Inechitățile din sistemul sanitar românesc au ajuns la metastază: România are județe întregi fără medici pentru anumite specializări, spitale unde gărzile nu pot fi făcute sau chiar unități sanitare închise complet. „Unele județe nu își pot acoperi nici măcar gărzile de terapie intensivă”, spune reprezentantul medicilor din România. Jumătate din toți medicii români lucrează astăzi în București și alte cinci județe, iar restul în celelalte 36.

Dacă ai ghinionul să suferi un infarct și locuiești în județul Călărași, Dâmbovița sau Teleorman, trebuie să știi că e foarte probabil ca puținii cardiologi din județul tău să fie deja ocupați cu alți pacienți.

Statisticile privind repartiția medicilor cardiologi din România, a căror intervenție rapidă e vitală pentru pacienții cu afecțiuni cardiace, relevă că niciunul dintre cele trei județe nu are măcar un medic la 10 000 de pacienți. Cei mai mulți dintre medicii cu această specializare au preferat să plece la București sau în alte orașe mari.

Nu ghinionul este principala cauza a acestei situații, ci, mai degrabă, un fenomen care s-a acutizat în ultimii ani și care îi determină pe reprezentanții medicilor din România să facă declarații mai dure ca oricând: „Sistemul sanitar trebuie schimbat, trebuie regândit”, spune pentru Europa Liberă Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, intervievat despre inegalitățile din sistem, care s-au agravat în ultimii ani.

România nu duce neapărat lipsă de medici specialiști, chiar dacă numărul acestora nu este suficient. Țara are în prezent 55.000 de medici cu drept de practică, însă peste jumătate din aceștia lucrează în București sau în alte cinci județe în care se află spitale universitare: Dolj, Timiș, Cluj, Mureș și Iași.

Restul acordă îngrijiri medicale pentru celelalte 36 de județe. Această distribuție inegală face, de pildă, ca anumite afecțiuni, precum cancerul, a doua cea mai importantă cauză a mortalității evitabile din România, să poată fi tratat în doar câteva locuri din țară. 25 de județe nu au niciun medic radioterapeut, în timp ce altele, cum e Covasna, au un singur specialist oncolog la 50.000 de locuitori. Efectul: cei mai mulți pacienți sunt nevoiți să facă naveta.

În unele orașe nu mai există deloc medici de anestezie intensivă, specializare vitală pentru îngrijirea pacienților care suferă intervenții chirurgicale. Lipsesc pediatri, anesteziști, chirurgi, obstetricieni, cardiologi, medici de urgență, radiologi ș.a.

Sunt 14 județe din România în care pentru toate specializările importante mai e nevoie de cel puțin un medic. Pentru alte specializări, nu e niciunul.

Secții care se închid

Pentru că nu a avut cine să mai lucreze acolo, de pildă, o secție exterioară a Spitalului de Urgență din Botoșani – cea de la Săveni - a fost închisă acum câteva săptămâni. E vorba de secția de pediatrie, unde lucrau până acum o lună doi medici. Unul s-a pensionat și al doilea a intrat în concediu de creștere a copilului.

Reprezentanții unității sanitare au încercat să găsească alți doctori care să le ia locul, însă în zadar, așa că au fost nevoiți să închidă secția.

Săveni este un oraș de aproximativ 10.000 de locuitori din Botoșani, județ care are mai puțin de un medic la mia de locuitori, potrivit Instititului Național de Statistică (INS), de două ori sub media națională. După ce secția de pediatrie a fost închisă, în spitalul de aici au mai rămas cinci medici, toți la camera de gardă, care fac cu greu față solicitărilor.

„Ne confruntăm cu părinți nemulțumiți de faptul că trebuie dirijați, indiferent de patologie, către spitalul din Botoșani. Uneori este foarte dificil să îi facem pe părinți să înțeleagă că nu este medic pediatru. Cazurile mai grave le trimitem cu ambulanța, dar celelalte în regim propriu de deplasare”, spune medicul Anca Șărban, medic specialist de medicină internă în cadrul Secției Săveni.

Iar deplasarea la mare distanță de casă în scop medical nu este nici pe departe ușoară pentru pacienți.

Constantin Pintea, de pildă, un bărbat de 66 de ani din județul Iași, știe asta din experiență.

Bărbatul are probleme cu inima și a avut, în 2016, un transplant de cord. Până atunci, dar și după, a parcurs mii de kilometri, puși cap la cap, în drumurile către spital - din localitatea sa de baștină, Tansa, până la Iași. Distanța dintre cele două e de peste 80 de kilometri.

„E foarte greu atunci când ești suferind. Însă când știi că ai o problemă, nu ai ce face. Mie mi-a fost foarte greu mai ales în perioada pandemiei, pentru că la boala mea nu îmi permite să iau vreun virus sau bacterie. Poate, Doamne-ferește, să mă omoare”, ne povestește bărbatul, care și în prezent merge periodic, cu mașina, în altă localitate pentru a se îngriji de inimă.

Unde sunt cele mai grave probleme

Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, află des despre cazuri similare de la pacienții care se adresează organizației. Acesta spune că, în privința celor puși pe drumuri, cea mai gravă problemă este cea a bolnavilor de cancer.

„Dacă punem compasul pe hartă pe județele unde se face radioterapie, de exemplu, avem distanțe de peste 200 – 250 de kilometri”, spune dl Barbu.

Probleme mai sunt, mai spune el, și în privința unor afecțiuni pentru care intervenția rapidă este vitală pentru salvarea pacientului.

„Dacă vorbim de infarctul miocardic, timpul este foarte prețios, iar distanța din locul unde s-a produs evenimentul până la centrul medical care poate salva pacientul este foarte mare. Depășește, de multe ori, timpul de aur – cum îi spunem noi – timpul util. Avem și tromboemboliile, care de asemenea, trebuie să fie tratate foarte rapid, altfel pot apărea leziuni grave sau deces. La ora actuală nu avem decât patru centre în toată țara în care se face tromboembolie mecanică”, spune reprezentantul pacienților.

Cele mai mari lipsuri, spune el, sunt în județele din sudul și sud-vestul României.

Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, admite că modul inegal de distribuție a medicilor din România este o problemă pentru care ar trebui găsite soluții urgente.

„Avem 14 județe cu sub 600 de medici și trei județe cu 300 de medici. Este foarte greu să înțelegem cum se poate desfășura actul medical în aceste zone. Toată lumea vrea ajutor. Toți recunoaștem că avem o mare problemă: nu putem acoperi gărzile, avem servicii neacoperite, în Tulcea – de exemplu – gărzi de pediatrie, neo-natologie sunt imposibil de acoperit. Alte județe nu își pot acoperi nici măcar gărzile de terapie intensivă. Este foarte complicat să oferi o activitate medicală normală în astfel de situații”, spune dl Coriu, a cărui profesie este hematologia.

Medicii hematologi lipsesc, în prezent, din cinci județe. Dacă un pacient are o boală de sânge, trebuie să meargă în alt județ.

Decalajele, în cifre

Fundația germană Friedrich-Ebert-Stiftung arată într-un raport privind sistemul sanitar din România că modul inegal în care sunt distribuiți medicii din România este, în prezent, una dintre cele mai grave probleme ale sistemului. „Cu cât un județ este mai bogat, cu atât are mai mult personal sanitar în sectorul public raportat la populație”, e una din concluziile specialiștilor fundației.

Nu doar că județele cele mai bogate din România au cei mai mulți medici, însă în ultimii zece ani, creșterea numărului de cadre medicale din acestea a fost semnificativ mai mare decât în regiunile defavorizate.

„Județul Cluj avea în 2020 de peste nouă ori mai mulți medici raportat la populație decât Brăila sau Călărași, județe în care numărul de medici la mia de locuitori nu s-a schimbat semnificativ din 2008 până în prezent. De altfel, doar în 13 județe se observă o creștere sensibilă (peste 0,1) a numărului de medici la mia de locuitori de la jumătatea anilor 2010 până în prezent, creșterile fiind vizibile predominant în județele bogate.”

Iată, mai jos, distribuția, potrivit raportului:

Mergând și mai în profunzime, modul inegal de distribuție a personalului medical poate fi remarcat și în interiorul județelor, acolo unde majoritatea specialiștilor sunt concentrați în orașele reședință de județ.

Iașul, de pildă, este printre primele județe din țară în privința numărului de medici la mia de locuitori. Cei mai mulți dintre aceștia, însă, adică 95,5% din ei, lucrau în 2020 în orașul Iași.

Sunt orașe, cum este Hârlău – situat la 70 de kilometri de capitala de județ, unde e nevoie acută de medici. Spitalul din Hârlău mai are doar 11 medici și ar mai avea nevoie de cel puțin șase pentru a acoperi schema de personal. Cel mai grav, spun reprezentanții unității e că lipsește un medic de terapie intensivă, în lipsa căruia ginecologia și chirurgia nu pot funcționa.

Dezechilibre majore în interiorul județelor mai sunt și în Timișoara sau Cluj, dar și în județe situate la coada clasamentului.

„Fără excepție, ponderea medicilor din sistemul public din capitalele de județ în totalul medicilor din sistemul public din județe a înregistrat creșteri majore în ultimele decenii. La începutul anilor 1990, orașul Sibiu avea 45% dintre medicii din județ, pondere care s-a dublat trei decenii mai târziu; transformări similar de dramatice au avut loc în Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Giurgiu sau Dâmbovița. Altfel spus, chiar dacă efectivele de personal sanitar au crescut de-a lungul timpului, avem de-a face cu o concentrare din ce în ce mai puternică a personalului sanitar în județele bogate și în special în marile oraș”, se mai arată în raportul întocmit de fundația Friedrich-Ebert-Stiftung.

De ce se înghesuie medicii în orașele mari?

Principalul motiv, paradoxal, nu e pentru un salariu mai mare. Dimpotrivă: puterea de cumpărare e mai mare în zonele mai sărace, dacă ne raportăm la aceeași leafă.

Calitatea vieții mai scăzută, lipsa de oportunități pentru familie și, nu ultimul rând, lipsa dotărilor din spitalele mai sărace sunt cele mai importante cauze identificate de specialiști.

„Un absolvent de medicină vrea să se specializeze. Dă rezidențiatul și merge într-un spital. După ce termină rezidențiatul, ca specialist, va dori să lucreze într-un loc de muncă prietenos, cu echipamente noi, totul să fie ca în centrul universitar – lucru care nu se întâmplă”, spune Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor.

Acesta dă și exemple concrete: „Am avut colegi care au mers, de exemplu, la Călărași sau Târgu Jiu, au văzut că acolo nu se poate practica un act medical corect și insist pe acest lucru – când spun act medical corect spun act medical care oferă siguranța în desfășurarea activității medicale. În astfel de situații, medicul se simte în pericol și pleacă. Dacă nu reușește în centrele universitare, va părăsi țara.”

România a reușit să oprească exodul cadrelor medicale din 2015, după ce salariile din sistem au crescut. Asta a făcut ca mulți tineri să renunțe la gândul de a emigra și să rămână în țară.

În prezent, unul din trei medici români are sub 35 de ani, ceea ce plasează România pe primul loc în UE la capitalul ponderii medicilor tineri. Chiar și așa, în acești șapte ani, sistemul nu a recuperat încă pierderile suferite prin exod după criza financiară de la finele anilor 2000, când un număr foarte mare de asistenți sau medici au plecat din țară.

Marea problemă din mediul rural

Peste 9,5 milioane de români au domiciliu în mediul rural. Dintre aceștia, un număr greu de estimat sunt plecați temporar în străinătate. Satele României, în care - potrivit statisticilor – locuiesc mai multe persoane de vârsta a doua și a treia decât tineri, sunt și cele mai vitregite în privința accesului la servicii medicale.

Nu lipsesc doar medici specialiști, ci și cei care să poată acorda un prim ajutor în cazul în care unui sătean i se face rău.

„Poate cel mai mare deficit este la nivelul asistenței medicale primare. Acolo avem cel mai mare deficit, pentru că acesta ar trebui să fie baza sistemului medical românesc, însă ne lipsesc în jur de 2.000 de medici. Avem aproximativ 450 de localități fără medic de familie”, spune Daniel Coriu.

Potrivit INS, medicii care mai sunt în mediul rural au, în medie, de zece ori mai mulți pacienți decât cei din zonele urbane. Sunt de șapte ori mai mulți pacienți la un medic stomatolog la sate decât la orașe și de patru ori mai mulți raportat la un farmacist.

Soluțiile?

Ministerul Sănătății le-a pus pe hârtie.

În Strategia națională de sănătate 2022 – 2030, dar și în Planul Strategic Multianual
pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în Sănătate 2022-2030 sunt menționate o serie de acțiuni generale despre cum statul român își propune să limiteze acest decalaj. Lipsește, însă, un plan de acțiuni concrete.

Iată câteva exemple de măsuri propuse prin Strategie:

• „Creșterea capacității de intervenție a profesioniștilor în sănătate publică la nivelul comunităților locale”;
• „Utilizarea regulată a instrumentelor de evaluare a stării de sănătate pentru a răspunde prompt și specific nevoilor de sănătate identificate”;

Lipsa unor soluții concrete este remarcată și de specialiștii fundației Friedrich-Ebert-Stiftung: „Sutele de măsuri menționate în acest document nu oferă nicio soluție concretă care să abordeze frontal cauzele fenomenului. S-ar putea presupune că această chestiune cade în sarcina Planului, însă acesta este în mod asumat foarte vag, subînțelegându-se că vor exista demersuri viitoare de identificare a eventualelor soluții”.

Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor, care spune că e nevoie de o intervenție urgență pentru a stopa decalajele, nu este nici el foarte optimist.

„Nu este o problemă pe care o sesizăm numai noi, toată lumea o sesizează, problema este ce rezolvări ai? Poți să crești numărul de absolvenți, poți să faci rezidențiat pe post, însă atât timp cât medicul nu primește ceea ce își dorește – adică un loc de muncă atractiv – vom rămâne în această situație, Trebui schimbat, regândit sistemul sanitar. Și trebuie să fie cineva cu forță, capabil să facă acest lucru”.

Acest articol a fost preluat de pe pagina Europa Liberă România.