Am eu un cunoscut, un om trecut de 45 de ani, care mi-a povestit ceva tulburător. Vasăzică, acel cunoscut, când a venit Covid 19 în lume, a fost speriat foarte tare de noul coronavirus şi a respectat cu străşnicie toate normele epidemiologice. Mereu purta măşti, uneori chiar două măşti, evita locurile aglomerate, în magazine intra numai după ora 10.00, când erau mai puţini cumpărători, respecta distanţa socială. Iar vigilenţa şi responsabilitatea l-au răsplătit pe om cu vârf şi îndesat: nu s-a învolnăvit până la apariţia vaccinurilor. Apoi cunoscutul hipervigilent s-a vaccinat printre primii cu două doze AstraZeneca, iar pe la mijlocul lunii decembrie 2021 şi-a făcut un booster.
La sfârşitul anului 2021 însă, colegii l-au chemat la o petrecere într-un restaurant şi omul responsabil a căzut pe gânduri. Ce să facă? Să evite din nou locurile aglomerate sau totuşi să rişte? După ce a reflectat o vreme, cunoscutul meu şi-a zis că la adăpostul boosterului ar putea să rişte. Şi la urma urmei, se săturase de izolare ca de mere pădureţe. Din martie 2020 trecuseră aproape doi ani de zile de frică şi fugă de oameni. Aşa că şi-a luat inima în dinţi şi a mers la chef.
Acolo, după ce a dat peste cap câteva păhărele de vin bun, omul a cam renunţat la vigilenţa proverbială. Era cam greu, de altfel, să fie vigilent într-o sală în care erau vreo 35 de oameni fără măşti. Aşa că, mizând pe booster, cunoscutul meu a chefuit pe cinste şi chiar a dansat ca-n anii cei buni cu nişte doamne energice, strigând la un moment dat: Iuhuuuuuuuu! Şi pentru o fracţiune de secundă a avut impresia că pandemia e o ficţiune, că de fapt ea nu există.
Apoi, cunoscutul a avut un Revelion cu multe rude, apoi a fost oaspetele unor prieteni care mai aveau şi alţi invitaţi. Şi în câteva zile omul nostru a recuperat tot ce a pierdut în perioada martie 2020 – decembrie 2021. Şi nici nu s-a îmbolnăvit, e bine, sănătos. Şi se gândeşte acum că viaţa trebuie să meargă înainte, orice ar fi. Jos virusul!