Fotografiile Irinei Rîbakova au fost publicate în toată lumea, dar cu toate acestea mânuirea aparatului de fotografiat e doar una din sarcinile sale ca sublocotenent și ofițer de presă în armata ucraineană.

În timp ce explică circumstanțele în care a făcut cea mai faimoasă fotografie a ei, Irina Rîbakova povestește un amănunt care subliniază legătura ei personală cu efortul de război al Ucrainei.

Imaginea de mai sus a unei turele de tun rusesc distrus ce arată ca un craniu, explică Rîbakova, care are 38 de ani, a fost luată cu o dronă în martie, după ce trupele ucrainene au recucerit satul Husarovka, din regiunea Harkov, în urma unei bătălii crâncene.

„Vreau doar să nu uitați, mulți din camarazii mei au murit în acea luptă”, spune Rîbakova.

Fotografa îi numește apoi pe Iulian Stupak și pe Oleksandr Garbuz, decorați postum cu cea mai înaltă distincție din Ucraina pentru acțiunile lor din bătălia pentru recucerirea satului.

Rîbakova e unul din cei câțiva ofițeri de presă din armata ucraineană a căror misiune este între altele de a înlesni accesul jurnaliștilor la pozițiile de pe linia frontului. Sublocotenenta din Brigada mecanizată 93 a pozat deseori singură, iar imaginile ei devenite un simbol al războiului a adus pentru brigada ei o masivă popularitate pe rețelele de socializare.

După ce fotografia cu turela de tanc „craniu” a apărut pe coperta revistei The Economist, spune Rîbakova, ea „a devenit foarte populară. A fost folosită pentru tatuaje, a fost pusă pe coperți de albume și pe tricouri”.

Recent, o imagine publicată de Rîbakova în octombrie cu un crater făcut de o explozie la un cimitir din Bahmut a fost distribuită pe rețelele de socializare ca un exemplu al distrugerilor fără limite cauzate de invazia rusă. Astfel de imagini aeriene de pe lina frontului sunt acum rare, din cauza interdicției de a folosi drone civile, și din cauză că există șansa ca o dronă neidentificată să fie doborâtă.

În ciuda funcției ei în armată, Irina Rîbakova spune că trebuie să parcurgă mai multe etape ca să poată să manevreze drona ei de tip DJI Mavic Air 2.

„Informez conducerea batalionului că voi ridica drona într-o zonă anume, iar ei îi avertizează pe militarii de pe poziții: la o anumită oră, într-un anumit loc, „pasărea noastră zboară”, spune ea.

Rîbakova a spus Europei Libere/Libertatea că a început să fotografieze în liceu, când își folosea baia pe post de cameră obsură. În cei 10 ani petrecuți ca jurnalistă în Ucraina, a păstrat fotografia ca hobby, folosind diverse aparate.

Când jurnalista s-a alăturat în 2015 grupării paramilitare de voluntari Carpathian Sich (care avea legături cu un partid politic ultranaționalist), ea spune că îndemânarea ei de a face fotografii a devenit folositoare imediat. Ea este acum ofițer de presă și sublocotenent în Brigada mecanizată 93 a armatei ucrainene.

Rîbakova spune că după opt ani de conflict mocnit în estul Ucrainei, invazia totală declanșată de Moscova în februarie a venit ca un șoc.

„Să fiu sinceră, noi în armată am crezut că doar ne vom duce la granițe să-i înlocuim pe grăniceri, să pregătim o linie de apărare, și să ne păstrăm pozițiile acolo mai multe luni.[Am crezut că] poate vor fi provocări acolo, cu focuri de arme automate, nimic mai mult”, spune ea.

Irina Rîbakova a simțit din plin furia războiului. În 26 februarie, la câteva minute după ce a ajuns în orașul Ohtîrka din regiunea Sumî, proaspăt recucerit, povestește ea, s-a aruncat pe burtă când aviația rusă a aruncat ceea ce ea spune că era o bombă FAB-3000 peste o poziție a militarilor ucraineni din apropiere, ucigând mulți oameni.

Bomba de 3 tone neghidată a exolodat cu o asemenea forță de parcă ar fi fost un cutremur, sau de parcă „un puț s-ar fi căscat în iad”. O fotografie făcută după explozie arată un crater umplut cu apă cu mărimea unui bazin de înot de largi dimensiuni.

Întrebată de experiența care a marcat-o cel mai mult documentând acest război, răspunsul fotografei ilustrează felul nemilos în care au fost transformați mulți ucraineni, după ce și-au văzut distrusă țara de invazie.

„Pe 24 la Ohtîrka, băieții au dat peste o coloană înamică și au distrus-o complet”, își amintește Rîbakova. „M-au dus să văd ruși morți. Unul dintre ei era ofițerul Iliasov, etnic mongol. Fusese ucis de un militar ucrainean de 19 ani. Cadavrul era aruncat la marginea drumului și acoperit cu iarbă”.

„Noaptea aceea am dormit în sfârșit normal”, spune Rîbakova. „Priveliștea unor cadavre ale inamicilor m-a calmat”.