În cartierul vestberlinez Kreuzberg se află rămăşiţele porţii de intrare în cea mai importantă gară interbelică a capitalei germane: Anhalter Bahnhof. Gara a fost bombardată şi distrusă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
După terminarea războiului s-a decis ca resturile din poarta cândva imensă să nu fie demolate, ci transformate într-un memorial simbolic. Tot aşa s-a procedat şi cu biserica centrală din Berlinul Occidental, Gedächtniskirche, distrusă şi ea în urma bombardamentelor. Ceea ce a rămas din turn a fost transformat tot într-un monument care aminteşte de nenorocirile provocate de război. Turnul a devenit unul dintre simbolurile pacifiste postbelice ale Berlinului.
Celălalt simbol este gara amintită, Anhalterbahnhof. Pe terenul din spatele faţadei urmează să se ridice muzeul exilului.
Ideea de a construi un astfel de muzeu a fost lansată de scriitoarea Herta Müller. În 2011, Müller i-a adresat fostei cancelare, Angela Merkel, o scrisoare deschisă în care îi cerea sprijinul în vederea ridicării unui muzeu al exilului, care tematizează „prima izgonire”. În scrisoarea adresată cancelarei ea aminteşte de aşa numitul „centru contra izgonirilor” care este dedicat, în primul rând, etnicilor germani din estul Europei care după război au fost expulzaţi din ţările lor de baştină, respectiv s-au repatriat în perioada războiului rece. Într-un interviu, Müller a subliniat că etnicii germani au avut un lobby, pe când celelalte categorii de exilaţi au fost uitaţi:
Exilul, o experienţă universală
Complexul muzeal va fi realizat de arhitecţi danezi (biroul Dorte Mandrup).
În această primăvară s-a înfiinţat o fundaţie care se va ocupa de înfăptuirea proiectului. Deocamdată încă nu a fost strânsă suma necesară pentru începerea construcţiei. Costurile se estimează la circa 60 de milioane de euro. Până acum a fost strânsă suma de 20 de milioane. Banii provin mai ales din partea unor donatori privaţi. Inaugurarea ar trebui să aibă loc în anul 2027.
Pornind de la experienţele dramatice prin care a trecut în România, Herta Müller a amintit de aşa numiţii frontierişti, adică de acei oameni disperaţi care au încercat să fugă, riscându-şi viaţa. În acelaşi timp, ea a arătat că în Germania se vorbeşte despre cei care au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara după 1933, luând calea exilului, de parcă ar fi vorba doar despre oameni salvaţi. Unii care s-au întors din exil au fost prost trataţi, spune ea. Drama prin care au trecut aceşti oameni nu este prezentă în discursul public. Tocmai de aceea este nevoie de un muzeu care documentează complexitatea fenomenului.
„Sentimentul patriei doare când ţi-ai pierdut patria”, a spus scriitoarea în interviul citat.
Aşadar, Muzeul Exilului va fi un loc al naraţiunilor, un loc de reflecție, un loc de empatie. Un spaţiu care va da cuvântului exil o conotaţie vizuală, devenind un simbol împotriva totalitarismului și inumanității.