Linkuri accesibilitate

Iurie Leancă - o carieră politică în declin marcat


Eugen Sturza, noul lider interimar al PPEM
Eugen Sturza, noul lider interimar al PPEM

Un recent sondaj de opinie CBS-AXA arată că PPEM nu ar acumula nici un procent din voturi în eventualitatea unor alegeri parlamentare.

Astăzi s-a anunțat în presă că Iurie Leancă a fost înlocuit la conducerea partidului pe care l-a înființat, Partidul Popular European din Moldova, cu fostul ministru al apărării, Eugen Sturza. PPEM a spus într-un comunicat de presă că trece printr-un moment de înnoire, fără să dea detalii. Anunțul vine la scurt timp după ce comisia parlamentară specială de anchetă a furtului miliardului l-a inclus pe Leancă – în calitate de fost premier – pe lista foștilor oficiali care ar trebui anchetați pentru devalizarea sectorului bancar.

Iurie Leancă - o carieră politică în declin marcat
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:29 0:00
Link direct


Pretextul invocat de formaţiune pentru înlocuirea lui Iurie Leancă e că mandatul acestuia de patru ani în funcţia de lider de partid ar fi expirat. Până când formaţiunea îşi va alege un nou preşedinte Eugen Sturza va deţine interimatul.

Iurie Leancă a declarat, într-un comunicat, că încă din momentul lansării proiectului său politic a fost supus unor atacuri defăimătoare care s-au întețit în ultima perioada. „Nu vreau să implic partidul în lupta mea cu acești aventurieri politici și iată acum voi depune toate eforturile, inclusiv în instanța de judecată, pentru a demonstra că au operat de-a lungul anilor cu minciuni grosolane pe care și-au clădit „cariera lor politică”.

Iurie Leancă şi-a înființat propriul partid în 2015 când s-a desprins de PLDM condus atunci de ex-premierul Vlad Filat aflat acum în închisoare. Filat declara atunci că în spatele plecării lui Leancă din partid ar fi stat fostul lider al PD, Vlad Plahotniuc.

Leancă a deţinut funcţia de ministrul de externe, ulterior de premier şi a jucat un rol important în semnarea Acordului de asociere cu UE şi a celui de abolire a regimului de vize. Cariera sa politică a intrat în declin odată cu apropierea lui de Plahoniuc, spun mai mulţi comentatori.

În timpul cât a fost premier Leancă împreună cu democraţii lui Plahoniuc a concesionat unor companii ruse, în condiţii netransparente, Aeroportul Internaţional Chişinău, pentru un termen de 49 de ani, a admis ca statul să piardă pachetul de control de la Banca de Economii şi a acordat, în secret, 9,4 miliarde de lei credite de urgenţă din rezervele BNM celor trei bănci devalizate – Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.

„Am fost doar un prim-ministru, nu depindea numai de guvern”, a spus Leancă când i s-au cerut explicaţie despre deciziile adoptate în cazul BEM.

Iurie Leancă a ajuns acum în vizorul celor două comisii parlamentare de anchetă, una care cercetează frauda bancară şi alta care evaluează privatizările din ultimii ani, inclusiv înstrăinarea Aeroportului Internaţional Chişinău.

Preşedintele comisiei privind frauda bancară, Alexandru Slusari, a solicitat anterior cercetarea penală a mai multor foşti oficiali, printre care şi Leancă, mai întâi pentru implicarea la „punerea în aplicare a procesului de deposedare a statului de pachetul de control la Banca de Economii”, după care şi pentru neglijență în serviciu în vremea producerii jafului bancar. Fostul premier Iurie Leancă se numără printre cei care ar putea fi anchetat şi în legătură cu posibilele ilegalități în concesionarea din 2013 a Aeroportului Internațional Chișinău. El pledează nevinovat.

La începutul lunii august Iurie Leancă, folosindu-se de pașaportul diplomatic, a încercat, să scoată din țară 50 de mii de euro. Întrucât a refuzat să prezinte la vamă acte permisive pentru scoaterea mijloacelor bănești din Republica Moldova, acestuia nu i s-a permis trecerea frontierei de stat. Leancă a recunoscut că a încercat să traverseze frontiera țării şi a spus că suma de bani o deține legal și că a fost indicată în declarația sa de avere.

Toate aceste episoade care i-au şifonat imaginea l-au şi determinat pe Leancă să plece de la şefia partidului său, crede analistul politic Ion Tăbîrţă:

„Vedem că în ultimul timp Iurie Leancă este destul de controversat în spaţiul public. Aceste momente îl pun pe domnul Leancă într-o situaţie dificilă şi într-un con de umbră în ce priveşte imaginea sa. Al doilea moment se referă la partid. PPEM necesită o resetare şi acum momentul este oportun în contextul alegerilor locale şi a celor din unele circumscripții pentru parlamentul R. Moldova.”

Un recent sondaj de opinie realizat de CBS-AXA arată că PPEM nu ar acumula nici un procent din voturi în eventualitatea unor alegeri parlamentare. la recentele alegeri europarlamentare Iurie Leancă spera să obţină un mandat în Parlamentul European candidând pe lista partidului Pro România a ex-premierului român Victor Ponta.

Previous Next

XS
SM
MD
LG