De fiecare dată când guvernanții, mai cu seamă cei care s-au pomenit dați de-a dura cu tot cu moașă*, se laudă cu performanțele lor, îmi vine să-i întreb: oare ce altceva, moaș-sa pe gheață, se cuvenea să faceți? Să clociți fotoliile? Să irosiți benzina statului, trimițându-vă nevestele la coafor? Să căutați ziulica întreagă bilete de vacanță pe intărnăt? Ori să munciți în folosul societății, vorba Codului penal? Nu cumva exact pentru asta vă plătim – ca să dați randament, nu-i așa? Pentru asta v-am angajat noi la lucru. Da, noi v-am angajat! Și nu invers! Asta e timpul să înțeleagă politicienii după trei decenii de pretinsă slujire a poporului. Asta e timpul să însușească guvernanții care se laudă că au indexat pensiile și au găsit bani pentru drumuri bune. Unde i-ați găsit, mânca-v-ar lupu’ cu tot cu scufița cea roșie?! Nu cumva în vistieria statului pe care noi, angajatorii voștri, o adunăm bănuț cu bănuț din impozitele noastre? Nu cumva tot de banii noștri cumpărați două găleți de asfalt, pe care le ungeți pe trei sute de metri de drum, ce i se cuvin pe an unui sat cu o populație medie? După care la prima ploaie bruma de asfalt pleacă la vale ca balega de vacă. Pentru că despre canale de scurgere voi nu ați auzit. Oare nu cumva este anticonstituțională trufia cu care prezentați modestele rezultate ale muncii voastre drept cadouri de la Moș Gerilă pe care le mai și împărțiți ca pe cele cinci pâini?
Asta mi-a poruncit să vă spun nea Ion vălenașul, optimistul care devine tot mai informat, deci tot mai pesimist. Ceea ce îndeplinesc întocmai.
*întrucât filologii ne mai sunt datori cu reconstituirea itinerarului etimologic al înjurăturii «du-te-n moaș-ta pe gheață», profit de libertatea parafrazării cu toate riscurile contondente posibile.
