Linkuri accesibilitate

Maia Sandu repetă că aderarea la UE rămâne opțiunea principală a R. Moldova, în vremuri schimbătoare


Președinta Maia Sandu a declarat că R. Moldova așteaptă o soluție „promisă” de Uniunea Europeană pentru a începe negocierile de aderare și a-și putea atinge obiectivul aderării în 2030, spunând că UE este „ancora noastră de siguranță”, în vremuri când „vechea ordine mondială pare să se destrame”.

La o conferință de presă de început de an, Maia Sandu a spus pe 22 ianuarie că aderarea la UE „reprezintă cea mai realistă strategie de supraviețuire și dezvoltare a Republicii Moldova ca parte a lumii libere”, clarificând că vede în „relația strategică cu România un pilon central al securității, stabilității și dezvoltării, precum și pentru parcursul nostru european”.

Ea a făcut clarificările după ce o declarație anterioară a sa luna aceasta, despre faptul că ar vota pentru unirea Republicii Moldova cu România dacă ar avea loc un referendum în această chestiune, a fost preluată pe larg de presa internațională, cauzând dezbateri de ambele maluri ale Prutului.

„Ceea ce îmi doresc eu cel mai mult pentru Republica Moldova este ca cetățenii noștri să fie în pace și în siguranță și să rămânem parte a lumii libere”, a spus președinta moldoveană la conferința de presă, admițând că acest obiectiv, „eventual, poate fi asigurat și dacă Republica Moldova ar fi sub protecția României”.

Dar ea a insistat că doar pentru aderarea la UE „avem susținerea majoritară a cetățenilor”. „Suntem o țară democratică și mergem strict după decizia cetățenilor”, a spus Sandu.

Încă „așteptăm o soluție” de la UE pentru startul negocierilor

Șefa statului și guvernul său își propun să încheie negocierile cu UE până în 2028, așa încât aderarea Republicii Moldova să fie ratificată ulterior de țările membre și să se producă până în 2030.

La conferința de presă, Maia Sandu a anunțat că va face mai multe vizite în țările europene, în 2026, pentru a crea o imagine pozitivă Republicii Moldova, și că va încerca să implice în acest efort și diaspora moldoveană, așa încât aderarea să fie ratificată fără obstacole.

Dar președinta moldoveană nu are o soluție pentru a depăși un obstacol care împiedică în continuare măcar începerea oficială a negocierilor de aderare la UE, blocată de Ungaria premierului Viktor Orban.

Considerat un aliat al Moscovei în interiorul UE, Orban se opune aderării Ucrainei la blocul comunitar, ținând în loc și R. Moldova. Susținătorii Ucrainei și Republicii Moldova așteaptă alegerile parlamentare din Ungaria din luna aprilie, pe care le poate câștiga opoziția.

Întrebată de Europa Liberă dacă discută direct cu opoziția de centru-dreapta de la Budapesta pentru a afla dacă ar fi dispusă să deblocheze startul negocierilor în cazul în care câștigă alegerile din aprilie, șefa statului a spus că nu.

„Așteptăm ca UE să găsească o soluție până la alegerile din Ungaria sau după alegerile din Ungaria”, a spus Maia Sandu, adăugând că are „promisiuni ferme” din partea UE, iar R. Moldova continuă pregătirile tehnice și își face temele de casă.

Ea a recunoscut că R. Moldova are multe de făcut și că există „o presiune enormă pe instituțiile statului, este oboseală”, dar „nu avem de ales”.

„Nu avem dreptul să eșuăm, aderarea la UE este proiectul pentru care avem susținere populară”, a mai declarat Maia Sandu.

Articol în curs de actualizare

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG