Linkuri accesibilitate

Maşina adaptată pentru persoanele în scaun rulant


Directorul Asociației „Motivație”, Igor Meriacre, spune că tinerii vor fi nevoiți să țină piept altor provocări, celor birocratice.

Acum doi ani, într-un garaj de 5x4 metri din satul Sărata Galbenă, raionul Hâncești, Adrian Vlas a început construcția unui dispozitiv considerat „unic” în Republica Moldova. E vorba de proiectul AVAI, o platformă pentru persoane în scaun cu rotile, adaptată pentru automobil. La vârsta de 23 de ani, tânărul deja este considerat un talentat inginer, având în palmares premii pentru invențiile sale.

Maşina adaptată pentru persoanele în scaun rulant
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:14 0:00
Link direct

„Eu cam meșteresc de la 9 ani. Am început de la biciclete, de la diferite mașinuțe, după care la 12 ani am făcut prima motocicletă a mea cu trei roți, cu motor electric.”

Adrian Vlas, prezentându-şi invenţia
Adrian Vlas, prezentându-şi invenţia

Echipa AVAI a lansat platforma la mijlocul acestei săptămâni, dar ideea proiectului s-a născut patru ani în urmă. De Adrian s-a apropiat un tânăr hânceștean în scaun cu rotile, care l-a rugat să-i creeze un vehicul ce-i va înlesni mișcarea. A fost de acord, dar pe atunci, Adrian Vlas era abia la liceu. Părinții au pus piciorul în prag, insistând că el trebuie să se pregătească pentru examenele de Bacalaureat. Însă după ce și-a terminat studiile, Adrian nu a uitat de visul prietenului său. Iată cum explică nevoia de a investi bani și timp într-un proiect social:

„Noi, inginerii, cam asta ar trebui să facem. Desigur, mulți de vârsta mea deja lucrează în diferite companii de IT și companii tehnice, dar eu am preferat să fac ideile mele. Cred în ele mai mult decât în salariul lunar la compania la care aș face ceva, în care nu văd nicio funcționalitate.”

Tânărul care acum patru ani i s-a adresat lui Adrian este Alexandru Gomaniuc. Are 30 de ani și se deplasează cu ajutorul unui scaun rulant de 12 ani. Cu emoție în glas, Alex spune că datorită echipei din spatele proiectului AVAI își va putea îndeplini visul.

Alexandru Gomaniuc
Alexandru Gomaniuc

„Visul meu cel mai mare acum e să merg prin toată Moldova, să filmez, să fac poze, să fac video și să arăt asta pe pagina noastră AVAI pe Facebook sau pe grup, să distribui asta, să vadă persoanele că mașina dată a fost în toate colțișoarele Moldovei.”

Echipa AVAI și-a propus să creeze o platformă ieftină, care poate fi ușor asamblată și montată într-un automobil spațios, astfel încât persoana cu nevoi speciale să poată conduce de sine stătător. Inginerii au mai creat un ghidon și un cărucior special pentru această platformă, care iau în considerare necesitățile lui Alexandru. În așa mod, tinerii spun că vor să ajute persoanele cu dizabilități să se simtă mai independente și să combată stereotipurile că ei nu ar avea ambiții și că ar sta doar acasă, în grija rudelor și a statului.

Speranța inginerilor e ca orice persoană să poată individual asambla și instala această platformă într-un automobil, având la îndemână doar instrucțiunile necesare...

Costul proiectul AVAI e de peste 10.000 de euro. Banii au fost adunați cu greu. O parte din sumă a fost colectată printr-o campanie de crowd-funding, adică datorită eforturilor comunității care a donat bani prin intermediul unei platforme online. Cealaltă parte a fost obținută printr-un program din partea Biroului pentru Relații cu Diaspora. Mulți au oferit ajutoare și servicii gratuit, inspirați de ideea și entuziasmul tinerilor. Totuși, inginerii spun că nu vor căuta să scoată beneficii financiare de pe urma acestei invenții. Speranța lor e ca orice persoană să poată individual asambla și instala această platformă într-un automobil, având la îndemână doar instrucțiunile necesare.

Constantin Vlas, coordonatorul proiectului AVAI și fratele mai mare al inginerului principal, explică de ce:

Constantin Vlas
Constantin Vlas

„E o inițiativă socială, pe principiul Tesla! Așa cum Elon Musk (inventator și antreprenor canadiano-american, vestit pentru concepte pe baza energiei regenerabile – n.r.) a pus toată invenția asta cu mașinile electrice în online, ca toată lumea să poată beneficia și să schimbăm acest domeniu, așa și noi ne-am propus să inventăm ceva care ar ușura viața, în primul rând, a persoanelor în scaun cu rotile, le-ar încadra în societate, le-ar face transportul mai accesibil și, prin acest proiect, să tragem anumite semnale de alarmă și către autorități, care nu neapărat forțează instituțiile publice sau private să adapteze clădirile la condițiile persoanelor în scaune cu rotile.”

Platforma este ok, doar că tinerii o să aibă nevoie să o înregistreze ca un vehicul care poate circula pe drumurile Moldovei și aici ar putea apărea probleme...

Directorul executiv al Asociației „Motivație”, Igor Meriacre, care se ocupă de apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități din Republica Moldova, spune că tinerii vor fi nevoiți să țină piept altor provocări, celor birocratice.

„Prima problemă este obținerea permisului de conducere. Permisul de conducere depinde de abilitățile persoanei care sunt atestate de către o comisie medicală. Iar a doua problemă este faptul că în Moldova nu există un centru de prescriere și fabricare, instalare a sistemelor de ghidare manuală pentru automobile. Platforma este ok, doar că tinerii o să aibă nevoie să o înregistreze ca un vehicul care poate circula pe drumurile Moldovei și aici ar putea apărea probleme, deoarece nu prea știu dacă sunt la noi centre care fac evaluarea tehnică a schimbărilor în automobile.”

Igor Meriacre a adăugat că un proiect atât de inedit ar putea atrage atenția autorităților la problemele legate de accesibilitatea orașului pentru persoanele în scaune cu rotile sau cu diverse nevoie speciale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG