Linkuri accesibilitate

Minutul electoral: „De ce tace Ionică, trenule, mașină mica?”


Minutul electoral: „De ce tace Ionică, trenule, mașină mica?”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:26 0:00

Ați observat că din peisajul electoral lipsesc cu desăvârșire artiștii? Problema hamletiană de altă dată - a cânta sau a nu cânta pe banii lui Plahotniuc? - s-a rezolvat de la sine. Covidul a intervenit fatal.

Singura vedetă care a reușit să tragă oleacă de jăratic la turta ei, dar și, volens nolens, la vocația europeană a Republicii Moldova, a fost Natalia Gordienko, chiar dacă s-a eurovizionat în compania megastarului răsăritean Filip Kirkorov, cunoscut la Chișinău drept mâncător de klubnika în tandem cu socialistul Dodon. Întrucât nu mai este chip de administrat publicului din Moldova răsăriteană un Iosif Kobzon, un Stas Mihailov ori un Grigori Leps, episodul artistic al războiului hibrid desfășurat în Basarabia a fost pus în sarcina lui Alișer Taghirovici Morghenștern. Și el nu i-a dezamăgit nici pe fani și nici pe regizorii intoxicării brutale. În locul generației dependente de țigări mentolate (Дым сигарет с ментолом) este racolată următoarea. Mult mai vulnerabilă, ușor de prins în pânza de păianjen (a internetului), pe care o țes raperii din Rusia cu blagoslovirea și supravegherea Kremlinului. Sania cu zurgălăi, Trenul care e mașină mică, Boschetarul ori stelele care cad nu mai pot face față concurenței, după ce politicienii de cealaltă parte a baricadei au renunțat, din varii motive, la această muniție electorală.

Anticipate 2021: rezultate

Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost câștigate de Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS) iar în noul Parlament vor intra trei partide/blocuri electorale.

Pentru a accede în Parlament, partidele politice trebuiau să întrunească 5% din voturile valabile ale alegătorilor, iar blocurile electorale – 7%. Candidații independenți numai 2%.

Rezultatele parțiale, prezentate de CEC, după numărarea a 100% din voturi.

Prezența la vot a fost de 48,41 la sută.

  • Pe teritoriul R. Moldova, prezența a fost de 44,56%.
  • Peste hotare au votat pese 212 mii de persoane, aproape jumătate fiind între 26 și 40 de ani, arată datele CEC. PAS a obținut peste 86% din voturi, în timp ce Blocul electoral al Comniștilor și Socialiștilor, numai 2,47%.
  • Cei mai mulți alegători din diaspora au fost în Italia, peste 66 de mii. Urmează Germaia cu aproape 26 de mii de votanți, Marea Britanie cu aproape 24 de mii și Franța cu aproape 23 de mii. În România au votat 15.123 de alegători iar în Rusia numa 6.153.
  • La secțiile de votare alocate locuitorilor regiunii transnistrene, 62,21 la sută dintre alegători au votat pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar 13,59 la sută – cu Partidul Acțiune și Solidaritate. 6,25 la sută au votat pentru Partidul Șor.
  • În total, la cele 41 de secții arondate regiunii transnistrene s-au prezentat la votare 28.780 de alegători.

Previous Next

Radio Europa Liberă în alegeri

RADIO EUROPA LIBERA reamintește ca nu susține nici un partid politic înscris în cursa electorală pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021. Emisiunile noastre electorale, în română și rusă, oferă același condiții de exprimare tuturor candidaților, iar materialele analitice caută să prezinte cât mai exact informațiile publice despre trecutul partidelor aflate în competiție, astfel încât publicul (cititorii si ascultătorii) Europei Libere să facă o alegere informata și la scrutinul din 11 iulie 2021.

XS
SM
MD
LG