Hotărât lucru, francezul se naște romancier, chiar și atunci când se trage dintr-o… mamă venezueleană și un tată chilian – adevărat, ambii cu rădăcini franţuzeşti –, cum este și cazul lui Miguel Bonnefoy (n. 1986), autorul romanului Ereditate, Editura Trei, 2021.
„Printr-un hazard al istoriei, ajunse la Valparaiso pe 21 mai [1873], dovedind, fără s-o ştie, un curaj la fel de admirabil ca al fiului său Lazare care avea să plece la luptă în Franţa, o bravură la fel de exemplară ca a lui Margot care avea să zboare deasupra Mânecii, o hotărâre la fel de mândră ca al lui Ilario Da care avea să tacă în chinurile torturii. Altoi această primă rădăcină pe trunchiul generaţiilor viitoare” – astfel se poate rezuma, într-o frază, istoria de peste un secol al familiei Lonsonier (întrebat cum se cheamă de agentul biroului de imigraţie chilian, bărbatul nu înţelege spaniola şi dă numele satului său de baştină, Lons-le-Saunier, drept care funcţionarul îl scrie după ureche: Lonsonier), dar tot mai bine să citiţi cu luare aminte, fără a sări nici o pagină (din cele 180), destinul celor patru generaţii în cele zece capitole ale cărţii, fiecare purtând un nume de personaj: Lazare, Thérèse, El Maestro, Margot, Ilario Da, Michel René ş.a. Fascinantă lectură, de parcă nu doar butaşul de viţă-de-vie din Lons-le-Saunier, cu care plecase strămoşul în California (şi ajungea la Valparaiso!), a prins rădăcini în Santiago, ci şi realismul magic latino-american s-a grefat pe viguroasa tulpină a tradiţie epice franceze, spre a-i întări ereditatea (sau cu majusculă, ca titlu de carte: Ereditate; că tot veni vorba, iată o secvenţă magistrală: „Într-o seară, când Ilario Da se întorcea de la şcoală, o întrebă pe mama lui pe drum:
– Cine e tatăl meu?
Margot îşi spuse că oricine are dreptul să ştie adevărul, până şi copiii. Răspunse deci cât se poate de onest:
– Eu sunt”).
Şi iarăşi, pe cerc: „Astfel, în ziua în care traversase Atlanticul, bătrânul Lonsonier pusese, de fapt, prima piesă pe tabla de şah a migraţiilor pe care avea să le cunoască familia sa. O sută de ani mai târziu, el, strănepotul său, pornea pe drumul de întoarcere, după două războaie mondiale şi o dictatură, şi poate că peste o altă jumătate de veac, un nou exil avea să se adauge acestui morman de evenimente care se formase de-a lungul timpului, într-o junglă nesfârşită de căutări, de dureri, de naşteri”. Cum ar veni, acelaşi etern „Înşiră-te, mărgăritare…”
6 iunie ‘22
