Cititorii fideli ai acestei reviste zilnice a presei europene au putut remarca cum, de multe ori, indic — fie și sumar — tendința politică a unuia sau altuia din ziarele pe care le citez sau spun câteva ceva care să le rezume identitatea.
Astfel, londonezul The Guardian poate fi considerat un ziar “de stânga”, Le Monde în Franța, La Repubblica în Italia, El Pais în Spania sau, la München, Süddeutsche Zeitung, sunt ziare centriste, în vreme ce Le Figaro în Franța, El Mundo în Spania sau De Standaard în Flandra bine-cugetătoare sunt ziare citite mai degrabă de dreapta conservatoare și catolică.
La fel putem vorbi despre The Observer (care a fuzionat cu The Guardian, devenind practic ediția de duminică a acestuia) și care este cel mai vechi săptămânal duminical din lume (apare fără întrerupere din 1791), sau The Economist (“cea mai influentă publicație din lume” și reprezentantă de frunte a dreptei liberale și a liberului-schimb: săptămânalul The Economist a fost fondat în 1843 la Londra și a urmărit și aprobat ascensiunea (și apoi a deplâns decăderea) imperiului britanic. The Economist este de asemenea singura publicație importantă din lume în care articolele și analizele și toate textele publicate... nu sunt niciodată semnate. „Cea mai influentă publicație din lume” nu oferă cititorului decât articole anonime.
Jurnalistul care lucrează la The Economist trebuie așadar să aștepte să fie crezut pe cuvânt când se laudă, deoarece numele lui nu va apărea nicăieri.
În tot acest mesaj caleidoscopic al presei europene, am lăsat deseori un loc aparte cotidianului Libération, foaia stângii intelectuale pariziene (ziar fondat de Jean-Paul Sartre) care împlinește astăzi 5o de ani de la fondare!
Propriu culturii franceze: un ziar angajat politic (centru stânga), care însă nu s-a ferit niciodată să critice președinți socialiști precum François Mitterrand sau François Hollande. Libération nu a fost ferit, la rândul său, de ceea ce alte publicații ar considera derapaje deontologice.
Astfel, pe 22 aprilie 2017 (cf. foto) Libération s-a implicat brutal în alegerile prezidențiale din acel moment:
-- “Orice, dar nu ei!”… cu fotografiile contra-candidaților de atunci împotriva lui Macron: François Fillon și Marine Le Pen, Libération cerând atunci nominal și explicit cititorilor să nu voteze pentru cei doi (condamnat ulterior pentru fraudă și corupție, François Fillon avea să primească de la Putin un post în conducerea trustului petrochimic rusesc SIBUR, post din care s-a retras abia după invadarea Ucrainei).
Libération făcuse atunci, în 2017, exact ce făcuseră în SUA alte ziare ale elitelor din metropole occidentale, New York Times și Washington Post, cerând cititorilor să NU voteze Trump. Cu rezultatul știut.
Libération se mai poate mândri cu o altă performanță, de nivel planetar: este singurul cotidian care are același corespondent la Bruxelles de 35 de ani, fără întrerupere: Jean Quatremer, un om care nu s-a ferit niciodată să-și facă dușmani, nici măcar printre autoritățile “capitalei Europei”: Bruxelles. Tot el publică în acest număr jubileu a 50 de ani de la fondare un articol devastator împotriva lui Emmanuel Macron: “schilodul scenei internaționale”.
Pe alte meridiane
Cum o scrie, peste ocean, The Washington Post, un tribunal rus l-a condamnat pe Vladimir Kara-Murza, un politician de multă vreme aflat opoziție, la 25 de ani de închisoare sub acuzația de trădare pentru că a criticat războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Pe fondul unei represiuni draconice împotriva disidenței, aceasta este cea mai dură pedeapsă de până acum pentru un oponent al războiului.
Qatargate: Parlamentul European revizuiește regulile de lobbying pentru foștii europarlamentari.
La Bruxelles, biroul Parlamentului european a decis să interzică foștilor parlamentari să mai facă lobbying în Parlament pentru o perioadă de șase luni de la încheierea mandatului, cum o relatează Le Soir. Această decizie, care va intra în vigoare pe 1 mai, modifică regulile actuale, care datează din 1999, privind prerogativele acordate foștilor europarlamentari, decizie în urma scandalului de corupție cunoscut sub numele de „Qatargate”, izbucnit în decembrie anul trecut. Mai mulți europarlamentari sunt acuzați în acest caz, precum fostul europarlamentar italian Antonio Panzeri, șef al unui ONG, care a recunoscut „că a fost unul dintre liderii unei organizații criminale […] primind bani din Qatar și Maroc”.
Cum SUA au spionat conversațiile secretarului general al ONU
Statele Unite au spionat conversațiile secretarului general al Națiunilor Unite, António Guterres, potrivit unor documente făcute să ajungă în presă. O conversație interceptată detaliază „indignarea” lui Guterres pentru că i s-a refuzat o vizită într-o regiune sfâșiată de război din Etiopia. O alta arată că Guterres că a fost „foarte supărat” de o ceremonie publică surpriză în onoarea Zilei Internaționale a Femeii în timpul vizitei sale din martie în Ucraina. Mai târziu, consilierii au spus că Volodimir Zelenski l-a anunțat despre eveniment - care a inclus prezentarea de medalii soldaților în uniformă - în ultimul moment și a postat fotografii și videoclipuri ale evenimentului care sugerau că secretarul general ONU felicită personalul militar al uneia dintre părțile beligerante din războiul dintre Rusia și Ucraina.
