Linkuri accesibilitate

Muzee, clădiri guvernamentale și opera din Kiev, avariate de atacul rusesc

Muzeul Național „Cernobîl”, avariat în urma atacului rusesc de la Kiev, 24 mai 2026
Muzeul Național „Cernobîl”, avariat în urma atacului rusesc de la Kiev, 24 mai 2026

Atacul aerian rusesc asupra Kievului din 24 mai a avariat și distrus numeroase obiective culturale și istorice din capitala ucraineană, potrivit Comisiei Naționale a Ucrainei pentru UNESCO. Instituția a calificat atacul drept un „act de terorism” și a cerut tragerea Rusiei la răspunde.

„Acest act de terorism planificat a vizat inima istorică și culturală a capitalei ucrainene. Federația Rusă duce în mod sistematic un război nu doar împotriva poporului ucrainean, ci și împotriva culturii ucrainene, a memoriei istorice și a patrimoniului cultural universal”, a declarat comisia.

Muzeul Național „Cernobîl”, avariat în urma atacului rusesc. Kiev, 24 mai 2026
Muzeul Național „Cernobîl”, avariat în urma atacului rusesc. Kiev, 24 mai 2026

Potrivit datelor comisiei ucrainene pentru UNESCO, în urma atacului au fost deteriorate sau distruse mai multe instituții culturale și științifice din Kiev, între care:

• Muzeul Național de Artă al Ucrainei
• Casa Ucraineană
• Institutul de Literatură „Taras Șevcenko” al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, unde se află arhive unice de cărți
• Opera din Kiev (Teatrul Municipal Academic de Operă și Balet din Kiev)
• Academia Națională de Muzică a Ucrainei
• Institutul de Învățământ și Cercetare în Administrație Publică și Serviciul Public al Universității Naționale „Taras Șevcenko” din Kiev
• Filarmonica Națională a Ucrainei
• Biblioteca Națională „Iaroslav cel Înțelept”
• Mica Operă din Kiev
În interiorul Muzeului Național „Cernobîl”, după atacul din 24 mai 2026
În interiorul Muzeului Național „Cernobîl”, după atacul din 24 mai 2026

Muzeul Național „Cernobîl” fusese redeschis, recent, după renovare. O rachetă a lovit clădirea istorică în care se află muzeul, dar și sediul Serviciului Situații de Urgență.

Salvatorii scot din muzeu exponatele deteriorate Muzeul „Cernobîl”, 24 mai
Salvatorii scot din muzeu exponatele deteriorate Muzeul „Cernobîl”, 24 mai

În același cartier, Șevcenkovskii, bombardamentele au afectat și „Mica Operă”, găzduită de „Casa Lukianov”, construită între anii 1900 și 1902, un monument arhitectural protejat de stat.

„Casa Lukianov” (stânga), în dimineața zilei de 24 mai, după atacul rusesc
„Casa Lukianov” (stânga), în dimineața zilei de 24 mai, după atacul rusesc

Clădirea Muzeului Național de Artă al Ucrainei a fost și ea deteriorată în urma atacului, dar colecția și personalul muzeului nu au avut de suferit.

Angajații muzeului și serviciile specializate inspectează în prezent clădirea pentru a evalua amploarea distrugerilor. Clădirea muzeului este un monument de arhitectură, istorie și artă de importanță națională.

Fațada Muzeului Național de Artă al Ucrainei, după atacul din 24 mai. Fotografie publicată de ministerul Culturii de la Kiev.
Fațada Muzeului Național de Artă al Ucrainei, după atacul din 24 mai. Fotografie publicată de ministerul Culturii de la Kiev.

Alte distrugeri, în cartierul guvernamental

Oficiali ucraineni spun că atacul a produs daune minore unor ministere și sediului guvernului.

Premierul Iulia Sviridenko a scris pe rețeaua X că geamurile clădirii cabinetului de miniștri au fost sparte, dar nimeni nu a fost rănit. Clădirea guvernului a mai avut de suferit de pe umra unui atac rusesc, în septembrie 2025, care a provocat un incendiu.

Șeful diplomației ucrainene, Andrii Sibiha, a anunțat că și clădirea Ministerului Afacerilor Externe, construită de arhitectul Joseph Langbard în 1939, a suferit daune minore. Aceasta „a fost afectată de acțiuni militare pentru prima dată de la cel de-al Doilea Război Mondial”, a mai afirmat oficialul.

Banca Națională a Ucrainei a suferit și ea daune minore, a anunțat guvernatorul Andrii Pîșnii.

Totodată, ziarul „Ukrainska Pravda” a publicat fotografii cu un bloc avariat pe strada Hrușevski, în care, potrivit informațiilor publicației, s-ar afla apartamentul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Cea mai afectată în urma atacului a fost zona Lukianivka din Kiev.

Acolo au fost distruse sau avariate o piață, un centru de afaceri, un centru comercial, o stație de metrou și mai multe clădiri rezidențiale.

Kievul în zorii de 24 mai, după un masiv atac rusesc

Incendiu la o piață și un centru comercial după atacul rusesc asupra stației de metrou Lukianivska din Kiev.
1/14 Incendiu la o piață și un centru comercial după atacul rusesc asupra stației de metrou Lukianivska din Kiev.
Unda de șoc a avariat vestibulul de la suprafață al stației de metrou Lukianivska, care a fost închisă pentru transportul de pasageri.
2/14 Unda de șoc a avariat vestibulul de la suprafață al stației de metrou Lukianivska, care a fost închisă pentru transportul de pasageri.
Urmările atacului rusesc în apropierea stației de metrou Lukianivska din Kiev.
3/14 Urmările atacului rusesc în apropierea stației de metrou Lukianivska din Kiev.
Un bloc de locuințe din raionul Șevcenkivski al Kievului, distrus în urma bombardamentului rusesc.
4/14 Un bloc de locuințe din raionul Șevcenkivski al Kievului, distrus în urma bombardamentului rusesc.
Yn locuitor al Kievului, Evgheni, rănit în urma atacului rusesc, își ține în brațe câinele, Vilka.

„Eram pe coridor. Iar ea [câinele] nu voia să stea cu mine. Era în cameră. Când a bubuit, am fugit după ea. Apoi a urmat încă o explozie. Și pe mine cu ea ne-a aruncat ca pe o așchie. Înțelegeți, am 75 de ani. De ce să-mi fie frică? Mi-a fost mai frică pentru ea decât pentru mine”, a povestit bărbatul.
5/14 Yn locuitor al Kievului, Evgheni, rănit în urma atacului rusesc, își ține în brațe câinele, Vilka.

„Eram pe coridor. Iar ea [câinele] nu voia să stea cu mine. Era în cameră. Când a bubuit, am fugit după ea. Apoi a urmat încă o explozie. Și pe mine cu ea ne-a aruncat ca pe o așchie. Înțelegeți, am 75 de ani. De ce să-mi fie frică? Mi-a fost mai frică pentru ea decât pentru mine”, a povestit bărbatul.
Oameni și salvatori se adăpostesc într-un subsol în timpul atacului rusesc și acordă ajutor unei femei rănite.
6/14 Oameni și salvatori se adăpostesc într-un subsol în timpul atacului rusesc și acordă ajutor unei femei rănite.
Un bloc cu nouă etaje din raionul Șevcenkivski al Kievului, avariat în urma atacului Rusiei.
7/14 Un bloc cu nouă etaje din raionul Șevcenkivski al Kievului, avariat în urma atacului Rusiei.
Un bărbat ajută o femeie rănită în urma atacului rusesc asupra Kievului.
8/14 Un bărbat ajută o femeie rănită în urma atacului rusesc asupra Kievului.
Angajați ai Crucii Roșii evacuează răniți în urma atacului rusesc.
9/14 Angajați ai Crucii Roșii evacuează răniți în urma atacului rusesc.
Automobile arse și piața afectată în urma atacului rusesc asupra Kievului.
10/14 Automobile arse și piața afectată în urma atacului rusesc asupra Kievului.
Muzeul Național „Cernobîl”, avariat în urma atacului rusesc.
11/14 Muzeul Național „Cernobîl”, avariat în urma atacului rusesc.
Muzeul Național „Cernobîl” fusese redeschis în urmă cu o lună, după restaurare.
12/14 Muzeul Național „Cernobîl” fusese redeschis în urmă cu o lună, după restaurare.
„A fost lovit spațiul care păstrează mărturii despre catastrofa din 1986. Muzeul, restaurat ca simbol al înțelegerii tragediei, a fost din nou afectat”, a scris ministrul ucrainean de interne, Ihor Klimenko.
13/14 „A fost lovit spațiul care păstrează mărturii despre catastrofa din 1986. Muzeul, restaurat ca simbol al înțelegerii tragediei, a fost din nou afectat”, a scris ministrul ucrainean de interne, Ihor Klimenko.
Fum deasupra Kievului după atacul rusesc asupra orașului.

Militarii ruși atacă în mod regulat orașe ucrainene și infrastructura civilă din toate regiunile Ucrainei folosind diferite tipuri de armament - drone kamikaze, rachete, bombe aeriene ghidate și sisteme de lansare multiplă de rachete.

Autoritățile ucrainene și organizațiile internaționale califică aceste lovituri drept crime de război ale Federației Ruse și subliniază că ele au un caracter deliberat.

Conducerea Rusiei neagă că armata rusă lovește intenționat infrastructura civilă a orașelor și satelor ucrainene în timpul războiului la scară largă, ucigând civili și distrugând spitale, școli, grădinițe și obiective energetice și de alimentare cu apă.
14/14 Fum deasupra Kievului după atacul rusesc asupra orașului.

Militarii ruși atacă în mod regulat orașe ucrainene și infrastructura civilă din toate regiunile Ucrainei folosind diferite tipuri de armament - drone kamikaze, rachete, bombe aeriene ghidate și sisteme de lansare multiplă de rachete.

Autoritățile ucrainene și organizațiile internaționale califică aceste lovituri drept crime de război ale Federației Ruse și subliniază că ele au un caracter deliberat.

Conducerea Rusiei neagă că armata rusă lovește intenționat infrastructura civilă a orașelor și satelor ucrainene în timpul războiului la scară largă, ucigând civili și distrugând spitale, școli, grădinițe și obiective energetice și de alimentare cu apă.
Secvența anterioară
Secvența următoare

Moscova a anunțat că ținta atacului au fost „obiectivele de comandă militară, bazele aeriene și întreprinderi din complexul industrial și militar al Ucrainei”. „Țintele atacului au fost atinse, toate obiectivele vizate au fost lovite”, se afirmă în declarația Ministerului Apărării al Federației Ruse.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, Rusia a lansat un atac aerian de amploare asupra capitalei Ucrainei, folosind peste 600 de drone și 90 de rachete, dintre care cel puțin o rachetă cu rază medie de acțiune „Oreșnik”.

Forțele aeriene ale Ucrainei spun că au reușit să doboare 55 de rachete și 549 de drone. Însă, 16 rachete și 51 de drone de atac au reușit să lovească 54 de locații.

În urma atacului, cel puțin două persoane au fost ucise, iar alte 87 au fost rănite, inclusiv trei copii.

Luni, echipele speciale au continuat să înlăture consecințele atacurilor rusești de la weekend.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că în urma atacului masiv asupra Kievului au fost avariate aproximativ 300 de obiective.

„Cele mai afectate sunt clădirile rezidențiale - pe parcursul zilei de ieri au fost depuse sesizări privind diferite grade de avariere pentru aproape 150 de case și blocuri de locuințe”, a declarat Zelenski.

Cu informații de la Serviciul ucrainean al RFE/RL și BBC

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

Acest material face parte din categoria
XS
SM
MD
LG