Linkuri accesibilitate

Măsuri epidemice contradictorii în ajun de alegeri


Prim-ministrul bulgar, Boyko Borisov
Prim-ministrul bulgar, Boyko Borisov

La o săptămână până la alegerile parlamentare guvernul bulgar adoptă măsuri antiepidemice contradictorii pe fundalul menținerii numărului mare de infectați și de decese.

Numărul celor infectați în Bulgaria la 100 000 de locuitori se menține la un nivel cu aproximativ 50% mai mare fața de cel din țările vecine. Cel mediu al internărilor la secții de terapie intensivă este însă aproape dublu.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:55 0:00

La decese în ultimele 10 zile situația este și mai tragică – un număr aproape egal cu cel din România cu o populație de trei ori mai mare.

Trei din cele 28 de județe – Sofia, Burgas și Silistra, au rata de infectare mai mare sau aproape de 900 la 100 000 de locuitori în ultimele două săptămâni. 7 au rată de 700. Numai la Burgas însă au fost luate măsuri timide – port obligatoriu de măști în spații deschise și ieșirea afara din case a tinerilor sub 18 ani numai cu însoțitor între orele 20.00 și 6.00.

În câteva spitale mari nu mai sunt locuri cea ce a impus crearea unor secții suplimentare din căsuțe mobile.

Până acum au primit prima doză de vaccin aproape 450 000 de bulgari, cea de a doua – 95 000. În ultima zi au fost vaccinate 20 000 de persoane. Până la finele săptămânii sunt așteptate 230 000 de doze din cele 3 vaccinuri permise în Uniunea europeană. Până la finele lui aprilie – alte 700 000. Din cea de a doua jumătate a lunii va începe importul și de vaccinuri Jansen.

Procesul merge după principiul primul înscris în sistemul electronic-primul vaccinat. Spre deosebire de alte țări statul a renunțat practic la grupele prioritare.

Nu sunt prevăzute noi măsuri antiepidemice la nivel național. Dimpotrivă – vineri dimineață a fost anunțată redeschiderea mall-urilor. După ce proprietarii de restaurante au amenințat cu proteste dacă guvernul nu permite și deschiderea localurilor, primul ministru Borisov a anulat decizia pentru mall-uri în cursul după amiezii.

Guvernul a anunțat alocarea a aproximativ 50 de milioane de euro suplimentare pentru ministerul Sănătății, din care jumătate sunt destinate importului a medicamentului remdesivir, astfel încât spitalele să dispună de cantități suficiente până la septembrie.

Va continua și în aprilie plata suplimentului de 500 de euro pentru personalul medical din prima linie.

Epidemia ocupă primul loc în disputele electorale. Guvernul Borisov este criticat pentru ultimul loc la care se află țara în mai toate clasamentele negative a Uniunii europene covid 19.

Previous Next

XS
SM
MD
LG