Să strigi „Jos Maia Sandu!” și să ceri plata integrală a facturilor la energie pentru lunile de iarnă nu înseamnă viziune economică și nici măcar compasiune pentru cei săraci, ci demagogie și populism cinic. Șor și acoliții lui nu au dreptul moral să vorbească despre sărăcia celor mulți, până nu restituie toți banii furați și nu se pun la dispoziția justiției (nu să fugă de ea, cum au făcut tot timpul).
Dacă ar fi sfătuiți cu bună-credință și nu manipulați, cetățenii exasperați de scumpiri, ar fi trebuit să protesteze în fața Ambasadei Ruse, pentru că nu Maia Sandu a crescut prețurile, ci Putin cu invazia lui în Ucraina. Însă nu altruismul social îi animă pe organizatorii acestor acțiuni, scopurile lor sunt egoiste, servesc o agendă geopolitică externă. Înainte de protestul de duminică, spațiul mediatic a fost inundat de informații și avertismente despre diversiuni și violențe planificate de indivizi finanțați de Șor și dirijați din umbră de agenți FSB.
Poliția a făcut descinderi energice, a arestat mai mulți suspecți și, se pare, a dejucat aceste comploturi, beneficiind și de asistența informativă din partea Statelor Unite, care vorbesc clar despre intenția Rusiei de a elimina guvernarea proeuropeană de la Chișinău. Gruparea Șor nu renunță, anunță noi proteste. Va fi la fel de eficientă poliția moldoveană?
După protestul de duminică pe rețelele de socializare au fost lansate apeluri pentru organizarea unui miting anti-război și pentru susținerea orientării proeuropene. Republica Moldova suferă de pe urma invaziei rusești în Ucraina și a pierdut cetățeni pe câmpul de luptă. Cazul soldatului ucrainean originar din Moldova, Oleksandr Mațievski, prizonier la ruși, împușcat după ce a exclamat „Glorie Ucrainei!”, a produs multă emoție și indignare. Au auzit protestatarii lui Șor despre această crimă? Marina Tauber ce zice?...
Confruntată cu războiul hibrid rusesc, Moldova trebuie să-și rezolve din mers și probleme ce țin de agenda europeană. Dacă în cazul rezistenței față de imperialismul rusesc, se măsoară gradul de patriotism, aderența la o Moldovă liberă și independentă, atunci în cel de-al doilea, al europenizării, vorbim de capacitatea de a-l accepta și înțelege pe celălalt, de a concilia traumele nevindecate ale trecutului comunist cu rigorile modernității.
Proiectul de lege PAS, care prevede transmitea blocului doi al Bibliotecii Naționale în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, reprezentată de Mitropolia Basarabiei, a fost hârtia de turnesol care a revelat diferențe și clivaje în interiorul comunității românofone din Moldova, susținătoarea actualei puteri.
Mitropolia Basarabiei a deținut în perioada interbelică imobilul aflat în discuție, în care s-a aflat Seminarul Teologic, dar odată cu ocupația sovietică a pierdut mai multe proprietăți – fie distruse de război, fie atribuite Bisericii Ortodoxe Ruse.
Nimic mai legitim, așadar, pentru o guvernare care tocmai a readus în legalitate limba română să facă dreptate și Mitropoliei Basarabiei – un gest de bunăvoință, cum s-a spus, sau un act de reparație istorică, alimentat de un sentiment de recunoștință pentru ajutorul multiplu oferit de România Republicii Moldova.
Totuși, subiectul retrocedării imobilului aflat în discuție nu ar fi trezit reacții indignate din partea zonei „progresiste” a societății civile, cum a fost ea calificată ironic, dacă edificiul în cauză nu ar găzdui o bibliotecă, adică o instituție, un focar de cultură națională și universală, deschisă publicului larg. Încât polemica în jurul Bibliotecii Naționale a atins inevitabil și tema laicității statului, a raporturilor sale cu lumea ecleziastică.
În anii independenței, biserica a fost folosită în scop electoral de politicienii de toate culorile. Ne amintim, de pildă, cum au fost eliminate din școală, la presiunea prelaților ortodocși, discipline ce promovau un început de educație sexuală într-un stat în care numărul avorturilor și al sarcinilor printre minore este foarte mare.
Mitropolia Basarabiei a fost mai puțin atrasă în jocuri politicianiste, iar în polemica legată de Biblioteca Națională este mai degrabă victima unui transfer negativ de imagine. Dincolo de Prut, Biserica Ortodoxă, ierarhia sa mai precis, este percepută de o parte a societății românești ca o instituție care a colaborat cu puterea, înainte și după ‘89, arătându-se intolerantă față de alte culte prigonite de comuniști: greco-catolicii, romano-catolicii, congregațiile protestante... Or, în Republica Moldova, acest rol dominator îl exercită nu Biserica Ortodoxă Română, ci Patriarhia Rusă, cea care a binecuvântat agresiunea lui Putin în Ucraina.
Făcând dreptate Mitropoliei Basarabiei, autoritățile ar trebui să ia în seamă mai multe aspecte. Să aibă grijă ca fondul ce carte veche găzduit de blocul doi al Bibliotecii Naționale să nu aibă de suferit. Transferul se poate efectua după construirea unui edificiu modern, adecvat cerințelor în materie, sau există și soluția atribuirii unui alt sediu Mitropoliei Basarabiei.
În ce privește dezbaterea care se poartă în societate, credem că a formula acuzații la adresa celor de altă opinie, precum că ar face jocul Moscovei, este lipsit de onestitate. Termenul „bibliofil”, folosit în derâdere, amintește aroganța unor scriitori-tribuni, afirmați pe valul renașterii naționale, care le cereau tinerilor postmoderniști să iasă din biblioteci, să pună umărul la revoluție.
Și postmoderniștii au pus umărul la revoluție, doar că nu au urcat pe podium, au stat alături de sutele de mii de basarabeni în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Au contribuit la propășirea culturală a acestui popor: în edituri, unde scoteau primele cărți cu litere românești înaintea adoptării oficiale a limbii române și alfabetului latin, la catedre universitare sau redactând reviste de cultură care promovau spiritul critic și sincronizarea cu literatura română modernă. N-au intrat în politică, dar n-au făcut nici alianțe reprobabile cu foștii poeți de curte ai lui Ceaușescu, speculând drama Basarabiei.
Sunt lucruri care îi unesc pe moldoveni și altele care-i despart, fără ca aceste diferențe firești într-o lume democratică să le schimbe identitatea, să ridice ziduri insurmontabile. Tocmai în aceste timpuri, când e nevoie deopotrivă de fermitate, înțelepciune și dialog civilizat.
Punctele de vedere exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția Europei Libere.