Născută în 24 iunie 1976 la Chișinău. A absolvit facultatea de drept de la USM. Directoarea Institutului naţional al justiţiei din Moldova. Conferenţiar universitar, doctor habilitat în drept. Din 2012 este coordonatoarea naţională a programului Help de la Consiliul Europei.
Luni
Dimineață, la ora cinci eram deja la aeroport. Zbor la Bucureşti, pentru a participa la o nouă şedinţă a comisiei interguvernamentale. Aşteptam demult această reuniune. Urmează să o reîntâlnesc pe Cristina Rotaru, directoarea Institutului Național al Magistraturii din România. Chiar dacă ne-am văzut recent la o conferință la Varna, unde am discutat multe aspecte ale activității şcolilor de magistratură, acum încercăm să dăm viață unui proiect bilateral mai vechi de-al nostru, care le va oferi audienţilor INJ posibilitatea de a face stagii în cadrul parchetelor şi instanţelor judiciare din România. Și la București, și la Chișinău există o mare dorință ca acest lucru să se întâmple, dar este nevoie de bani şi de un cadru legal, care să reglementeze utilizarea acestor bani. Noi nu renunțăm însă, pentru că această ocazie ar reprezenta unul dintre cele mai importante rezultate ale cooperării între instituţiile noastre. Profit de o scurtă pauză în program pentru a ajunge la o librărie din București, unde cumpăr mult doritele lucrări ale lui Joe Dispenza, Bruce Lipton şi Dumitru Dulcan. Spre sfârșitul zilei merg la ultima întâlnire, cu două doamne deosebite, care mi-au recomandat acele cărți – Silvia Osman şi Carmen Muşat, ambele experte în tehnici de cunoaştere şi comunicare în cadrul unei sesiuni de formare la INJ. Silvia și Carmen emană atâta energie, încât m-au făcut să uit şi de somn, şi de oboseală. De la întâlnirea cu ele plec însă cu câteva interdicții, de azi înainte nu mai am voie să utilizez cuvintele „trebuie”, „încerc” şi „sper”. Respectarea acestui angajament, plus lectura cărților abia cumpărate sunt sarcinile pe care urmează să le îndeplinesc până la următoarea noastră întâlnire. La 23.00 am aterizat la Chişinău. A fost o zi lungă. Abia acum îmi dau seama că este doar luni și că mă așteaptă o săptămână la fel de plină.
Marţi
Mi-am început ziua postând pe site-ul INJ o reacție la niște informații false apărute în presă, care mă vizau pe mine și instituția pe care o conduc. Înțeleg cu dezgust că scandalul invalidării alegerilor locale a început să facă victime colaterale și mă simt obligată să reacționez, deși de obicei nu o fac. Într-un articol publicat în „Ziarul de Gardă” autorul își permite să facă o insinuare care m-a lăsat fără cuvinte: el pretinde că tatăl meu, fost procuror, și ar fi avut câştig de cauză în primă instanță într-un proces de recalculare a pensiei pentru simplul motiv că eu i-aş fi semnat cu trei ani în urmă, la absolvirea INJ, caracteriszarea judecătoarei Rodica Berdilo. Nu doar inventata legătură cauzală dintre atribuțiile mele de serviciu și pretinsele beneficii pentru rudele mele este o minciună. Nici măcar nu eu am semnat acea referință, pentru că la data emiterii ei, mă aflam în deplasare de serviciu la Ankara, la Academia de Justiţie din Turcia. În plus, chiar eu am anulat acel model de referințe din anul următor preluării conducerii Institutului, pentru că le consideram subiective și depășite. Dar despre asta nu a scris nimeni... În cei 20 de ani de activitate didactică, libertatea de exprimare a fost dintotdeauna domeniul meu preferat din sistemul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Pledam convinsă pentru o critică sănătoasă şi constructivă a autorităţilor publice, o critică despre care credeam că le face bine. Le explicam studenţilor mei de ce jurnaliştii sunt „câinii de pază” ai unei societăţi democratice și de ce profesia lor ar trebui să se bucure de o protecţie specială din partea Convenţiei. Unii jurnaliști de pe malurile Bâcului își fac însă cu atâta iresponsabilitate meseria, lansând cu ușurință acuzații, fără un minim efort de a-și verifica informațiile, încât încep să înţeleg de ce tot mai puţine persoane doresc să preia funcţii publice în această țară. Şi mai înţeleg de ce nu vedem schimbări, chiar și acolo unde ele se produc. Pentru că nimeni nu le arată. Asta nu aduce audiențe și nici vânzări. Senzaționalul, scandalurile sunt rețeta succesului, chiar dacă prețul este reputația și bunul renume al cuiva. Îl sun pe tata și îl întreb dacă i-a fost majorată pensia. Îmi răspunde că nu și nici nu e sigur că asta se va întâmpla vreodată. La un moment dat, mi-am dat seama că după acel articol, am început să recitesc cu mare atenție orice document pe care îl scriam sau semnam, încercând să-mi imaginez DACĂ și CUM ar putea fi interpretat acesta cu reavoință sau din diletantism.
Seara, după orele de program la serviciu, uit de stresurile de peste zi la cursul de dicție al Verei Nastasiu. Pronunţarea într-o respiraţie de trei ori a cuvântului PARADIMETILAMINOANZOBENZENSURFONIC sau tirada de LA LE LI şi MA ME MI MO MU cu un creion în gură fac mai bine sănătății mintale decât cititul de „opere” pseudojurnalistice moldovenești.
Miercuri
Încep ziua de muncă cu tura obişnuită de verificare a mersului lucrărilor de reparaţie în incinta INJ. De 7 luni lucrăm pe șantier. În momentul intrării în funcţie am fost asigurată că această clădire este perfect funcţională şi că toate lucrările de reparaţie au fost făcute. Dar a fost suficient să începem implementarea reformelor de instruire bazate pe simulări, care presupunea o nouă configurare a încăperilor pentru ca să fie adaptate şedinţelor judiciare, ca să înţeleg proporțiile problemei: două expertize ale clădirii INJ din 2007 şi 2013 spun clar: clădirea nu este deloc adaptată seismic, pe alocuri e în stare avariată şi urgent trebuie creată structura de rezistenţă. Asta înseamnă nici mai mult, nici mai puţin înlocuirea bârnelor de lemn vechi de peste o sută de ani cu piloni de beton armat și construcții din metal. Mai simplu şi mai puţin costisitor era să demolezi clădirea şi să construieşti una nouă. Dar nu puteam proceda astfel cu un monument istoric şi de arhitectură. De aceea am mers pe calee cea grea. Chiar şi banii s-au găsit. O parte au fost alocaţi de Ministerul Finanţelor, o parte oferiţi generos de Ambasada SUA. Lucrările de construcţie am preferat să le execute Naţiunile Unite prin intermediul Programului său pentru Dezvoltare. Chiar dacă echipa de constructori își face bine treaba, zgomotul permanent și praful nu sunt cele mai bune condiții pentru instruirea viitorilor judecători și procurori. Am totuşi noroc de un personal înţelegător, dar şi el e dejat la limita răbdării.
Între timp, postarea INJ de ieri a produs reacţie. Întâlnirea cu jurnalistul Victor Moşneag de la „Ziarul de Gardă”, cerută de el, reanimează în mine speranţa unei presei obiective și corecte. L-am asigurat că nu vreau decât o dezminţire și eventual niște scuze pentru neadevărurile pe care le conțin articolul său. La despărțire am deplina senzație că am lămurit lucrurile. Citesc seara „Ziarul de Gardă” şi râd: ce am discutat noi şi ce a înţeles el! Bine că nu am fost singură când discutam cu el, de aceea acum măcar nu râd singură. Se pare totuşi că juriştii şi unii ziarişti vorbesc limbi române diferite.
Joi
E ziua de naştere a fiicei mele Dariana. Împlinește 12 ani. De o lună îmi tot aduce aminte delicat că se apropie aniversarea sa. Cum aș fi putut să uit?! Doar că imediat după urările de „La Mulţi Ani” şi despachetarea cadourilor de dimineață, fug iarăşi la aeroport. De data asta nu plec nicăieri. O aştept pe Cristina Rotaru, directoarea INM. A sosit la Chişinău împreună cu 6șase auditori de justiţie pentru a participa la concursul de referate între INM şi INJ pe tema „Integrarea instituţiilor juridice în urma Unirii din 1918 în perioada interbelică”. Anume aşa am decis noi să sărbătorim cei 100 de ani de la Marea Unire. A fost un eveniment fără precedent: pentru prima dată audienţii celor două şcoli de justiţie se întâlnesc într-o competiţie. Și deoarece reparaţia este încă în toi la INJ, evenimentul a fost găzduit cu generozitate de Muzeul nostru de istorie. Un loc mai potrivit nici nu ne puteam dori! Ascultându-i pe aceşti tineri, viitori judecători şi procurori din Moldova şi România, înţeleg că orice s-ar spune sau face – adevărul este unul şi asta o înţeleg toţi. Premierea câştigătorilor se va face mâine în sala muzeului unde se păstrează actul autentic al Unirii. După concurs urma să-i însoțesc pe oaspeții din România la o excursie prin oraşul subteran de la Cricova. Am vrut să-i fac o surpriză Darianei, care nu a fost niciodată la Cricova și să o iau cu mine. Am pornit spre casă după fiica mea, însă ploaia a avut alte planuri – am rămas blocată în trafic pentru o oră și jumătate. Nu mai avea rost să mergem la Cricova, pentru că excursia tocmai se încheiase. Am sărbătorit ziua ei de naștere acasă, în familie, ciocnind câte o cupă de șampanie fără alcool, care, din coincidență, este un produs nou al celor de la Cricova.
Vineri
Conferința anuală a actorilor din domeniul justiției din Republica Moldova organizată la Chișinău, a devenit pe neașteptate arenă de atacuri și acuzații reciproce dintre avocați, judecători și procurori, cuvântul cheie fiind „integritatea”. Neîncrederea și permanentele suspiciuni de corupție care planează asupra judecătorilor și procurorilor îi stigmatizează pe oamenii care practică aceste profesii. Percepția societății asupra avocaților nu este nici ea întotdeauna pozitivă. Din discursul colegei mele de la București, Cristina Rotaru, înțeleg că aceasta este preocuparea majoră și în sistemul judecătoresc din România. În sesiunea dedicată formării justițiarilor încerc să-i provoc pe participanți la o discuție la tema: „integritatea este o calitate cu care omul se naște sau ea îi poate fi indusă în procesul școlarizării și pregătirii profesionale ulterioare?” Subiectul pare să-i readucă pe participanți pe tărâmul polemicii și al dialogului. Opiniile exprimate sunt diferite, fiecare vorbitor având argumente în susținerea poziției pe care o manifestă. În pauza ieșim la o cafea. Afară plouă. Străzile s-au transformat din nou în râuri, scurgerile pluviale par să nu existe sau sunt înfundate și nu fac față. O priveliște tristă, care face orașul să pară delăsat și fără stăpân. Între timp aflu de pe net că la ședința de azi Comisia Electorală Centrală a decis că în următorul an Chișinăul va fi condus de un primar interimar numit, nu de un edil ales. Tot atunci îmi dau seama însă că indiferent de decizia pe care ar fi adoptat-o CEC, lucrurile nu s-ar fi schimbat în bine peste noapte. Iar asta înseamnă că va mai dura până când noi, chișinăuienii, vom trăim în orașul nostru fără o permanentă stare de disconfort și fără să ne fie rușine în fața oaspeților din străinătate care vor veni să ne viziteze capitala europeană.