Sper că nu voi șoca pe nimeni spunând că una dintre cele mai neplăcute consecințe ale pandemiei cu coronavirus este închiderea cafenelelor, berăriilor, restaurantelor, bistrourilor, adică a acelor „localuri de consumațiune” atât de dragi lui Caragiale. E vorba, mai întâi, de o gravă problemă economică, ce i-a afectat direct pe cei care lucrează în aceste sectoare. Noi toți am pierdut însă niște spații de convivialitate care ne permiteau să ne eliberăm de presiunea cotidianului.
Despre cafenelele europene, despre rolul lor în viața culturală, socială și chiar în viața politică s-au scris cărți întregi. Unele dintre aceste cafenele sunt adevărate embleme ale marilor orașe. În Viena, la începutul secolului al XIX-lea, existau 150 de cafenele, la 1900 erau peste șase sute. Multe din ele erau totodată saloane de lectură, ofereau consumatorilor cărți și mai toate ziarele importante din Europa. Și la începutul secolului XX cafenelele vieneze sunt frecventate de scriitorii, de muzicienii și de artiștii de prim rang ai epocii – Rilke, Bruckner, Stefan Zweig, Werfel, Schnitzler, Wedekind, Roth, Broch, Musil etc. La Praga, printre cafenelele cu renume, se numărau Slavia, National, Union; s-au oprit acolo, și la altele, în peregrinările lor, Kafka și Max Brod, a făcut o escală și Apollinaire, le-a evocat – ca nimeni altul – poetul laureat al premiului Nobel Jaroslav Seifert.
Budapesta ? Faimoasele cafenele New York, Reitter, Royal, Lloyd. Cafeneaua Richter din Leipzig a fost frecventată de Schiller, la Berlin literații mergeau la cafenelele Bauer și Victoria. În Zurich cel puțin două cafenele trebuie menționate – Odeon, pe unde a trecut și Joyce, și – desigur - Cabaret Voltaire, unde s-a născut un important curent de avangardă al secolului trecut. Despre Capșa, Paul Morand a scris pagini admirabile, spunând că este un loc mitic al Bucureștiului literar și monden.
Când vom putea din nou să frecventăm aceste spații înseamnă că vom regăsi, în sfârșit, normalitatea după care tânjim acum.
