Odată cu trecerea timpului se conturează mai clar direcțiile în care guvernarea de la Chișinău a obținut succese, unele chiar remarcabile, dar și domeniile cu probleme.
E cert terenul cucerit pe linia integrării europene. Moldova nu a avut niciodată ca până acum o armonizare politică atât de bună pe orientarea pro-Vest. Toate instituțiile de bază ale puterii – președinție, parlament și guvern – au același crez, lucrează pentru aceleași obiective, expuse în programul de guvernare. Agenda reformelor care să ne apropie de UE este dificilă, dar războiul din Ucraina a scurtat-o, dacă nu în ce privește conținutul, unde e mult de muncit, măcar în sensul validării și încurajării acestor procese de către Bruxelles și de țările membre.
Republica Moldova trebuie să profite (chiar dacă nu ne-am dorit așa) de situația sa de stat afectat de agresiunea rusească din regiune. Lumea liberă vrea să ne ajute, trimite la Chișinău emisari importanți: șefi de stat, de guverne și de parlamente, comisari și europarlamentari. Mesajul Occidentului este de sprijin maxim pentru Moldova și guvernarea ei, și totodată un semnal către Federația Rusă: „Aici e teritoriu liber, e teritoriu european! Putin, să nu te bagi!”
Războiul, cu ororile lui, a adus nu doar oportunități, propulsând Republica Moldova în atenția cancelariilor vestice, ci produce, inevitabil, și mari riscuri și probleme interne, pe care nu se știe cât de bine le poate gestiona guvernarea. Nesiguranța aceasta se reflectă și în percepțiile populației. Potrivit celui mai recent sondaj iData (publicat pe 31 mai a.c.), PAS – formațiunea de guvernământ – este în pierdere de viteză, plasându-se pe locul doi (25,1%), după Blocul comunist-socialist (25,8%). Pe 3 (12,5%) e nelipsitul și etern imunul la justiție partid „Shor”, cu liderul său fugit peste hotare.
Guvernarea decontează criza economică, majorările de prețuri, cauzate de războiul din Ucraina. Inflația de 27% seacă veniturile oricum modeste ale populației. Cele mai dureroase sunt scumpirile la energie și carburanți, care cer soluții rapide, provizorii, până se va realiza mult amânata și sabotata de guvernările comuniste și oligarhice interconectare a liniilor electrice cu România și Uniunea Europeană.
Maia Sandu se bucură în continuare de cea mai mare încredere (25,9%), conform aceluiași sondaj iData. S-a creat însă un hiatus de receptare între șefa statului și partidul de la guvernare. Majoritatea confortabilă pe care o are PAS în Parlament are pe undeva și un efect tranchilizant: te obișnuiești că deții puterea, știi că poți vota aproape orice și-ți pierzi vigilența. Excesul de încredere în sine (unii spun „aroganța”) amorțește spiritul critic.
PAS n-ar trebui să uite că a câștigat alegerile în vremuri de pace. De atunci, situația în lume și în regiunea noastră s-a schimbat dramatic. De aceea, cred că se impune o analiză serioasă a ce se putea face mai bine și nu s-a realizat. Aprecierile din străinătate (pe care Moldova le-a primit cu duiumul și în epoca faimoaselor „alianțe pentru integrare europeană”) nu trebuie să obtureze preocuparea pentru necesitățile imediate ale cetățenilor. Proiectele mari, strategice, au nevoie de timp și de un mandat de guvernare reînnoit din partea electoratului pentru elitele proeuropene de la Chișinău.
În justiție restanțele sunt cel mai greu de surmontat. Poate că circumstanțe de ordin extern, cum afirmă o seamă de observatori, pericolul unei escaladări hibride rusești în Moldova a stimulat arestarea lui Dodon în baza celor patru capete de acuzare, dar s-a întâmplat într-un moment în care instanțele mai sunt populate de slujitori ai vechiului regim oligarhic. Cum altfel s-a ajuns ca demersul procurorilor în ce-l privește pe Dodon să fie judecat, între alți magistrați, de o rudă a lui Plahotniuc – partenerul de afaceri politice și de business al socialistului? Apoi, de ce cumnatul lui Dodon – un complice, dar totuși un personaj mult mai puțin important – a fost închis în penitenciarul 13, iar Dodon este „doar” în arest la domiciliu, acolo de unde, în opinia procurorilor, poate distruge probe și influența martori? Care este logica, temeiul acestei decizii?
Măcar în domeniul securități naționale lucrurile promit să iasă din stagnare. Sub presiunea amenințării rusești, guvernarea pare să abandoneze ceea ce filozoful britanic Roger Scruton numea „sofismul celui mai bun caz”, cultivat cu obstinație prea mult timp. „Optimismul fără scrupule, spune Scruton, adică optimismul cronic, nu ia în calcul costul eșecului și nici cazul cel mai rău. Atunci când i se cere să aleagă în condiții de incertitudine, el își imaginează cel mai bun rezultat și presupune că nu trebuie să ia în considerare și altele”. Concluzia sa este că pesimistul sau măcar optimistul rațional va evita mai ușor dezastrul, decât cel care refuză să trateze circumstanțele în întreaga lor gravitate.
„Sofismul celui mai bun caz”, cu aplicare la noi, ar fi credința oarbă că neutralitatea va ține agresorul departe de porțile cetății, că moldovenilor, iubitori de pace și ospitalieri din fire cum sunt, nu li se poate întâmpla nimic rău. Noi, moldovenii, nu suntem radicali ca ucrainenii, noi știm, nu-i așa?, să manevrăm, să fim cuminți, să spunem „da” și unora, și altora...
Dacă mentalitatea lui „eu sunt mic, nu știu nimic” domină masele largi, populare, conducătorii statului nu au voie să cultive aceleași prejudecăți. Ei sunt datori să fie lucizi și să prevadă pericolele existente. A rămas de pomină răspunsul stupefiant-ironic al unui comandat militar de la Chișinău, care, întrebat despre capacitatea de luptă a ostașilor Republicii Moldova, a răspuns: „Armata Națională este bine pregătită… pentru pace.”
Sper că am depășit, la nivelul guvernării, iluziile neutralității de nimeni garantate și că Armata Națională va primi în viitorul apropiat nu doar… gamele din depozitele statelor aliate. Rușii oricum nu dau doi bani pe pacifismul nostru.
Punctele de vedere exprimate în acest acest articol nu reprezintă neapărat poziția postului de radio Europa Liberă.
