Linkuri accesibilitate

Prima zi a summitului Trump-Xi: Iranul, Taiwanul și schimburile comerciale

Liderul chinez Xi Jinping și președintele american Donald Trump își strâng mâinile, în timpul unui banchet oficial la Sala Mare a Poporului din Beijing, pe 14 mai.
Liderul chinez Xi Jinping și președintele american Donald Trump își strâng mâinile, în timpul unui banchet oficial la Sala Mare a Poporului din Beijing, pe 14 mai.

Președintele SUA, Donald Trump, și liderul chinez Xi Jinping au încheiat, pe 14 mai, la Beijing, o rundă de discuții care a durat peste două ore, ambele părți convenind că Strâmtoarea Ormuz trebuie să rămână deschisă, pe fondul creșterii temerilor economice globale legate de confruntarea dintre Washington și Iran, potrivit Casei Albe.

Summitul, prima întâlnire față în față dintre cei doi lideri din octombrie 2025, a îmbinat fastul ceremonial cu negocierile dificile privind comerțul, Taiwanul, tehnologia și consecințele tot mai ample ale conflictului cu Iranul.

Trump a participat la o ceremonie somptuoasă de bun venit în Sala Mare a Poporului din Beijing, înainte ca cele două delegații să se retragă pentru discuții cu ușile închise, care au durat mai mult de două ore. Ulterior, liderii au participat la un banchet de stat, unde Xi a îndemnat la o cooperare mai strânsă, iar Trump l-a invitat pe liderul chinez să viziteze Casa Albă pe 24 septembrie.

Casa Albă a descris discuțiile ca fiind „o întâlnire bună” și a declarat că Trump și Xi au discutat despre Iran, traficul de fentanil, accesul pe piață al companiilor americane în China, creșterea investițiilor chineze în Statele Unite și achiziții suplimentare de produse agricole americane.

Președintele Chinei, Xi Jinping și președintele SUA, Donald Trump, vizitează Templul Cerului din Beijing pe 14 mai 2026.
Președintele Chinei, Xi Jinping și președintele SUA, Donald Trump, vizitează Templul Cerului din Beijing pe 14 mai 2026.

„Cele două părți au convenit că Strâmtoarea Ormuz trebuie să rămână deschisă pentru a asigura libera circulație a energiei”, a declarat Casa Albă într-un comunicat.

Comunicatul chinez privind discuțiile nu a menționat strâmtoarea, precizând doar că cei doi lideri „au schimbat opinii cu privire la chestiuni internaționale și regionale majore, precum situația din Orientul Mijlociu, criza din Ucraina și Peninsula Coreeană”.

Războiul din Iran și perturbările traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz au devenit un context major al summitului, sporind urgența eforturilor ambelor guverne de a preveni deteriorarea în continuare a relațiilor dintre cele mai mari două economii ale lumii.

China rămâne unul dintre cei mai mari importatori de petrol iranian și menține legături strânse cu Teheranul, în timp ce Washingtonul a presat Beijingul să-și folosească influența pentru a încuraja Iranul să accepte un acord de pace mai amplu și să relaxeze restricțiile asupra traficului maritim prin această cale navigabilă strategică.

Trump, însă, a minimizat sugestiile, înainte de a pleca de la Washington, conform cărora Statele Unite ar avea nevoie de ajutorul Chinei pentru a rezolva conflictul, afirmând că nu „crede că avem nevoie de ajutor în ceea ce privește Iranul”.

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat pentru Fox News, în timp ce se îndrepta spre China, că Statele Unite și-au expus argumentele față de Beijing cu privire la motivele pentru care acesta ar trebui să joace un „rol mai activ” în rezolvarea conflictului din Iran.

„Mă aștept să aibă loc multe discuții în culise despre Iran”, a declarat pentru RFE/RL Yvonne Chiu, cercetătoare la American Enterprise Institute. „Dar nu mă aștept ca acestea să fie publice, în parte pentru că acest lucru ar pune în pericol reputația Chinei în cazul în care eforturile respective nu vor da roade.”

Xi insistă pe „relații stabile” și promite oportunități de afaceri

Xi a folosit summitul pentru a pleda public în favoarea a ceea ce el a numit un cadru mai stabil pentru relațiile bilaterale, în ciuda intensificării rivalității.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe chinez, cei doi lideri au convenit să urmeze o „relație strategică constructivă și stabilă”. În discursul său de deschidere, Trump l-a numit pe Xi „prieten” și a afirmat că „relația dintre China și SUA va fi mai bună ca niciodată”.

În ciuda tonului conciliant, există totuși divergențe profunde pe mai multe teme, de la tehnologia avansată și restricțiile comerciale până la competiția militară din Asia. Analiștii afirmă că ambele părți par mai preocupate de prevenirea unei escaladări decât de realizarea vreunui progres transformator.

„Trump dorește stabilitate în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului, în timp ce Statele Unite rămân blocate de conflictul cu Iranul”, a declarat pentru RFE/RL Daniel Russel, cercetător la Asia Society Policy Institute și fost secretar de stat adjunct al SUA pentru Asia de Est și Pacific. „Beijingul dorește un mediu extern stabil, în timp ce gestionează presiunile economice interne.”

Comerțul și economia rămân temele centrale ale summitului. Casa Albă a spus că Trump a abordat problema accesului pe piață al firmelor americane în China și a insistat ca acestea să cumpere mai multe produse agricole din SUA.

Mai devreme, pe 14 mai, ultimele date vamale chineze au arătat că Beijingul a aprobat licențe de export pentru câteva sute de abatoare americane, pentru a relua livrările de carne de vită către China, după ce licențele expiraseră în 2025 pe fondul escaladării tarifelor.

La întâlnirea cu Xi, Trump a fost însoțit de mai mulți oameni de afaceri de seamă, printre care Elon Musk, CEO-ul Tesla, Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, și Tim Cook, CEO-ul Apple.


Tim Cook (dreapta), directorul executiv al Apple, alături de Brian Sikes, directorul executiv al Cargill, după ceremonia de bun venit organizată pentru președintele SUA, Donald Trump, și președintele chinez Xi Jinping, la Marele Palat al Poporului din Beijing, China, 14 mai 2026.
Tim Cook (dreapta), directorul executiv al Apple, alături de Brian Sikes, directorul executiv al Cargill, după ceremonia de bun venit organizată pentru președintele SUA, Donald Trump, și președintele chinez Xi Jinping, la Marele Palat al Poporului din Beijing, China, 14 mai 2026.

Între altele, Xi le-a spus membrilor delegației de oameni de afaceri americani că țara sa se va „deschide și mai mult” către lume, deși nu a făcut niciun angajament oficial.

„În ciuda oricăror declarații grandioase, traiectoria pe termen lung rămâne rivalitatea strategică”, a spus Russel. „Majoritatea rezultatelor vor fi limitate, tranzacționale și potențial reversibile.”

Mineralele rare rămân un punct central de pârghie pentru China în negocierile comerciale.

În timpul întâlnirii lor din Coreea de Sud de anul trecut, Trump și Xi au convenit să atenueze o dispută comercială în rapidă escaladare, după ce Beijingul a amenințat cu restricții ample asupra exporturilor de pământuri rare, ca răspuns la tarifele americane severe . China a amânat măsurile cu un an, iar prelungirea acestui acord rămâne una din problemele cheie care planează asupra summitului.

Grupul de 17 minerale esențiale pentru diverse produse, de la smartphone-uri la avioane de vânătoare, a devenit o carte importantă pe care China o poate juca în negocieri, pe măsură ce concurența se intensifică în domeniul tehnologiilor avansate și al lanțurilor de aprovizionare globale. China domină o mare parte din capacitatea mondială de extracție și prelucrare a acestor materiale.

Taiwanul rămâne un punct sensibil

În cadrul discuțiilor, Taiwanul s-a evidențiat ca una dintre cele mai importante teme.

Potrivit unui comunicat oficial publicat de Xinhua, Xi l-a avertizat pe Trump că o gestionare greșită a acestei chestiuni ar putea împinge cele două țări către o confruntare directă.

„Dacă problema este gestionată corespunzător, cele două țări pot menține stabilitatea”, a declarat Xi, potrivit comunicatului chinez. „Dacă este gestionată greșit, cele două țări vor intra în conflict sau chiar se vor ciocni, punând întreaga relație dintre SUA și China într-o situație extrem de periculoasă.”

China revendică insula autonomă ca parte a teritoriului său și s-a angajat să o aducă în cele din urmă sub controlul Beijingului, cu forța dacă va fi necesar. Oficialii chinezi se opun de mult timp vânzărilor de arme și sprijinului politic al SUA pentru Taipei.

Se pare că administrația Trump a amânat înainte de summit notificarea Congresului cu privire la un pachet de arme în valoare de aproximativ 14 miliarde de dolari destinat Taiwanului, pentru a evita escaladarea tensiunilor cu Beijingul. Legislativul din Taiwan a aprobat recent fonduri speciale în valoare de 25 de miliarde de dolari pentru achiziționarea rachetelor și a altor arme din Statele Unite.

Elicoptere militare chineze în timpul unor ample exerciții militare ale Chinei, organizate ca răspuns la vizita șefei Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, pe insula autonomă, august 2022.
Elicoptere militare chineze în timpul unor ample exerciții militare ale Chinei, organizate ca răspuns la vizita șefei Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, pe insula autonomă, august 2022.

Ministerul de Externe al Taiwanului a reacționat la comentariile lui Xi după întâlnirea de la Beijing, acuzând China că este „singurul risc pentru pacea și stabilitatea regională”.

Taiwanul a denunțat ceea ce a numit drept „hărțuirea militară” din partea Chinei și campaniile de presiune din „zona gri” desfășurate în jurul insulei și în alte părți ale regiunii. Externele de la Taipei au subliniat că Beijingul „nu are dreptul să formuleze revendicări în numele Taiwanului pe plan internațional”.

Analiștii afirmă că Taiwanul rămâne cea mai delicată problemă de securitate pentru Beijing și unul din domeniile cu cel mai mare potențial de a destabiliza raporturile dintre SUA și China în ansamblu.

Summitul va continua pe 15 mai, iar discuțiile suplimentare se vor concentra, cel mai probabil, pe inteligența artificială, controlul exporturilor și tensiunile geopolitice legate de Rusia și războiul din Ucraina.

„Xi Jinping ar dori unele concesii sau asigurări cu privire la Taiwan și la ceea ce ar face Trump în cazul în care China ar intensifica presiunea asupra insulei”, a spus Chiu. „Acest lucru se leagă și de un obiectiv mai amplu al Beijingului, și anume îndepărtarea influenței Statelor Unite din regiunea Indo-Pacific.”

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG