Linkuri accesibilitate

PSD, România și „spațiul public”


„Spațiu public” Antena 3
„Spațiu public” Antena 3

„Spațiul” este compus din două-trei canale de televiziune unde guvernarea PSD-ALDE găsește întotdeauna înțelegere și sprijin.

Actuala putere a avut, de regulă, o atitudine arogantă față de mass-media: a ținut cont doar de ce îi convine iar criticile fie le-a tratat cu indiferență fie le-a etichetat drept „propagandă”. Simptomatică pentru această relație selectivă și interesată cu presa este invocarea, tot mai insistentă în ultima vreme, a „spațiului public”. Acest „spațiu public” desemnează, cel mai adesea, două-trei canale de televiziune unde guvernarea PSD-ALDE găsește întotdeauna înțelegere și sprijin. „Spațiul public” mai înseamnă și declarațiile de pe rețelele de socializare ale unor persoane care au avut, mai demult sau mai recent, probleme cu justiția.

Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:23 0:00

Exemplele sunt la îndemână. Un fost ofițer al unui serviciu secret, judecat pentru corupție, spune vrute și nevrute iar afirmațiile sale, necontrolabile, sunt socotite „dezvăluiri”. Sebastian Ghiță, fugar în Serbia și dat în urmărire internațională, acordă interviuri interminabile, transmise simultan la mai multe posturi TV; avansează tot soiul de acuzații, nu aduce dovezi dar și de această dată aserțiunile sale ne sunt servite drept „dezvăluiri”. În urmă cu câteva săptămâni, raportul ministrului justiției Tudorel Toader în care se cerea revocarea Laurei Codruța Kovesi conținea mai multe acuzații ce erau preluate tot din „spațiul public”, adică din emisiuni de televiziune ai căror realizatori duc o campanie furibundă împotriva procurorului-șef DNA. Chiar ieri premierul Viorica Dăncilă a declarat că va solicita explicații din partea Comisiei Europene în legătură cu o pretinsă imixtiune în treburile justiției române. De ce a luat Dăncilă această inițiativă ? Ați ghicit: pentru că informația a apărut în „spațiul public” (adică, în cazul de față, la Antena 3).

Iată, așadar, că ceea ce se vântură în „spațiul public” nu rămâne fără consecințe. S-au înființat comisii parlamentare de anchetă, reacționează chiar și guvernul României. Graba cu care se dă curs zvonurilor și declarațiilor acuzatoare neînsoțite de dovezi este suspectă: te întrebi dacă nu cumva acele scandaluri mediatice sunt provocate artificial tocmai pentru a constitui pretextul unor anchete sau al creării unor comisii parlamentare. Aș aplica aici o imagine împrumutată din fotbal, aceea a jucătorului care centrează după care tot el lovește cu capul. În acest sens, posturile de televiziune mercenare sunt unelte perfecte. Iar temele lansate în „spațiul public” sunt tot atâtea diversiuni care distrag atenția opiniei publice de la problemele cu adevărat importante.

Previous Next

XS
SM
MD
LG