Un fost profesor de matematică hrănește pisici. În fiecare zi, apare pe bicicletă și e înconjurat de o pisicime numeroasă care se adună la ospăț.
Apoi pleacă și mai poate fi văzut pe la magazine. Mereu respectuos și modest, fără alte discuții decît ce mai e prin oraș și în ce piață găsești cei mai buni pepeni.
Nu pare să fi fost vreodată profesor, dar mulți oameni se jură că i-au fost elevi. Vecinii spun că a început să se ocupe de pisici acum 20 de ani, din prima zi de pensie.
Umblă îmbrăcat simplu și îngrijit. Nu e niciodată supărat și nu pare la curent cu frământările lumii.
E aproape invizibil, dar populează amintiri și stârnește mirare: așa de senin, în vremurile astea?
Pisicile au avut noroc. Oamenii mai așteaptă.
