Linkuri accesibilitate

În România, Marcel Ciolacu și-a dat demisia de la cârma PSD, partid din coaliția de guvernare. Sorin Grindeanu este președinte interimar


Colaj foto - Marcel Ciolacu, fostul președinte al PSD, Sorin Grindeanu, președinte interimar al PSD.
Colaj foto - Marcel Ciolacu, fostul președinte al PSD, Sorin Grindeanu, președinte interimar al PSD.

Marcel Ciolacu a anunțat pe 20 mai că demisionează din funcția de președinte al PSD, pe care a deținut-o din 22 august 2020. Ciolacu a făcut acest anunț la începutul Consiliului Politic Naţional, au spus, pentru Europa Liberă România, surse din PSD. Președinte interimar a devenit Sorin Grindeanu.

Marcel Ciolacu a numit drept „un pas dificil” demisia sa de la conducerea Partidului Social Democrat, formațiune ce face parte din coaliția de guvernare de la București.

La capătul unor eșecuri majore ale partidului său, Marcel Ciolacu declară: „PSD rămâne cel mai puternic brand politic românesc de care noi, social-democrații, și toți cei care ne susțin trebuie să fim mândri și de care să nu ne îndoim vreodată”.

El a admis, într-o postare pe Facebook, că în ciuda unor ani plini, marcați de succese, a făcut și greșeli:

„... dar niciodată nu am vrut să fac rău țării mele și românilor. Asta a fost și va rămâne credința mea. Am pus pe primul loc stabilitatea țării și interesele cetățenilor, chiar și atunci când am fost criticat pentru compromisuri dificile. Au fost decizii grele, dar necesare pentru a evita derapaje periculoase și pentru a păstra o direcție clară, europeană și democratică pentru țară, într-o perioadă cu război la graniță și multiple crize suprapuse”.

Conducerea extinsă a PSD, reunită în Consiliul Politic Național, l-a ales președinte interimar al partidului pe actualul ministru român al Transporturilor, Sorin Grindeanu. Votul a fost secret.

El a fost votat, spune Digi24, de 67 de persoane, în timp Daniel Băluță a primit 14 voturi, Șase voturi au fost anulate. Membrii Consiliului au avut de ales între cei doi prim-vicepreședinți ai PSD, Sorin Grindeanu și Daniel Băluță.

Conducerea extinsă a partidului votează, de asemenea, propunerea lui Marcel Ciolacu ca PSD să intre în opoziție.

Interimatul lui Sorin Grindeanu va dura până la organizarea următorului congres al partidului, probabil în cursul lunii mai.

Potrivit statutului partidului, congresul trebuie să aprobe inclusiv propunerea PSD pentru funcția de premier.

Demisia lui Marcel Ciolacu din fruntea Partidului Social Democrat (PSD) vine după cea din funcția de premier – gest pe care l-a făcut imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale, de pe 4 mai.

Atunci, Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR, nu a reușit să obțină suficiente voturi pentru a ajunge în turul II.

Marcel Ciolacu nu este la prima demisie din fruntea PSD.

El a făcut un gest similar pe 25 noiembrie, după primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 – ulterior anulate.

Ciolacu, care a fost candidatul PSD la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, nu a reușit să ajungă în turul II. Era pentru prima dată în istoria partidului când reprezentantul său nu reușea să se califice în finală.

Marcel Ciolacu s-a clasat atunci pe locul trei, cu doar 19,15% din voturi.

Cariera. De la Buzău la București

Cariera politică a lui Marcel Ciolacu a început în 1990, când a devenit membru al Frontului Salvării Naționale (FSN) – filiala Buzău.

Acolo, Marcel Ciolacu a fost apropiat de Constantin Boșcodeală, fostul primar al Buzăului, dar mai ales de fostul senator Ion Vasile, care i-a fost naș de cununie și care a condus județul Buzău până în 2010.

În perioada 2008-2012, Marcel Ciolacu a fost fie consilier local, fie viceprimar.

În 2012, Marcel Ciolacu a devenit deputat PSD de Buzău și a căpătat tot mai multă influență în conducerea centrală a partidului.

A fost pus pe liste de Victor Ponta, care l-a și numit consilier personal al premierului pe probleme de administrație. Atunci Ciolacu a devenit președintele organizației PSD Buzău. Când Liviu Dragnea a preluat puterea de la Victor Ponta, Marcel Ciolacu a devenit omul de încredere al acestuia.

După ce au început problemele lui Liviu Dragnea și după arestarea acestuia, Ciolacu se leapădă de fostul lider PSD. În luna mai 2019, Ciolacu este ales președinte al Camerei Deputaților, cu votul decisiv al celor de la ProRomânia - condus de Victor Ponta.

Marcel Ciolacu a ajuns președintele PSD după ce Viorica Dăncilă a pierdut alegerile prezidențiale în 2019, în fața lui Klaus Iohannis. Atunci actualul premier a condus revolta din PSD împotriva ei și i-a cerut demisia.

Atât Viorica Dăncilă, cât Liviu Dragnea l-au numit atunci „trădător” pe Marcel Ciolacu.

Despre controversele în care a fost implicat Marcel Ciolacu în ultimele luni citiți pe site-ul Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG