Îndepărtatul an 1997. Cînd îmi amintesc, am impresia că mă întorc într-o altă lume. Cocîrjat de două sacoşe grele, din care se iţeau cozi de ceapă şi un praz lunguieţ, ieşeam din piaţa Străşeni. Şi imediat am rămas cu ochii ţaglă: un politician tînăr, însufleţit, cocoţat pe nişte lăzi imense, cu un megafon în mînă, le descria oamenilor din jur un viitor luminos. Politicianul tînăr vorbea cu o încredere de granit. L-am ascultat uluit cîteva minute şi mi s-au întipărit în memorie cuvintele acestea: NOI VOM ÎNVINGE! NOI VOM BIRUI!!!
Ei bine, nu mai există astăzi partidul politicianului însufleţit, iar tînărul dornic de victorii a îmbătrînit şi a fugit din politică. Dar în această dimineaţă m-am smuls dintr-un vis tulburător în care un politician tînăr şi energic, cocoţat pe lăzi mari, urla într-un megafon: NOI VOM ÎNVINGE! NOI VOM BIRUI!!!
Ce vreau să spun? Nimic altceva decît că politica moldovenească a tot construit ani de zile castele de nisip, că ne-a hrănit cu iluzii, frumoase şi sterile. Nimic notabil, nimic durabil din toată vînzoleala asta politică care a durat decenii. Totul a fost praf şi pulbere. NOI VOM ÎNVINGE! Sună atît de ridicol, atît de stupid, azi, în 2019.
