Am văzut într-una din zile o mască de protecţie îngălbenită, agăţată de creanga unui copac. Da, da, nu glumesc, masca era în copac. Am stat minute bune, holbându-mă la masca aceea mişcată uneori de vânt. Cum a ajuns ea acolo? Cine a agăţat-o de creangă? De fapt, dacă mă gândesc mai bine, văd mai mereu măşti şi mănuşi aruncate pe trotuarele Chişinăului, în parcuri, pe terenurile de joacă ale copiilor, în preajma magazinelor. Şi chiar în scara blocului am descoperit odată o mască boţită. Ce se întâmplă?
Se întâmplă o chestie tristă, stimaţi ascultători. Pandemia a mai generat nişte deşeuri care ajung în pământ şi ape din cauza incapacităţii noastre cronice de a separa deşeurile, din cauza indiferenţei noastre. La plasticurile, chiştoacele şi sticlele aruncate alandala se adaugă, iată, măştile de protecţie şi mănuşile medicale din latex artificial. Mormane de măşti şi de mănuşi care complică şi mai mult situaţia ecologică. Şi mă întreb: ce gânduri îi trec prin cap omului care şi-a agăţat masca în copac? Ce fel de cetăţean e acesta?
Cineva mi-a spus următoarele: „Dă-le naibii de mănuşi aruncate pe jos! Acum e important să supravieţuim! Pe urmă o să ne gândim la deşeuri!”
Iată un soi de gândire retrogradă şi păguboasă. Iese aşa: nu mă interesează nimic în afară de sănătatea mea, după mine măcar şi potopul… E limpede că vor mai apărea măşti atârnând în crengile copacilor…
