Terorismul audio-vizual urban e o năpastă selectă. Cine nu apreciază turbinele supersonice care nimicesc timpanul din mașini dotate cu instalații audio de mii de vați? Numai un precultural se poate plînge. Cutare individ liber și important vrea să arate ce muzică, ce instalație și cîtă putere are asupra străzii. Mașina trece în mare viteză și sfărîmă nervii cartierului. Așa e la oraș. Cine vrea liniște să se ducă pe cîmp. Unde va găsi un festival rave sau house cu ecou pe cîțiva kilometri. Nemulțumiții se pot trata cu cealaltă binefacere a orașului: anunțurile. Ce se poate, cum se poate și cum nu, e scris pe toți pereții, pe ecrane și pe caldarîm. Administrația scrie în neștire despre numere, spații, legi, ore, cantități și organisme de stat. E greu să te plictisești la oraș. Și încă mai greu să fi ignorat.
