La câteva ore după ce explozia dintr-un complex rezidențial de lux din Moscova a provocat moarea fondatorului unei unități militare care luptă alături de Rusia împotriva Ucrainei, nu se știa cine e în spatele detonării, dar apăruseră cel puțin două teorii.
Una, că ar fi vorba despre o reglare de conturi în stil mafiot legată de afaceri sau de dispute penale - genul de violență sângeroasă pe care mulți o asociază cu haosul din anii '90, dar care a izbucnit în mod repetat în timpul guvernării de 25 de ani a președintelui Vladimir Putin și care ar putea crește pe măsură ce invazia din Ucraina modifică și blochează fluxurile de bani.
O altă teorie este că ar putea fi vorba despre un asasinat țintit organizat de Kiev - cel mai recent dintr-o serie de atacuri și omoruri pe teritoriul rusesc pentru care Serviciul de Securitate de Stat al Ucrainei, SBU, a recunoscut responsabilitatea sau a fost învinuit de când Putin a ordonat invazia la scară largă acum aproape trei ani.
În oricare dintre variante, explozia în urma căruia a murit omul de afaceri Armen Sarkisian indică vulnerabilitățile la care s-a expus Rusia în timp ce Kremlinul se concentrează asupra efortului său de a subjuga Ucraina. Poate că disputele violente și războaiele teritoriale păreau cândva destinate să dispară, dar ele continuă să apară, subminând pretenția lui Putin de a fi adus stabilitate în țară.
Un exemplu ar fi conflictul încă mocnit cu privire la controlul Wildberries, cel mai mare retailer online din Rusia, al cărui birou din Moscova a fost în septembrie anul trecut locul unei confruntări violente și haotice. Atunci, doi paznici au fost împușcați mortal.
Explozia de pe 3 februarie a spart geamurile de la intrarea în Alîe Parusa, un complex rezidențial mare și luxos din nord-vestul Moscovei. Sarkisian a murit după ce a fost dus la spital în stare critică, au declarat autoritățile ruse. O altă persoană a fost ucisă și două au fost rănite, potrivit TASS.
Sarkisian, de origine armeană, a fost un cunoscut șef de grup infracțional și președinte al federației de box din partea ocupată de Rusia a regiunii ucrainene Donețk, unde se mutase în tinerețe împreună cu familia.
Era cunoscut și sub numele de Armen Gorlovski, după numele rusesc al orașului Horlivka, în care a locuit și unde a câștigat influență ca adult.
Sarkisian a avansat, la începutul anilor 2000, într-un grup infracțional condus de un șef dintr-un oraș din apropiere, după cum scrie presa ucraineană. El ar fi condus preluări ostile ale mai multor instituții media locale în 2009 și ar fi controlat ulterior instalații industriale, inclusiv un producător de cărbune și o fabrică de construcții de mașini.
În februarie 2024, Sarkisian a fost implicat într-o confruntare cu un luptător de arte marțiale (MMA) din Cecenia – în timpul acestuia, trei oameni au fost răniți în urma unui schimb de focuri care a urmat unui accident auto din centrul Moscovei.
În același timp, legăturile lui Sarkisian cu agresiunea Moscovei împotriva Ucrainei erau profunde. În urma invaziei pe scară largă din februarie 2022, el a fondat o unitate cunoscută sub numele de Arbat - prescurtarea de la Batalionul armean - care face acum parte din Redut, o rețea de mercenari susținută de agenția rusă de informații militare cunoscută sub numele de GRU.
Era căutat de Ucraina, unde a fost acuzat oficial, în decembrie, de apartenență la o forță armată ilegală și de ajutorarea „statului agresor”, adică Rusia. Aceste acuzații au pornit de la implicarea lui Sarkisian în Arbat, însă acuzațiile Ucrainei împotriva sa datează din 2014.
Într-un anunț privind aceste acuzații, SBU a declarat că Sarkisian era căutat din mai 2014 pentru „organizarea de crime în centrul Kievului”, o referire la represiunea violentă a protestelor cunoscute sub numele de Maidan (sau mișcarea Euromaidan), în care autoritățile spun că au fost ucise peste 100 de persoane.
Se presupune că șeful rețelei criminale pentru care a lucrat Sarkisian a fost un furnizor de top de forțe angajate - „titușki” în civil folosiți de stat pentru a provoca și a comite violențe împotriva protestatarilor din Maidan. Voci din Ucraina au afirmat că Sarkisian, cu conexiunile sale din box, a fost implicat în recrutarea tinerilor pentru acest rol.
SBU a declarat că Sarkisian a fost un „membru al cercului intim” al fostului președinte Viktor Ianukovici, care a fost alungat de la putere de protestele din Maidan - provocate în mare parte de decizia sa de a renunța la planurile de strângere a legăturilor cu Uniunea Europeană și de a se îndrepta spre Moscova.
SBU a declarat, fără a furniza dovezi, că unitatea Arbat era formată în principal din infractori condamnați și că Sarkisian ar fi primit autoritate asupra închisorilor din partea ocupată a regiunii Donețk pentru a recruta forță de muncă pentru batalion. Unitatea ar include, de asemenea, membri ai defunctului grup de mercenari Wagner.
Precum mulți alții care s-au situat de partea Rusiei pe front, comandantul Arbat, fostul luptător de MMA Aik Gasparian a mers la război direct din spatele gratiilor. El fusese condamnat în 2020 la șapte ani de închisoare, într-un penitenciar de maximă securitate, pentru o tentativă de jaf armat la o cafenea din Moscova, conform documentelor judiciare. Dar a fost eliberat după începerea invaziei la scară largă și, în decembrie 2022, a primit o medalie „pentru curaj” din partea lui Putin.
SBU a declarat că batalionul Arbat a luptat în apropiere de Torețk, în regiunea Donețk și, mai recent, în regiunea Kursk din Rusia, unde forțele ucrainene dețin porțiuni de teritoriu după ce au trecut granița în incursiunea-surpriză din august anul trecut.
În orele care au urmat exploziei din 3 februarie, SBU sau orice altă organizație, ucraineană sau nu, nu și-a asumat responsabilitatea. Dar speculațiile potrivit cărora Kievul ar fi putut fi în spatele exploziei au fost alimentate de atacurile și asasinatele din trecut pe care serviciile secrete ucrainene le-au recunoscut - adesea indirect - sau au fost acuzate că le-au comis în interiorul Rusiei de la începutul invaziei pe scară largă.
În mod surprinzător, SBU a revendicat în mod neoficial responsabilitatea pentru uciderea generalului însărcinat cu forțele de apărare nucleară, biologică și chimică ale Rusiei și a asistentului său în urma exploziei unei bombe ascunse într-un scuter în fața unei clădiri din Moscova, pe 17 decembrie.
O sursă din SBU a declarat pentru RFE/RL că explozia a fost rezultatul unei operațiuni a agenției.
Pentru Ucraina, uciderea unor persoane acuzate de Kiev că au jucat un rol în agresiunea Rusiei este unul dintre elementele unei campanii de atacuri și sabotaje în interiorul Rusiei, despre care analiștii spun că are drept scop să lovească în economia Rusiei și în efortul său de război, transmițând în același timp un mesaj rușilor, ucrainenilor și Occidentului cu privire la capacitatea sa de a riposta în fața unui adversar mult mai mare.
La acest articol, preluat de la Europa Liberă România și publicat inițial pe rferl.org, au contribuit jurnaliștii Serviciului Rus al Europei Libere Serghei Dobrinin, Yauhen Lehalau și Mark Krutov de la RFE/RL.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te