asta. Dimpotrivă, a trebuit mereu să mă feresc de puseuri ale bădărăniei, indiferenţei şi prostiei. Despre ce ospitalitate vorbiţi voi, stimaţi creatori de branduri turistice? Sau ospitalitatea voastră e legată numai de facerea banilor? Eu când ies din casă parcă mă duc la un mic război. Mă aştept mereu la ceva nasol într-o lume a feţelor acrite, încruntate. Oricând te poate cineva brusca sau înjura, oricând te poate fulgera cu o privire bănuitoare, duşmănoasă. Asta e ospitalitatea moldovenească? Trebuie să ai nervi de oţel ca să trăieşti în RM. De aceea, mulţi fug de aici şi pe alte meridiane simt un o imensă uşurare.
Şi peste toată această degringoladă a căzut ca un meteorit ucigaş Covid19. Şi a accentuat egoismul şi prostia noastră. În jur sunt o sumedenie de oameni care scuipă pe sănătatea ta. Îi doare-n cot. Mulţi vor suferi aici. Dar aceste suferinţe nici nu vor fi remarcate de concetăţenii mai norocoşi. Asta e RM.
