Sincopele operei de construire a RASSM în varianta „moldovenismului primitiv” au determinat autoritățile sovietice să se distanțeze de intenția de „moldovenizare” și să adopte politica de „latinizare” și revenirea la „românism”. Primele semnale au venit la începutul anilor 1930 prin atacurile asupra „moldoveniștilor”, observată după condamnarea publică a Comitetului Științific Moldovenesc și debarcarea lui P. Chior, care va fi înlocuit cu Ivan Ocinschi. Campania orchestrată de acesta împotriva lui Madan, Chior, Malai și alții a dus la stigmatizarea de „madanist” și „madanizare”, asociate cu totala artificialitate în politica culturală.

Lovitura de grație „moldoveniștilor” a aplicat-o decizia lui Stalin de trecere la alfabetul latin în construcția RASSM (operată și la nivel unional în mai multe republici), confirmată prin hotărârea Comitetului Regional Moldovenesc din 2 februarie 1932, văzută ca o posibilitate de a folosi această republică în interesele propagandistice și anexioniste împotriva Basarabiei și României.

Prin această schimbare, centrul de greutate al „moldovenismului” se deplasa în dreapta Nistrului, până la Carpați, iar mai mulți intelectuali și emigranți români comuniști din URSS au fost invitați să participe la „românizarea” RASSM. Prin decizia de „latinizare” consemnau liderii moldoveni locali „se păstrează legătura dintre limba moldovenilor din RASSM și aceea a moldovenilor de dincolo de Nistru și aceasta mărește influența Moldovei Sovietice Socialiste asupra celeilalte părți”.

Într-un mod absolut paradoxal, la fel cum doar câțiva ani în urma oficialii de la Harkov și Moscova criticau liderii din republică pentru insuccesele înregistrate în realizarea „moldovenizării”, acum conducerea moldovenească era apostrofată pentru „insuficiența cu care ducea la îndeplinire latinizarea alfabetului și românizarea limbii”. Ca și ulterior în cazul Basarabiei, mai multe lucrări din panteonul literaturii românești, printre care cele ale lui Eminescu, Alecsandri sau Creangă vor apărea în noile manuale școlare din RASSM pentru a da credibilitate noii linii de „latinizare”.

Opera de „românizare” a republicii a fost curmată prin hotărârea Biroului Comitetului Regional al RASSM din 27 februarie 1938, confirmată la 19 mai 1938 de Conferința a XI- regională de partid, care restabilea folosirea alfabetului chirilic, denunța tentativele de latinizare și declanșa o „vânătoare de vrăjitoare” împotriva tuturor celor identificați cu tendința de „românizare”, considerați drept „dușmani ai poporului”.

O mostră a spiritului acestei inversări este articolul lui I. Ceban, unul din promotorii „moldovenismului transnistrean” până în anii 1980, unde se arăta că: „Dușmanii norodului propovăduie că nu-i așa norod – moldoveni, că moldovenii aiștea sunt rumâni, că moldovenii n-au limba lor, că limba moldovenească este numai un jargon al linghii române. O clevetire jalnică și zadarnică. Glorioasele organe ale NKVD au descoperit aiastă bandă de trădători și șpioni care a vrut să restabilească în țara noastră capitalismu”.

Preludiul acestui revers a fost declanșarea la 17 august 1937 a „operațiunii române”, una dintre cele zece „operațiuni naționale” organizate în URSS (poloneză, germană, letonă, lituaniană, finlandeză, grecească, turcă, japoneză și iraniană). Printre cei arestați inițial vor fi liderii RASSM asociați cu Gr. Starîi, fost președinte al Consiliului Comisarilor Poporului din RASSM, considerat „agent al Siguranței române din 1918”, învinuiți că ar fi făcut parte dintr-o „organizație naționalistă” ce făcea spionaj în favoarea României. În perioada 1 ianuarie – 1 august 1938 au fost reținute 3 374 persoane, dintre care etnici români proveniți de pe ambele maluri ale râului Nistru erau 1 309 persoane, ucraineni - 1 194, ruși – 444, evrei – 330, germani – 318, etc. În total în perioada 1 octombrie – 1 august au fost arestați pentru „spionaj în favoarea României” 6 188 persoane din toată RSS Ucraineană, dintre care 1 501 erau români/moldoveni. Circa 150 dintre aceștia vor fi executați de „troika” NKVD în baza unor sentințe sumare.

În concluzie putem spune că în evoluția proiectului „moldovenist” în RASSM putem distinge trei perioade:

1. 1. 1926-1931: perioada „inventării” şi „construcției” unei „limbi moldovenești” în baza grafiei chirilice, care avea drept scop principal cultivarea unei identități moldoveneștii distincte de cea română şi promovarea preferențială a moldovenilor în funcțiile de conducere.
   2. 1932-1938: perioada latinizării limbii „moldoveneștii”, prin decizia din 2 februarie 1932 privind trecerea la grafia latină, ceea ce a dus la un recul al procesului de „moldovenizare” şi la o diminuare a numărului de moldoveni în instituțiile de partid şi de stat. Dar în același timp atestăm un proces de „românizare” a „limbii moldoveneștii” prin cooptarea multor elemente românești din Komintern.
   3. 1938-1940: perioada trecerii „limbii moldoveneștii” de la grafia latină la cea rusă (decizia a fost adoptată la 27 februarie 1938). Este o etapă a politicii de represiuni, declanșate în iunie 1937, îndreptate împotriva „dușmanilor poporului” şi a spionilor „moldo-români”, care activau în organele de partid şi de stat, în redacții, edituri, posturi de radio, etc..

Politicile lingvistice şi culturale promovate în RASSM ne arată o mare incoerență din partea autorităților sovietice, ele nu urmăreau o logică sau un obiectiv propriu, ci variau în funcție de evoluția politicii interne şi externe la nivel central şi de raportul de forțe între grupurile de interese concurente la nivel unional, regional şi local. Din acest considerent putem conchide că în ciuda hotărârilor organelor de partid şi de stat în RASSM „moldovenizarea” a fost un proiect eșuat, dar util pentru a fi transferat ulterior asupra Basarabiei după crearea RSSM în anul 1940.

Teroarea și represiunile sovietice în Transnistria

Represiunile regimului sovietic au fost o constantă în RASSM, țintele acestei terori variind în funcție de politicile statului sovietic la nivel unional și republican. Putem identifica câteva etape şi trăsături în sistematizarea acestora:

1. Primul val al terorii poate fi atestat în contextul revoluţiei ruse şi a războiului civil. Cel mai elocvent este cazul revoltei din satul Parcani (19 noiembrie 1921), care s-a soldat cu condamnarea la moarte a 48 de oameni şi deportarea altor 120;
2. Foametea din anul 1921, care a cuprins regiuni extinse ale Rusiei şi Ucrainei, implicit Transnistria. Numai în regiunea Tiraspol au avut de suferit peste 60 de mii de ţărani;
3. Perioada „colectivizării” (1929-1932), care urma să ducă la instituirea totală a gospodăriilor colective de producţie (kolhozuri). Campania de teroare, confiscarea produselor şi a proprietăţilor a cuprins zeci de mii de ţărani, care au fost impuşi să intre în kolhozuri, judecaţi, au fost deportaţi sau chiar executaţi sumar;
4. Foametea din anii 1932-1933, care a condamnat la moarte milioane de oameni în Ucraina (Holodomor) şi a zeci de mii de oameni în RASSM. În timpul foametei, mii de locuitori au încercat să fugă peste Nistru, în România, în ciuda primejdiei de a fi împușcați de grăniceri. Pe 23 februarie 1932, numai din satul Olănești au fost împușcați 40 de fugari;
5. Represiunile politice staliniste din anii 1936-1938 îndreptate împotriva „duşmanilor poporului” şi a spionilor „moldo-români”. Victime ale represiunilor au devenit scriitorii F. Malai, D. Milev, N. Cabac, I. Corcinschi, omul de ştiinţă P. Chioru, etc. Teroarea a atins punctul culminant în anii 1937-1938, având ca ţintă conducerea RASSM – E. Voronovici, Gr. Starîi, D. Moroz, D. Sculiski, etc.;
6. „Operațiunea Română”: declanșarea la 17 august 1937 a „operațiunii române”, una dintre cele zece „operațiuni naționale” organizate în URSS. În perioada 1 ianuarie – 1 august 1938 au fost reținute 3 374 persoane, dintre care 1 309 erau etnici români proveniți de pe ambele maluri ale râului Nistru. În total în perioada 1 octombrie – 1 august au fost arestați pentru „spionaj în favoarea României” 6 188 persoane din toată RSS Ucraineană, dintre care 1 501 erau români/moldoveni. Circa 150 dintre aceștia vor fi executați de „troika” NKVD în baza unor sentințe sumare;
7. Represiunile etnicilor germani: Aceștia au fost condamnaţi să suporte toate consecinţele dramatice pe care le-a cunoscut întreaga populaţie — război civil, cu mii de victime inocente, foametea din perioada aşa-numitei politici a “comunismului de război”, deposedări de aproape toate bunurile în perioada aşa-numitei “deschiaburiri” şi colectivizări a agriculturii. Procesele-verbale ale „Troicăi” speciale de la Tiraspol, care expedia săptămânal, sute de persoane nevinovate în faţa plutoanelor de execuţie, conţin sute de nume de etnici nemţi din această regiune.

Formarea RASSM, într-o zonă care nu întrunea condiţiile necesare delimitării unei entităţi „moldoveneşti”, a fost o acţiune bazată exclusiv pe raţionamente politice şi expansioniste. Unul din aceste raţionamente era perspectiva globală a Cominternului, care avea nevoie de instrumentariul potrivit pentru extinderea spaţiului pretinsei revoluţii mondiale. Chiar dacă cercetările asupra naţionalităţilor sovietice susţin că, în general, principiul „piedmontist” nu a fost o motivaţie majoră pentru politicile sovietice de construcţie a naţiunilor, unii cercetători acceptă ideea că într-un caz excepţional – cel al RASS Moldoveneşti – acest principiu a fost principalul raţionament al edificării unei republici sovietice. Deoarece Uniunea Sovietică n-a acceptat unirea Basarabiei cu România, Moscova a exercitat o presiune enormă asupra statului român atât prin organizarea şi finanţarea unor acţiunii subversive în această provincie românească, cât şi prin specularea problemei basarabene pe arena internaţională. Formarea în 1924 a RASS Moldoveneşti în cadrul RSS Ucrainene, avea la bază intenţia de a crea „propriul nostru Piedmont”, conform declaraţiei lui V. Zatonsky, membru al Comitetului Central al PC (b) din Ucraina.

În ciuda dimensiunilor reduse şi a caracterului etnic moldovenesc confuz, nou formata republică sovietică autonomă reprezenta un instrument politic şi propagandistic multifuncţional în mâinile autorităţilor sovietice: a. pentru a accentua diferenţele la soluţionarea problemei naţionale de pe cele două maluri ale Nistrului şi între cele două sisteme politice – capitalist şi comunist, unul românesc, altul sovietic, evident în favoarea celui sovietic; b. pentru a păstra deschisă problema Basarabiei până la anexarea ei, o idee fixă a Moscovei de-a lungul perioadei interbelice, iar prin asta de a crea presiuni constante asupra statului român; c. în eventualitatea unor schimbări internaţionale majore, pentru a folosi RASSM ca un cap de pod spre Balcani. Aceste planuri ale Moscovei vor fi puse în aplicare în contextul declanșării celui de-al doilea război mondial.