Am remarcat deunăzi mesajul unui reprezentant notoriu al opoziţiei. Politicianul acela vorbea, fireşte, despre lupta sa cu puterea actuală şi constata, între altele, că cei care nu susţin opoziţia îl sprijină, de fapt, pe Igor Dodon.
Na-ţi-o bună că ţi-am frînt-o! Cine nu-i cu mine, e cu duşmanul meu! Serios? Alte opţiuni nu mai există? Ideea aceasta am mai auzit-o aici de-a lungul anilor, rostită ritos şi de alţi mesageri ai altor opoziţii. Şi vreau să vă spun, stimaţi ascultători, că e o idee care mă ofensează foarte mult, una pe care n-o pot accepta.
Urmînd logica acestui reprezentant al opoziţiei, înseamnă că cel care nu a votat pentru Andrei Năstase la alegerile din Chişinău e cu Ion Ceban, iar cel care nu va vota la alegerile prezidenţiale pentru candidatul opoziţiei va fi cu Igor Dodon. Mi se pare că un politician din opoziţie ar trebui să se gîndească foarte bine înainte să formuleze asemenea idei inacceptabile, jenante.
E o idee care ca şi cum îţi sugerează că cel care o formulează e cel mai bun şi că nu mai poţi vota pentru altcineva. E ca şi cum o altă opoziţie nu ar mai putea exista. E un soi de admonestare parcă, adică ai grijă ce faci, vrei să fii cu Dodon? Şi totodată e un soi de impunere parcă să votezi într-un anume fel. Dar unde e dreptul cetăţeanului să aleagă liber, fără să fie dojenit şi avertizat?
Repet, opoziţia ar trebui să se ferească de asemenea formulări nefericite şi ofensatoare, dacă vrea să fie luată în serios de alegători.
