Născut la 1 ianuarie 1984 în orașul Chișinău. A făcut studii juridice la Universitatea de Stat din Moldova. Master în drept. Actualmente este profesor de drept la Centru de excelență în economie și finanțe. Consilier în Consiliul municipal Chișinău, liderul fracțiunii PL din CMC.
Jurnalul unui îmbolnăvit de Covid
Pandemia a devenit o problemă globală: de luni bune ține omenirea în suspans cu tot felul de cifre tragice despre îmbolnăviți și morți pe care i-a produs periculosul virus. Covidul este și pentru cetățenii RM o tragedie din care nu se vede capătul și în capcana căruia au intrat zeci de mii de conaționali de diferite vârste, rezistență fizică sau bunăstare economică, nici eu din păcate nu am făcut o excepție , așa că
Luni
În afară de sentimentul ciudat amestecat cu un pic de confuzie generală, nu am nici o simptomă gravă
M-am trezit cu un sentiment ciudat pentru că, prima dată în experiența mea, trebuie să stau acasă într-un fel de carantină motivul oficial, fiind concediu de boală. M-am trezit pe la 7.00, mi-am pregatit micul dejun și în timp ce savuram ceaiul m-am gândit că totuși sunt un norocos, deoarece nu am nici o complicație produsă de virus și, în afară de sentimentul ciudat amestecat cu un pic de confuzie generală, nu am nici o simptomă gravă.
Mi-am luat vitaminele și pastilele prescrise de medic , am sunat-o pentru ai spune că totul e în ordine, am vorbit cu părinții care indiferent de vîrsta pe care o au ei sau eu își fac griji. Mi-a rămas în memorie fraza mamei care intr-o tonalitate de verdict mi-a explicat că :’O să vezi , când o să ai copii o să fii la fel” , eu încercând să le explic că nu au de ce să-și facă griji. Părinții rămân părinți...
Pe la 12.15 am intrat într-o ședință ce-i drept de la distanță(online), practicând meseria de profesor înțeleg că aceasta nu ține cont nici de boală, nici de distanță, de nimic, sunt lucruri care trebuiesc făcute chiar dacă ești la distanță. Deci pot spune că din prima zi de carantină am simțit experiența muncii de la distanță. Recunosc am făcut-o cu cea mai mare plăcere.
Între timp aflu că s-a stins Alexei Revenco vocea emblematică a radioului național. Totuși virusul este necruțător, oameni din jurul nostru sau pe care i-am avut drept modele, această pandemie ni-i confiscă.
Un lucru bun al statului acasă este că ai timp cum ar spune cronicarul de zăbavă, poți să meditezi asupra eternelor probleme ale existenței noastre și nu prea simți cum trece timpul.
Seara m-a prins la un film pe Netflix.
Marți
M-am trezit pe la 6.00 cu o poftă de dulce , pentru mine care între dulce sau sărat prefer a doua variantă. Mi s-a părut ciudată acestă poftă, m-am gândit că poate o fi un efect al virusului așa că am potolit-o cu o ciocolată neagră și un ceai.
Un pic de gimnastică de dimineață și din nou ritualul cu pastilele vitaminele și medicul care s-a interesat de starea mea.
Ziua m-a prins în treabă gospodărească adică, spălat, curat și tot felul de rutină casnică cu care ce-i drept nu-s deprins , totuși absolut necesară.
Un alt efect al virusului este oboseala am simțit-o pe deplin in această zi.
Seara a fost mai domoală cu un documentar și discuții la telefon cu prietenii. Am noroc de prieteni adevărați, cu acest gând am adormit .
Miercuri
M-am trezit mai târziu decât de obicei pe la 7.30. După micul dejun am discutat cu colegii de la serviciu unde am pus la punct niște momente oraganizatorice.
Moldova nici în UE nu vrea, nici alături de România, tot ce își dorește sunt donații
Și ca un bolnav conștiincios m-am apucat să citesc planul de imunizare contra epidemiei de Covid eleborat și aprobat de Ministerul Sănătății al RM. Eram curios să văd când începe și Republica Moldova să vaccineze populația , am înțeles că nu-i clar nimic și că tot la ce poate spera Moldova este o donație și că orice donație vine când vrea donatorul, deci suntem pe cont propriu. Fiecare cu problema lui. Interesant stat este Moldova: nici în UE nu vrea, nici alături de România, tot ce își dorește sunt donații, cât mai multe venite de oriunde și permanent.
Cu un gând amar m-am reîntors la problemele profesoratului așa că la amiază am organizat niște consultații de pregătire pentru studenții care vor avea examene de curs, ulterior am avut și o ședință a catedrei din care fac parte, unde am pus la cale pregătirea de acreditare , toate desigur de la distanță, ce bine că trăim în epoca internetului.
Carantina imi ia foarte mult timp pe telefon și în fața calculatorului, nu că nu aș fi stat și până la ea pe internet sau la telefon, totuși nu simțeam asta așa ca acum.
Seara am privit în reluare un interviu a lui Dmitri Gordon cu un politician de la Kiev și am adormit pe la 22 cu senzația unei zile pline de evenimente pentru unul care stă în carantină.
Joi
M-am trezit pe la 5, sunt matinal.
Un pic de mișcare în apartament, să nu creadă plămânii că i-am lăsat pe contul virusului, după recomandarea medicului beau cam 3-4 litri de apă pe zi , imi iau pastilele necesare imunității și pe la 9.00 in fața calculatorului coordonând un examen online.
După care imi felicit fratele cu onomastică, el fiind Vasile în cinstea bunelului de pe mamă- o tradiție care la noi se mai păstrează- să pui numele la copii în cinstea buneilor, dejunul, rutină casnică vorbit la telefon, lucruri obișnuite deja
Amiaza mă prinde la bucătărie – recunosc imi place să gătesc.
Spre seară adorm obosit fără mult efort fizic în fața televizorului.
Vineri
Poate schimbăm ceva
Ca de obicei mă trezesc pe la 6.30, îmi verific poșta, îmi iau pastilele, beau o cafea, pe la 9.00 coordonez pe online încă un examen de la distanță, asta face parte din învățământul de la distanță despre care probabil nu prea avea să cunoaștem mare lucru dacă nu venea pandemia
Îmi felicit colegii și prietenii cu ziua culturii.
Aflu că sunt invitat săptămâna viitoare la o comisie a consiliului municipal , mă gândesc la ce planuri mai pun la cale socialiștii de la primăria Chișinău, citesc știrile și descopăr că primarul e în vacanță prin Egipt.
Oare cum e să te primbli la odihnă pe timp de ciumă?
Neapărat am să-l întreb la ședința CMC.
La amiază aflu o veste îmbucurătoare de la medicul meu, concediul de boală se termină lunia viitoare.
Deci revin la normal.
Mă gândesc la săptămâna pe care o las în urmă , o experiență stranie trăită acasă în izolare și totuși nu m-am simțit singur datorită tehnologiilor.
Oare cum era când experiențe mai tragice s-au năpustit peste cei care au trăit fără a avea avantajele zilelor noastre?
Totuși pandemia ar trebui să ne facă, să medităm mai profund asupra ființei noastre...
Poate schimbăm ceva.
Mulțumesc.