Linkuri accesibilitate

„Nimeni nu spune asta...” Cum comentează comandantul Armatei Naționale acuzațiile de „militarizare” a R. Moldova


Șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, susține un discurs, la 24 aprilie 2024, cu prilejul marcării a 32 de ani de le crearea marelui Stat Major al Armatei Naționale.
Șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, susține un discurs, la 24 aprilie 2024, cu prilejul marcării a 32 de ani de le crearea marelui Stat Major al Armatei Naționale.

Generalul de brigadă, Eduard Ohladciuc, comandantul Armatei Naționale, afirmă, cu titlu de replică la acuzațiile Moscovei și Tiraspolului de „militarizare” excesivă a R. Moldova, că procesele care au loc în armata moldoveană [instruirile și dotările] sunt firești.

Tiraspolul și Moscova mențin constant retorica, potrivit căreia R. Moldova s-ar „militariza” cu susținerea Occidentului și s-ar apropia de NATO. Exponenți ai Tiraspolului au cerut, anterior, Rusiei să dea „un răspuns serios” acestor tendințe. Chișinăul oficial a calificat aceste abordări ca fiind „provocatoare.”

Invitat în podcastul Europei Libere „În esență...”, șeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, generalul Eduard Ohladciuc, s-a arătat „foarte indignat” de cei care lansează acuzațiile și spune că ele fac parte din instrumentarul „războiului hibrid.”

Exerciții militare rusești pe ambele maluri ale Nistrului

Șeful armatei moldovene spune că cei care lansează aceste acuzații nu spun despre aceea că „armata rusă staționează ilegal pe teritoriul R. Moldova”.

„Nimeni nu spune despre aplicațiile pe care le face Federația Rusă pe teritoriul R. Moldova. [...] Le face pe teritoriul național, prin satele și pe drumurile naționale chiar și în dreapta Nistrului, în zona de securitate, [...] unde [soldații ruși] împușcă prin sate, merg cu tehnică militară și nimeni despre asta nu spune”, declară generalul Eduard Ohladciuc.

Comandantul Armatei Naționale se referă în podcast și la pretinsele „posturi mixte de menținere a păcii” care limitează dreptul la libera circulație a cetățenilor R. Moldova pe teritoriul național.

Prin aceste posturi, spune generalul, contrar legislației R. Moldova, „soldatul rus își permite să oprească și să verifice mașinile”. „Soldatul rus își permite și face asta [pentru ca] să demonstreze că el este stăpân aici”, declară generalul Ohladciuc.

Mai multe instruiri pe fondul unui context regional complicat

Referindu-se la exercițiile militare locale și internaționale, inclusiv sub egida NATO, la care participă militarii moldoveni, comandantul Armatei Naționale a spus că „asta este misiunea armatei – să fie instruită” și că armata se pregătește pentru „a menține pacea” și „securitatea în zonă”. Recent, spune generalul, într-un exercițiu a fost evaluat un batalion conform standardelor NATO și a celor europene, iar asta îi va permite să participe în misiuni internaționale. „Ne dorim nu numai să folosim acel ajutor al partenerilor pe care ni-l oferă, dar să contribuim și noi la menținerea securității în zonă”, a spus generalul.

Comandantul Armatei Naţionale, Eduard Ohladciuc, mai spune că numeric și calitativ au crescut și exercițiile pentru instruirea rezerviștilor, care, până nu demult, erau mai mult formale. Generalul califică moralul rezerviștilor ca fiind „foarte bun.”

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Podcastul „În esență...” poate fi ascultat pe Apple Podcasts și pe YouTube. Ca și celelalte podcasturi ale Europei Libere – „Reporterii”, cu un episod nou în [aproape] fiecare zi de luni; „Laboratorul Social” – în zi de marți; „Pe agendă cu Cristina Popușoi” – în fiecare zi de miercuri; și în fiecare zi de vineri podcastul de informații și analize „Dincolo de știri”.

  • 16x9 Image

    Eugen Urușciuc

    Lucrez în presă din 1992, după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. Pe parcurs, am făcut parte din echipele mai multor redacții locale și regionale. Iar în august 2022 m-am alăturat Europei Libere Moldova, unde sunt gazda Podcastului „În esență...” și scriu pe teme din domeniul justiției, economie, politică și drepturile omului.

XS
SM
MD
LG