Linkuri accesibilitate

Nocturne T.E.I., acum şi pe ecrane TV


Puţină istorie: prin anii ’90, pe când proaspătul – în toate sensurile – & revenitul acasă Teatru „Eugène Ionesco” îşi avea sediul pe str. Nicolae Iorga, în aceeaşi curte cu Biblioteca „O. Ghibu”, repertoriul propriu-zis s-a îmbogăţit – la iniţiativa cui? – cu neuitatele Vineri seara la „Eugène Ionesco”, un fel de serate muzical-dramatice, incluzând vernisări ale unor tineri artişti plastici (Tudor Zbârnea, Andrei Mudrea), lansări de carte (Alte dimensiuni, de Eugen Cioclea), primele apariţii ale unor interpreţi, ulteriori celebri (cântăreaţa Nelly Ciobanu, în duet cu fratele ei; Victoria Bucun, cu ansamblul de dans „Theodor”), etc., şi care se încheiau – en beauté – cu dansuri. Totul în jur se prăbuşea – iluzia unei statalităţi moldave (în paranteză româneşti, vorba preşedintelui Petru Lucinschi) prima! –, cei mai şmecheri se puseră pe căpătuit, tot mai jalnica boemă artistică se regăsea, toată ziua bună ziua, la „Fulguşor”, la un moment dat lucrătorii au început să-şi primească salariul în produse ale întreprinderilor la care munceau (şi lucrătorii din cultură?! veţi întreba – în bilete la teatru, Operă sau Sala cu Orgă); de unde însă această nevoie a oamenilor de creaţie, majoritatea tineri (în mare, generaţia ’80, c-o fi vorba de literatură, muzică, pictură sau teatru), de a se regăsi, prin congeneri, în poezie, culoare, sunet?! Într-un cuvânt, fără să fie declarat ca atare, în anii ’90, la Chişinău a funcţionat un Club al Oamenilor de Artă numit Vineri seara la „Eugène Ionesco”, la un moment dat s-au emis chiar şi legitimaţii de membru (posesorii acestora puteau trece gratis un invitat, ceea ce înseamnă că existau şi bilete) – minunea n-a ţinut însă, spulberându-se odată cu dislocarea teatrului din sediul său de pe str. Nicolae Iorga. Mărturisesc cu mâna pe inimă că bună parte dintre prietenii mei din lumea artelor i-am cunoscut la acele serate, câţiva au şi trecut în lumea umbrelor, alţii s-au împrăştiat prin lume, care şi unde.

Ei bine, Nocturne T.E.I constituie replica acelor Vineri seara… de-acum două decenii şi ceva, doar că acum se declară sus şi tare Clubul de Artă „Nocturne la Teatrul Eugène Ionesco”, şi-a lărgit mult aria invitaţilor (y compris, de onoare – kieveanul Radu Poclitaru, bucureşteanul Bogdan Mihai Simion ş.a.), diversificându-şi simţitor programul artistic (practic, un concert în toată puterea cuvântului), spre bucurie publicului cunoscător – ceea ce-i lipseşte deocamdată e o periodicitate stabilă, să zicem o dată pe lună (cum s-a şi întâmplat într-o primă fază, în martie-aprilie-mai-iunie 2022). După o sincopă de-un an – ’23, al Bienalei T.E.I, a nu se uita! –, recenta Nocturnă a marcat o premieră, fiind televizată (fireşte, nu online), aşa că n-am să lungesc vorbă, invitându-vă s-o vedeţi, nu înainte de a-i mulţumi echipei de filmare a Dianei Podghirnîi, de la TVM.

Nu-i deloc o petrecere pe timp de ciumă (în paranteză amintesc că tocmai pregăteam prima Nocturnă când Rusia a atacat mişeleşte, pe 24 februarie 2022, Ucraina; după mari ezitări, ne-am decis să-i dăm drumul, cum s-ar zice «всем смертям назло»); din contră, e o afirmare a Vieţii & Artelor, în toată diversitatea lor, în ideea că Frumuseţea… o ştiţi şi ’mneavoastră!

(Cortina)

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG