Ce au în comun accidentul de circulaţie din februarie 1980, în care este călcat, pe trecerea de pietoni, marele Roland Barthes, şi alegerea lui François Mitterand ca preşedinte al Franţei, în mai 1981, ne-o spune, preţ de peste 400 de pagini, francezul Laurent Binet (n. 1972), în romanul A şaptea funcţie a limbajului, Vellant, 2021, tradus măiestrit în română de-un alt barthesian cu acte în regulă, Alexandru Matei. Bref, un „thriller intelectual în stilul lui Umberto Eco (…), dar şi roman exemplar, plin de suspans, conspiraţii elaborate şi destinaţii exotice” (Esquire).
Valéry Giscard d’Estaing, Iuri Andropov, Roman Jakobson, Jacques Derrida, Umberto Eco, Louis Althusser, Philippe Sollers, Julia Kristeva, Laurent Fabius, Jack Lang ş.a. – tot atâtea personaje ilustre, portretizate satiric (unele, de-a dreptul vitriolant – de pildă, cuplul Kristeva- Sollers), într-o naraţiunea alertă pornind de la ideea că „din Antichitate şi până în zilele noastre, stăpânirea limbajului a fost mereu miza politică fundamentală”, şi care trece prin-un furt (al unei foi cu cea de-a şaptea funcţie a limbajului), câteva omucideri, amputarea unor degete, smulgerea unui braţ, castrarea publică a unui mare intelectual (acelaşi Ph. Sollers!), toate astea doar fiindcă „Jakobson a crezut dintotdeauna că descoperirea lui nu trebuie să fie adusă la cunoştinţă lumii”. Întocmai ca Numele trandafirului – la care se face trimitere explicit, în Partea a doua –, romanul lui Laurent Binet (Prix Goncourt, 2015) nu poate fi repovestit fără pierderi, dar ce film poliţist cu miză intelectuală s-ar putea turna, urmărind ancheta comisarului Jacques Bayard şi a adjunctului său Simon Herzog, universitarul umanist care preia spre final iniţiativa: „«Domnule Lang, cum a încăput cea de-a şaptea funcţie a limbajului pe mâinile dumneavoastră». Lang suspină. Simon şi Bayard aşteaptă. Mitterand este preşedinte. Lang poate povesti. Şi, fără îndoială, (…) Lang vrea să povestească. A organizat un prânz cu Barthes întrucât ştia că Barthes recuperase manuscrisul de la Jakobson. În timpul mesei, Lang a subtilizat discret foaia care se afla în haina lui Barthes, ca să i-o dea lui Debray, care a alergat să-i dea documentul lui Derrida, care, plecând de la textul original, a creat din bucăţele o funcţie falsă, pe care Debray i-a dus-o lui Lang, care a băgat-o în haina lui Barthes, înainte ca prânzul să se fi terminat”.
Este chiar punctul de plecare al acestui roman à clef, în egală măsură „erudit, caraghios, amuzant de insolent şi din ce în ce mai trăsnit pe măsură ce înaintezi cu lectura” (The New York Times Book Review) – à lire sans modération!
21 februarie ’22
