Linkuri accesibilitate

Moldova coboară în clasamentul privind libertatea presei: Instituțiile media, împărțite în două tabere


Harta Libertății Presei 2025, publicată de Reporters Without Borders (RSF).
Harta Libertății Presei 2025, publicată de Reporters Without Borders (RSF).

R. Moldova a pierdut patru poziții în clasamentul global al libertății presei, ocupând locul 35 din 180. Potrivit organizației „Reporteri fără frontiere”, care lansează anual un indice de Ziua libertății presei, mass-media din Moldova sunt divizate în două tabere: pro-rusă și pro-occidentală.

Autorii raportului spun că peisajul mediatic din Moldova este puternic polarizat și marcat de influența oligarhului fugar pro-Kremlin, Ilan Șor. Imperiul lui mediatic a fost slăbit după ce autoritățile au suspendat licențele a șase posturi de televiziune controlate de acesta, însă conținutul unora dintre ele a migrat online.

„Deși unele instituții media independente îndrăznesc să abordeze subiecte incomode pentru autorități, multe se limitează la a reflecta agenda administrației naționale. Majoritatea posturilor deținute de politicieni urmează linia partidelor din care provin”, mai observă „Reporteri fără frontiere”.

Potrivit organizației, instituțiile media independente nu au suficiente fonduri și, din acest motiv, au dificultăți în a angaja personal calificat și caută sprijin de la donatori externi.

De fapt, este o problemă la nivel mondial: instituții mass-media se închid în masă din cauza crizei economice în aproape o treime dintre statele evaluate, iar jurnaliștii devin tot mai vulnerabili la presiuni comerciale și politice.

„Fără independență economică, nu poate exista presă liberă”, avertizează Ann Bocande, directoarea editorială a organizației „Reporteri fără frontiere”, citată în raport. Ea spune că presa ajunge adesea în situația de a urmări audiența în detrimentul calității, devenind astfel expusă influenței oligarhilor sau factorilor de decizie politică.

Pe plan global, autorii remarcă o tendință alarmantă: în 42 de țări, unde locuiește peste jumătate din populația lumii, libertatea presei este practic inexistentă. Este cazul Palestinei, unde aproape 200 de jurnaliști au fost uciși în ultimele 18 luni, precum și ale Chinei, Coreei de Nord și Eritreei, care închid clasamentul mondial. În fruntea clasamentului, rămâne și în acest an Norvegia, urmată de Estonia și Țările de Jos.

În Statele Unite, prăbușirea indicatorilor economici și tăierile de finanțare pentru presa internațională au lăsat fără acces la informație fiabilă sute de milioane de oameni, iar jurnalismul local s-a transformat, treptat, într-un „deșert informațional”,

Iar în Europa, deși scorul regional rămâne cel mai ridicat, se remarcă o divizare tot mai accentuată. Europa de Est și Asia Centrală suferă cel mai mare regres, afectate de propagandă și criza economică din mass-media, iar în zona Uniunii Europene punerea în aplicare a legislației privind libertatea mass-mediei încă este în așteptare.

Indicele libertății presei este calculat în baza a cinci indicatori: contextul politic, cadrul juridic, contextul economic, contextul socio-cultural și siguranța jurnaliștilor.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG