Linkuri accesibilitate

Maria Corina Machado (Venezuela), laureată a Premiului Nobel pentru Pace 2025


Lidera opoziției din Venezuela, Maria Corina Machado, la un miting la Caracas, în august 2024.
Lidera opoziției din Venezuela, Maria Corina Machado, la un miting la Caracas, în august 2024.

Comitetul Norvegian pentru Nobel a acordat Mariei Corina Machado, o figură emblematică a luptei pentru democrație în Venezuela, Premiul Nobel pentru Pace din 2025. Această distincție recunoaște eforturile sale de a promova drepturile democratice și de a facilita o tranziție pașnică de la dictatură la democrație într-o țară afectată de o profundă criză umanitară și economică.

Corina Machado a devenit un simbol al curajului civic în America Latină. În Venezuela, ea a unit o opoziție politică fragmentată în jurul idealului de alegeri libere și guvernare reprezentativă.

Venezuela, odată o țară prosperă, a alunecat într-un regim autoritar brutal, marcat de sărăcie extremă, represiune violentă și exodul a aproape 8 milioane de cetățeni, notează Comitetul Nobel într-un comunicat. Regimul de la Caracas a suprimat opoziția prin manipularea alegerilor, persecuții judiciare și încarcerări.

„Doamna Machado a fost o figură esențială și unificatoare într-o opoziție politică ce fusese cândva profund divizată, o opoziție care a găsit un teren comun în cererea pentru alegeri libere și un guvern reprezentativ”, subliniază Comitetul Nobel.

„Maria Corina Machado a arătat că instrumentele democrației sunt și instrumentele păcii”, se arată în comunicatul.

Ca fondatoare a organizației Súmate, Machado a militat timp de peste două decenii pentru alegeri corecte, pledând pentru independența justiției și drepturile omului.

În ciuda interdicției de a candida la alegerile prezidențiale din 2024, ea a susținut un alt candidat al opoziției, Edmundo Gonzalez Urrutia, mobilizând sute de mii de voluntari pentru a monitoriza procesul electoral. Acești observatori au documentat rezultatele reale, demonstrând victoria clară a opoziției, în pofida tentativei regimului de a falsifica scrutinul.

Într-un context global în care democrația este în declin, cu regimuri autoritare care încalcă normele și recurg la violență, Machado a rămas în țară, unde trăiește în clandestinitate din cauza amenințărilor la adresa vieții.

Deși Nobel sunt decernate la Stockholm, în Suedia, Premiului Nobel pentru Pace, care este acordat la Oslo, Norvegia, respectând instrucțiunile lăsate în testamentul său de Alfred Nobel.

În 2025, Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat organizației japoneze „Nihon Hidankyo”, formată din supraviețuitori ai bombardamentelor nucleare asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, pentru lupta lor împotriva proliferării armelor nucleare.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG