Mai mulți intelectuali și scriitori francezi au avut de curând inițiativa unei petiții în care solicitau intrarea concomitentă la Panthéon a lui Arthur Rimbaud (1854-1891) și a lui Paul Verlaine (1844-1896). Inițiativa a primit sprijinul actualului ministru al Culturii, Roselyne Bachelot, iar printre cei care au lansat ideea îl găsim pe eseistul Frédéric Martel, fost atașat cultural la Ambasada Franței de la București în 1990-1991. Justificarea autorilor petiției, care între timp a strâns câteva mii de semnături, este că Rimbaud și Verlaine nu sunt doar doi mari poeți ci și simboluri ale „diversității”, victime totodată ale homofobiei.
Aducerea la Panthéon a rămășițelor pământești ale unei personalități este un act prin care i se recunosc acesteia meritele excepționale. Pe frontonul Panthéonului stă, de altfel, scris „Marilor oameni, patria recunoscătoare”(„Aux grands hommes, la patrie reconnaissante”). Printre personalitățile care au fost aduse la Panthéon se numără Victor Hugo, Emile Zola, Jean Jaurès, Voltaire, Rousseau, Jean Moulin, André Malraux, Alexandre Dumas, Simone Veil. De regulă, președintele Franței este cel care decide intrarea unei personalități la Panthéon.
Petiția care îi privea pe Verlaine și pe Rimbaud a stârnit însă imediat și proteste vehemente din partea mai multor academicieni, a unor scriitori și a unor istorici literari. S-a spus, astfel, că propunerea cu pricina ar fi un demers inept și ridicol, ce ar deservi memoria celor doi poeți. Nu se intră la Panthéon în funcție de orientarea sexuală a cuiva și, oricum, relația erotică dintre Verlaine și Rimbaud a fost una complicată, tumultuoasă, de scurtă durată, cu episoade violente, culminând cu focul de revolver pe care Verlaine l-a tras asupra lui Rimbaud și care i-a adus o condamnare la închisoare. În plus, ei erau bisexuali, Verlaine era căsătorit așa că a face din ei victime ale homofobiei este o exagerare. Ca să nu mai spunem că Rimbaud, poet genial, a fost un rebel, un contestatar al tuturor convențiilor și instituțiilor, că refuza ideea de patriotism și nega orice merit aproape tuturor poeților de dinaintea lui, cu foarte rare excepții. În fine, descendenții familiei Rimbaud se opun transferului la Panthéon, ceea ce aduce aminte de cazul asemănător al lui Albert Camus.
Dezbaterea capătă, așadar, amploare și depășește cadrele literaturii. Fiecare tabără vine cu argumentele ei. Președintele Macron va fi obligat, mai devreme sau mai târziu, să tranșeze. Cu siguranță, va încerca să amâne cât mai mult luarea unei decizii.
