Linkuri accesibilitate

Manevre militare la Bulboaca | Tăierea ilegală a brazilor, sancționată cu amenzi


Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Efectivul Batalionului 22 de Menținere a Păcii va participa la antrenamentele organizate la Centrul de Instruire de la Bulboaca, în perioada 17- 22 decembrie 2023, relatează radiochisinau.md citând Ministerul Apărării. Astfel, în perioada menționată vor avea loc deplasări de tehnică militară pe drumurile naționale, subliniază Ministerul Apărării. Antrenamentele se vor desfășura în conformitate cu Planul de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2023.
  • După zeci de ani de pauză, cinematografia moldovenească pare să se înfiripe, însă cu greu poate supraviețui din cauza lipsei bugetelor, transmite tv8.md. Potrivit reprezentanților din domeniu, finanțarea anuală de peste 400 de mii de euro, oferită de Centrul Național al Cinematografiei este insuficientă pentru proiecții mari. Pe de altă parte, autoritățile spun că au observat progresul din domeniu și vor mări bugetele în perioada următoare. Discuțiile au avut loc în cadrul forumului HORA, care a adunat la Chișinău, pentru prima oară, în jur de 70 de reprezentanți ai cinematografiei naționale și internaționale.
  • Inspectoratul pentru Protecția Mediului anunță că va intensifica controalele, pentru a preveni tăierile ilicite de brazi. Instituția susține că în perioada sărbătorilor de iarnă tăierile ilegale de brazi cresc considerabil, scrie newsmaker.md. Autoritățile precizează că tăierea ilegală a arborilor este sancționată conform Codului Contravențional al Republicii Moldova. Amenzile prevăzute variază de la 2.500 până la 5.000 de lei pentru persoanele fizice și între 15.000 și 25.000 de lei pentru persoanele juridice.
  • Ziarul de Gardă titrează că 26 decembrie 2023 este termenul limită de achitare a impozitului pe avere. Impozitul pe avere se aplică asupra bunurilor imobiliare cu destinație locativă (sub formă de apartamente și încăperi izolate locative în case cu multe etaje; apartamente în case de locuit individuale; case de locuit individuale în localitățile urbane și în localitățile rurale) și caselor de vacanță (cu excepția terenurilor) a căror valoarea estimată totală constituie 2 milioane lei şi mai mult și au o suprafață totală constituie 120 m2 şi mai mult.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Instagram s-a bucurat de atenția internauților postarea Europei Libere despre faptul că Republica Moldova a celebrat duminică, 17 decembrie, decizia de joi a Consiliului European de a deschide negocierile de aderare, printr-un program artistic susținut în curtea președinției. Evenimentul numit „Sărbătorim Moldova Europeană” este organizat la inițiativa președintei Maia Sandu.
  • Pe Facebook este populară o postare a tv8.md despre același eveniment. Jurnaliștii au distribuit un clip video despre faptul că oamenii au încins hore în curtea Președinției, sărbătorind începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE.
XS
SM
MD
LG