Vijeliosul fluviu Nipru a trecut vijelios pe lângă coastele acestei insule vreme de zeci de ani, până luna trecută, când distrugerea unui important baraj aflat în aval a secat apa, expunând întinderi de noroi și scoici amestecate cu rămășițe din trecut, ambele recente.
Distrugerea barajului Kahovka deținut de ruși, pe 6 iunie, a produs inundații masive în aval și aproape că a secat cu totul un imens lac de acumulare din amonte, provocând un dezastru umanitar și ecologic pe o mare parte din sudul Ucrainei.
Este posibil ca breșa să fi încetinit o contraofensivă ucraineană împotriva forțelor ruse invadatoare, prevenind un posibil asalt asupra pozițiilor lor de pe malul de est al Niprului. Kievul a dat vina pe Rusia pentru distrugerea barajului. Militarii ruși au controlat acel baraj aproximativ 16 luni, iar investigațiile jurnalistice sugerează că trupele Moscovei l-au aruncat în aer din interior.
De asemenea, retragerea apelor a scos la iveală ceea ce este numit uneori „Atlantida cazacilor" - terenuri care au fost vatra cazacilor zaporojeni, războinici de stepă care au format o structură statală cunoscută sub numele de Siciul Zaporojan între secolele XVI și XVIII, cu mult înainte ca zona să fie inundată când Uniunea Sovietică a construit barajul Kahovka în 1956.
„Boom arheologic”
Barajul Kahovka făcea parte dintr-un sistem de baraje, rezervoare și centrale hidroelectrice construite de Uniunea Sovietică de-a lungul Niprului pentru a preveni inundațiile necontrolate, pentru a îmbunătăți transportul pe fluviul care taie Ucraina în două și pentru a produce energie. Mai multe sate, biserici și situri istorice au fost scufundate complet sub apă pentru a face loc acestei regularizări a Niprului.
Realizat în mare parte în timpul Războiului Rece, proiectul a implicat o doză de planificare militară, deoarece aruncarea în aer a barajelor putea crea o barieră dificilă pentru o potențială forță invadatoare în orice moment. Acest lucru s-a întâmplat de două ori în Al Doilea Război Mondial: în 1941, Uniunea Sovietică a aruncat în aer centrala hidroelectrică Nipru din Zaporojie pentru a încetini înaintarea nazistă; germanii au reconstruit-o și au aruncat-o din nou în aer în 1943, în încercarea de a opri contraofensiva sovietică.
În urma distrugerii barajului, pe 6 iunie, după ce nivelul apei a coborât cu până la 4 metri, căutătorii de noroc cunoscuți sub numele de „arheologi negri” sau „săpători” - persoane care colectează ilegal artefacte, de obicei pentru a le vinde - au găsit un craniu cu o cască nazistă și alte obiecte din timpul ultimului conflict armat care a cuprins regiunea, înainte de februarie 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, un atac neprovocat care a declanșat cel mai mare război din Europa din 1945 încoace.
Rămășițele unui pod temporar construit în 1944 au ieșit din apă în orașul Zaporojie.
Secararea lacului de acumulare Kahovka ar putea produce în viitor un „boom arheologic”, a declarat pentru RFE/RL Oleh Tubolțev, cercetător la Rezervația Națională Hortiția și fondator al Noii Școli Arheologice din Zaporojie. Deocamdată, cea mai mare parte a teritoriului recent ieșit la suprafață este inaccesibilă cercetătorilor, deoarece forțele rusești ocupă în mare măsură malul stâng sau estic al lacului - dar se fac în fiecare zi noi descoperiri.
Guvernul ucrainean a aprobat deja o rezoluție privind un proiect de reconstrucție a barajului Kahovka - un pas necesar pentru alimentarea regiunii cu apă, dar planul poate fi pus în practică doar dacă trupele rusești se retrag. Arheologii spun că nu au timp de pierdut și susțin că cercetarea științifică trebuie inclusă în proiect.
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri de până acum este o barcă de lemn veche de aproximativ 500 de ani și lungă de 7 metri. Aceasta a fost scoasă cu grijă din apă cu ajutorul arheologilor marini care au călătorit la Zaporojie în timpul unei pauze de luptă pe front, a spus Tubolțev.
Timp de secole, Niprul a fost elementul central al comerțului care lega Scandinavia, Rusia Kieveană și Imperiul Roman de Răsărit. La începutul epocii moderne și în epoca modernă, cel mai mare fluviu al Ucrainei a definit o mare parte din istoria acesteia datorită semnificației sale economice și militare.
Hortiția, cea mai mare insulă de pe râu, era localizată istoric mai jos de cataractele Niprului (Dniprovi porohy), permițând trecerea de pe o parte pe cealaltă a fluviului, și deasupra așa-numitului Veliki Luh, sau Marea Pajiște, care oferea un microclimat ospitalier într-un mediu de stepă, altfel uscat. A jucat un rol important pentru popoarele succesive care au locuit aici în ultimele cinci milenii.
După ce barajul s-a fisurat, arheologii care lucrează pe insulă au găsit ceramică din Epoca Bronzului și din epoca grecilor antici, cel mai probabil adusă aici din Crimeea, artefacte legate de comerțul cu rușii kievani și tătarii din Crimeea, precum și fragmente de nave și arme din vremea cazacilor și a Imperiului Rus, a declarat pentru RFE/RL Anatoli Volkov, cercetător la Rezervația Națională Khortytsia.
Cazacii reconsiderați
Secarea apei din lac - o lungă și extinsă suprafață de apă a Niprului - a scos la iveală teritoriul Veliki Luh, unde cazacii zaporojeni ridicaseră cel puțin opt așezări fortificate, numite siciuri, de la mijlocul secolului al XVI-lea până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Dar până când luptele din regiune nu se vor încheia, a spus Volkov, aceste promițătoare situri arheologice și altele - cum ar fi așezările tătare și kurganele scite, sau tumuli funerari - nu vor fi accesibile explorării.
În această regiune importantă din punct de vedere istoric a început revolta lui Hmelnițki împotriva dominației poloneze în 1648 și mulți cred că aici au fost cazacii care au scris faimoasa lor scrisoare prin care refuzau să se declare loiali față de sultanul otoman Mehmed al IV-lea - o scenă imortalizată de pictorul din secolul al XIX-lea Ilia Repin.
Moștenirea Siciului Zaporojan, un proto-stat organizat ca o democrație militară și creat de cazacii care luptau împotriva tătarilor din Crimeea, turcilor otomani, polonezilor și rușilor, a devenit tot mai importantă pentru identitatea națională ucraineană, a declarat pentru RFE/RL Mikola Svidran, un istoric care lucrează la Muzeul cazacilor zaporojeni.
Construcția muzeului a fost posibilă datorită politicilor mai permisive din perioada așa-numitului dezgheț, sub conducerea liderului sovietic Nikita Hrușciov, dar directorii săi au fost adesea criticați de autoritățile sovietice de naționalism.
În prezent, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei schimbă percepția populară asupra cazacilor zaporojeni, care înainte de război era, în mare măsură, modelată de istoriografia rusă, a declarat Svidran. „În loc să îi vedem ca apărători ai ortodoxiei, acum înțelegem legăturile profunde pe care le aveau cu cultura poloneză și tătară și îi vedem, în primul rând, ca pe niște înaintași ai independenței Ucrainei".
Siciul Zaporojan a fost desființat de împărăteasa Ecaterina cea Mare în 1775, iar teritoriul acestuia a fost încorporat în provincia rusă Novorossia. Din acel moment, cazacii, care și-au pierdut autonomia, au luat parte la războaiele Rusiei, cel mai important împotriva Imperiului Otoman.
Cucerirea, în secolul al XVIII-lea, a coastei Mării Azov și a Crimeei a fost folosită în mod repetat de propagandiștii ruși și de președintele Vladimir Putin pentru a justifica faptul că Rusia a anexat peninsula Crimeea în 2014 și, mai apoi, părți din regiunile Zaporojie, Herson, Luhansk și Donețk - niciuna dintre acestea controlată în totalitate de forțele rusești.
Arheologii și istoricii care lucrează pe insula Hortiția au găsit și restaurat câteva nave cazace care au fost folosite în acele campanii. Andri Denîsenko, cercetător și restaurator care lucrează la conservarea structurilor din lemn, i-a arătat reporterului RFE/RL un tun de 10 tone din secolul al XVIII-lea - cel mai mare model din Imperiul Rus la acea vreme - găsit de colegii săi sub nisipul de pe fundul fluviului.
„Ei ne lovesc orașul cu rachete, iar noi restaurăm flotila istorică a Niprului”, a spus el.
Arheologie în timp de război
Orașul Zaporojie, aflat la doar 35 de kilometri de linia frontului, a fost lovit de rachete și drone încă din prima zi a invaziei Rusiei, în urmă cu 17 luni. Zeci de persoane au fost ucise în atacuri și numeroase clădiri au fost avariate sau distruse. Insula Hortiția a fost lovită de 21 de rachete, potrivit angajaților rezervației naționale.
Cea mai mare parte a regiunii Zaporojie rămâne în continuare sub ocupație rusă, în ciuda luptelor crâncene care se desfășoară în jurul orașelor Orihiv și Huliaipole. Autoritățile ucrainene de anchetă au deschis 2430 de dosare penale privind presupuse crime de război comise de Rusia și de soldații săi împotriva Ucrainei, a militarilor și a civililor săi.
Rusia a construit un sistem extins de fortificații și de mine terestre pe teritoriul ocupat, încetinind eforturile Ucrainei de recucerire a acestuia. Potrivit lui Tubolțev, care a studiat fotografii din satelit, această rețea de fortificații este „mult mai mare decât în 1943” și sute de situri arheologice, inclusiv „aproape toate marile kurgane scitice”, au fost distruse în timpul construcției sale.
Distrugerea patrimoniului cultural al Ucrainei de către Rusia merge mult mai departe. Potrivit Ministerului ucrainean al Culturii, aproape 40 de muzee din Ucraina au fost jefuite de la începutul invaziei la scară largă și mii de comori au fost furate.
Printre acestea se numără o diademă veche de 1500 de ani - unul dintre cele mai valoroase obiecte artistice din lume din secolul al V-lea, din timpul lui Attila Hunul - care a fost furată dintr-un muzeu din orașul Melitopol, aflat sub control rusesc în sudul țării, împreună cu alte 1700 de artefacte. Nu mai puțin de două mii de obiecte au fost jefuite dintr-un muzeu din Mariupol, capturat de forțele rusești în mai 2022, după luni de atacuri brutale care au distrus o mare parte din orașul de pe coasta Mării Azov.
Nici după ce Rusia a lansat invazia pe scară largă în Ucraina, Tubolțev, care are acum 55 de ani, nu și-a abandonat munca. Temându-se că „zeci de ani de muncă sunt în pericol”, spune el, a decis să finalizeze un catalog al artefactelor arheologice găsite în regiune. Fiu al unui inginer rus și, conform pașaportului său ucrainean, etnic rus, el a decis să treacă complet la vorbirea limbii ucrainene, inclusiv în viața privată.
Mulți dintre studenții săi s-au înrolat în armată, iar unii colegi se află sub ocupație. El a declarat că a ghidat focul pentru artileria ucraineană de mai multe ori în două orașe ocupate și într-un sat, folosindu-se de faptul că știe bine geografia regională și are legături în comunitățile ocupate.
„Înainte de invazie, mai toți aveau pe-aici, prin regiune, sentimente pro-rusești", spune Tubolțev. „Dar pentru toate cercurile progresiste din Zaporojie era clar de mulți ani că viitorul aparține Ucrainei, limbii și culturii sale".
