M-am uitat pe pagina de Facebook a domnului Ion Chicu, liderul Partidului Dezvoltării şi Consolidării, şi am văzut că ultima postare fusese făcută pe 12 iulie, imediat după alegeri. Sau poate domnul Chicu e în vacanţă? Dar parcă un partid cu o asemenea denumire impozantă poate avea vacanţe? Dar să nu uităm că partidul domnului Chicu e nou, or eu vreau să discut despre nişte partiduţe mai vechi, foarte zgomotoase în campaniile electorale şi aproape inexistente în intervalul dintre alegeri.
Sunt aici nişte partiduleţe somnoroase, care nu se ştie ce fac ani de zile, dar care se trezesc înaintea alegerilor şi ne bombardează cu tot soiul de promisiuni, apoi, după ce se prăbuşesc în alegeri, intră în stand-by. Parcă sunt şi parcă nu sunt. De fapt, sunt mai mult pe hârtie, căci în viaţa de zi cu zi a oamenilor lipsesc cu desăvârşire. Partiduleţul în stand-by pare a fi o găselniţă a moldovenilor. Nu ştiu dacă mai există aşa ceva pe alte meridiane.
Ei bine, dar de ce avem noi nevoie de partide stand-by? Ce folos avem de pe urma existenţei a zeci de formaţiuni politice, unele de-a dreptul anonime? Ele au pesemne dreptul la viaţă, dar dacă nu fac mai nimic, care-i rostul lor? Eu înţeleg că orice partid poate suferi o înfrângere, dar, dacă e un partid serios, el munceşte mereu, el mereu face ceva, vine cu idei şi cu soluţii, nu doarme cu burta la soare patru ani de zile, aşteptând o nouă campanie electorală. Păi, cum vreţi să învingeţi, domnilor, dacă nu faceţi nimic notabil? Iar dacă nu vreţi să faceţi nimic, de ce aţi mai încropit partiduleţele voastre? Ocupaţi-vă cu altceva, desenaţi un tablou, scrieţi un roman, la urma urmei…
