Gheorghe Cojoc: Născut la 3 octombrie 1959 în satul Hăsnăşenii Mari, raionul Drochia. Absolvent al Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova. Iniţial, a lucrat redactor în presa scrisă locală şi regională. Ulterior, a activat în administraţia publică locală şi centrală – în cadrul Consiliului Judeţean Lăpuşna, secretar al raionului Basarabeasca, în Oficiul Teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat. Adiţional, şi-a mai desfăşurat activitatea în calitate de inspector vamal, profesor de limba şi literatura română, secretar politic de partid. Pasionat mereu de unirea pentru o viaţă decentă, meritant din plin pe acest pământ.
Luni
Mă trezeşte radioul cu vestea proastă de mai multă vreme - despre încălzire globală în creştere. Dovada fenomenului – temperatura cu plus de afară, în ascensiune. La mijlocul lui ianuarie, când, acum 40-50 de ani, la Sfântul Vasile, de ger mai nu crăpau şi pietrele, iar troienele erau ca dunele de nisip în Sahara.
Tot radioul de la 6.00 îi dă apoi cu o urătură a unor elevi drochieni, intervievaţi ulterior de fosta mea învăţătoare de matematică, Lidia Vicol, acum reporter zonal. Ţin minte cum ne mai persecutau profesorii pentru urat, semănat, dar, mai ales, pentru colindat. Astăzi vremea s-a schimbat. La 180 de grade, matematic exprimat: ei stau primii la urat.
Cum numai ieşi în stradă, nimereşti în forfota ajunului de an nou pe vechi, cu felicitări şi urări la tot pasul. Să mai fie şi zăpadă...
Şi tot mă întreb, şi nu prima dată: cum de oprit oare încălzirea asta şi ce pot face eu pentru a o stopa?
Ei, dar până voi găsi răspunsul, încalec o bicicletă şi mă duc să aduc nişte apă de izvor – de la binecunoscutul de multă lume izvor din Basarabeasca. Deocamdată, măcar aşa.
Pe lângă toate, unul din planurile de azi, e să pun umărul la pregătirea, pentru joi, a unei şedinţe extraordinare a Consiliului orăşenesc. Dezbateri aprinse şi proiecte de decizii arzătoare.
Iar războiul dintre Consiliu şi primar de abia începe. Exact ca şi în mandatul precedent. Trist tabloul, dar asta e. Şi lupta se dă pentru cel mai nobil scop al aleşilor locali – pentru binele şi bunăstarea orăşenilor.
Mai târziu, iată-mi şi micile bucurii ale vieţii: îmi vine comanda de la Top Shop – un Nutribulet roşu de tocat tot ce ţi-i lene sau a lehamite să ronţăi. Mă rog, încercăm şi noi să ne ţinem paşii cu moda la bucătărie.
Marți
Ziua îmi începe cu ştirea că SUA îl dau pe Plohotniuc afară din ţară. Cred că ceasu-i i-e tot mai aproape. Dar... asta depinde mai mult de RM-ul nostru, modelat şi de el însuşi, la o adică.
O altă noutate, dar tristă, de aseară, e că a murit Ştefan Petrache... M-am gândit: s-a stins chiar când pe la casele noastre se ura de sănătate şi viaţă lungă, aşa cum cântă într-un cântec chiar el. Ce ironie stupidă a destinului, Doamne!..
Dar, dacă e vorba de cântăreţi, ca azi, s-a născut, în 1953, la Braşov, folkistul meu îndrăgit din copilărie, Victor Socaciu: ,,Ce mult ni-i dragă viaţa, ce mult am vrea să-i spunem: mai rămâi!”. Îi ascultam cântecele cu răsuflarea întretăiată şi îmi imaginam cu greu realizarea chemării sale ,,Hai să ne-ntâlnim toţi în mileniul trei,/ Hai să mai trăim un pic!/ Haideţi să veghem toţi viaţa pe pământ/ Şi-n mileniul trei vom fi!”. De ajuns, în mileniul trei, am ajuns noi. Şi demultişor. Dar iată cu vegherea vieţii pe pământ stăm tot mai prost şi mai prost...
Şi dacă-i Sfântul Vasile şi începutul anului nou pe vechi, mai întâlnesc, chiar şi spre amiază, oameni cu buzunarele pline cu de-ale semănatului. Se seamănă până şi-n plină stradă, în autobuz, peste gard, pe unde se nimereşte. Cu grăunţe, grâu, orez, hrişcă, răsărită... Multora atâta le-au mai rămas – sărbătorile şi tradiţiile. Deşi ni se spune că suntem cei mai petrecăreţi de prin regiune, rămânem la vorba poetului: la un colţ de masă plâng,/ la alt colţ de masă cântă...
Spre seară, trag o fugă să-i dau cu semănatul şi eu. Restanţele aici trebuiesc lichidate.
Miercuri
Se pare că Ziua Naţională a Culturii şi cei 170 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu pe săracul omul simplu de la ţară nu-l prea preocupă. Ba mulţi din localnici de aşa evenimente nici nu ştiu. În şcoli azi e cum a fost şi mai ieri: pleacă elevii, îmbătrânesc profesorii, strada deja dovedeşte şcoala şi cei şapte ani de-acasă... Să-i spui cuiva că ţii în mână un buchet de flori pentru Eminescu, îţi face ochii pătraţi şi-ţi sfredeleşte tâmpla cu arătătorul: în centrul oraşului, pe strada Karl Marx, e-un singur monument şi acela e-al lui Vladimir Ilici Lenin. Monument îngrijit tot timpul şi deseori cu flori vii la piedestal.
Privesc depunerile de flori la Chişinău. Scrisoarea a III-a, nu alta! Iar în Consiliul municipal, la şedinţa comună a consilierilor de pe loc şi cei bucureşteni, un господин уже никто îi impune pe români a-şi ciuli urechile la vorba sa şi poate chiar a vorbi ruseşte...
Se zvoneşte că, recent, la Bălţi, un om a fost împuşcat cu o armă din dotare. Nişte bărbaţi dezbat subiectul la o staţie de autobuz din Basarabeasca. Vorbesc nu doar de cazul ăsta, ci de un fenomen îngrozitor – impunitatea violenţei tot mai violente şi satisfacţia sadică a săvârşirii crimei. Unii îşi exprimă convingerea că dacă nu se face nimic, peste 3-4 ani, te vor ucide ziua în amiaza mare în plină stradă, de ochii tuturor, poate şi în prezenţa poliţiei. Văzând ce-i în jur, e greu să nu-i crezi: violenţa la noi începe a ieşi de sub control...
Miercurea aceasta, ca şi în alte zile, fiecare cu calendarul său. Iar în cel ortodox, de rit vechi, azi e Ziua Sfântului Serafim. Vecinul, care poartă cu mândrie acest nume, mă invită spre seară în familia sa să marcăm evenimentul. Mă gândesc, face şi el parte din cultura noastră naţională. Şi atunci de ce nu am sărbători o zi a numelui cu atâta semnificaţie?
Joi
Alaltăieri, când am aflat de moartea, de luni seara, a regretatului Ştefan Petrache, m-am gândit la două lucruri: când îl îngroapă şi dacă va fi decretat doliu naţional? Şi cam le-am ghicit pe-amândouă: zi de doliu nu a mai fost, iar înmormântarea-i azi.
Decesul subit şi prematur al acestei personalităţi marcante a scos la iveală, în aceste trei zile, atâtea, câte nu s-au ştiut despre regretatul interpret decenii la rând. S-a luat voalul şi de pe atitudinea conducerii ţării faţă de acest om. S-a developat şi ataşamentul faţă de el al colegilor săi de breaslă. Şi-au dat aici arama pe faţă şi cei din societatea civilă, mass-media...
La părerea mea - atâtea controverse, că numai despre defunct nu s-a vorbit cum trebuie şi cât trebuie... Într-un cuvânt, la noi – ca la moldoveni, iar la moldoveni – ca la nimeni. Printre altele, fiind întrebat ce crede despre dragoste, regretatul interpret a declarat cândva, într-un interviu: sentimentul poate trece, iar ataşamentul – nu. Discutabilă treabă în cazul acestei comemorări... Aici, cum s-ar spune, Eminescu să ne judece...
Pe la prânz, mă nimeresc la gara auto Basarabeasca. Biletul la capitală e deja 54 de lei, în loc de 43, cum era mai ieri pentru aproape 100 de kilometri.
Şoferii - nemulţumiţi: călători, cu aşa preţ, tot mai puţini. Benzina se scumpeşte din nou. Vin iată-iată cerinţele drastice ale Agenţiei Naţionale Transport Auto de a reface maxi-taxi-urile din talpă. De unde bani şi, mai ales, pentru cine?!- se întrebă revoltaţi transportatorii.
Da!.. Bună bubă a ieşit pe fruntea celor din frunte. Dar ce să zică aici pasagerul care-şi duce existenţa de azi pe mâine într-o mizerie totală? Or, el tot se întreabă: pentru aşa o circulaţie, bani de unde?!
Vineri
Mai urmează, duminică, Boboteaza, şi luni - Sfântul Ion. Şi cu sărbătorile de iarnă, pare-se, am terminat-o. Aud că de azi ies la lucru până şi deputaţii. Că Guvernul munceşte nonstop şi de sărbători. Ca să nu mai zic nimic aici şi de instituţia Preşedinţiei, de justiţie.
Când poporu-i în agonia alaiului şi se luptă crâncen cu sărbătorile luate la rând, ramurile puterii nu picotește, ci conlucrează, sunt încontinuu de veghe, stau cu mâna pe pulsul tuturor păturilor noastre. Iar asta nu-i de glumă într-o ţară unde creştem mereu democraţia.
De rând cu ce trebuie să fac astăzi, mă mai gătesc şi de un Consiliu Politic al unui partid, preconizat pe mâine la capitală. Agenda se arată serioasă.
Iar pe scena politică a Moldovei miroase a forfotă mare. Sondajele de tot felul indică o derută a electoratului nemaipomenită. Dar şi cei care-şi afişează apartenenţa şi simpatia politică, deseori întorc oiştea chiar pe pragul secţiei de votare. Măcar trage-ţi cărţile ce poate fi în urna de vot. Mă mai repet: ca la noi – la nimeni!
Afară-i o răcoare parcă de toamnă, parcă de primăvară. Cu umiditate şi ceaţă. La televizor aud de cod galben de ceaţă.
S-au cam înmulţit şi diversificat codurile astea în ultima vreme. N-aud numai de cod galben sau, de ce nu chiar roşu? de secetă, de majorare a preţurilor faţă de salarii, de şomaj, de sărăcie-n ţară, care-l face pe om să-şi ia lumea-n cap, cod roşu de nedreptate, de violenţă...
Iar premisele pentru emiterea unor astfel de coduri se înteţesc tot mai mult. Ca ceaţa de afară. Să fim atenţi la drum: statistic, cele mai multe accidente se întâmplă vinerea spre seară. Iar securitatea şi aici e doar în mâinile noastre.