Linkuri accesibilitate

Linas Linkevičius: „Vom continua să oferim sprijin tehnic și financiar, dar care e condiționat de reforme”


Linas Linkevičius
Linas Linkevičius

Un interviu cu ministrul de externe al Lituaniei despre schimbarea puterii în R.Moldova și perspectivele relației cu UE.

Corespondentul Europei Libere Rikard Jozwiak a discutat cu Ministrul de Externe al Lituaniei, Linas Linkevičius despre perspectivele relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană după schimbarea guvernării la Chișinău.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:04 0:00
Link direct

Linas Linkevičius: „Îl cunosc de mult timp pe Nicu Popescu. Anterior, el nu reprezenta branșa executivă a puterii, așa că era în „papuci diferiți”. Fiindcă îl cunosc demult, știu la ce să mă aștept. Și el cu adevărat are o mentalitate pro-europeană, ca și colegii lui de guvernare care afirmă că vor continua pe această cale. Am avut o vizită recentă la Chișinău, luna trecută, și am avut întâlniri cu diverse oficialități, cu prim-ministrul Maia Sandu, vice-prim-ministrul Andrei Năstase, care acum e responsabil de afacerile interne, președintele Igor Dodon, care a avut un mesaj echilibrat, dacă aș putea spune așa, fiind atent să nu declare schimbări de curs, inclusiv în ceea ce ține de cooperarea cu Uniunea Europeană și chiar existenta cooperare cu NATO. După cum știți, există biroul de legătură al NATO la Chișinău, avem și alte proiecte de colaborare... Deci, nimic nu se schimbă la aceste capitole.

Mi s-a creat o impresie clară că ei și-ar dori să scape de „moștenirea” și consecințele lăsate de Vlad Plahotniuc...

De asemenea, m-am întâlnit cu lideri parlamentari, cu opoziția din Partidul Democrat, care recent a fost la putere. Mi s-a creat o impresie clară că ei și-ar dori să scape de „moștenirea” și consecințele lăsate de Vlad Plahotniuc. Pentru mine era foarte important să înțeleg la ce etapă se află și în ce mod vor face ca toate procesele pro-europene să fie sustenabile, deoarece la o primă vedere arată destul de straniu să existe o coaliție dintre socialiști și Maia Sandu, era destul de dificil să-ți imaginezi asta cu ceva timp în urmă, dar acum asta e o realitate. Mai țin minte viziunile președintelui Dodon înainte să devină președinte, presupun că acestea s-ar putea schimba substanțial, dacă aș putea spune așa, luând în vedere că a acceptat parcursul european fără amendamente. E așa, cel puțin la această etapă. Există multe neclarități ce țin de viitor, dar situația curentă arată că trebuie să fim pro-activi în sprijinul nostru pentru guvernarea Republicii Moldova. Același spirit și înțelegere domina pe parcursul întâlnirii cu Nicu Popescu, el tot ne-a oferit o imagine realistă a situației. În ceea ce ține de noi, cu toții am transmis un mesaj coordonat și anume că vom continua să oferim sprijin tehnic și financiar, dar care e condiționat de reforme ce trebuie implementate și o listă de sarcini urgente care erau valabile și pentru guvernul precedent, listă de condiționalități ce era furnizată Chișinăului toamna trecută, din câte țin minte. Este o șansă bună pentru guvernare să revină pe poziția de lideri printre țările ce au semnat un Acord de Asociere cu UE. Totuși, avem nevoie de argumente convingătoare ce țin de sustenabilitatea și ireversibilitatea [parcursului european]. Asta pe scurt a fost atmosfera ce a dominat la întâlnirile noastre.”

Este o șansă bună pentru guvernare să revină pe poziția de lideri printre țările ce au semnat un Acord de Asociere cu UE...

Europa Liberă: Republica Moldova, din nou, face o serie de mișcări corecte… Comisia Europeană a reluat sprijinul bugetar pentru țară, poate va urma și asistența macrofinanciară… Totuși, pe de altă parte, nu ar fi o problemă faptul că Uniunea Europeană este prea ocupată cu alte chestiuni la acest moment? În cele din urmă, să fim sinceri, nu putem spune că Parteneriatul Estic se regăsește printre prioritățile de pe agenda curentă a Uniunii Europene…

Linas Linkevičius: „Aveți dreptate, aceste chestiuni nu ajung pe agendă prea des, dar să spui că acestea nu sunt luate în considerație deloc ar fi greșit, deoarece se organizează întâlniri și sper că vom avea un Consiliu de asociere, poate la toamnă; au avut loc vizite, de exemplu, Comisarul european Johannes Hahn a fost recent la Chișinău, la fel și câțiva miniștri, ceea ce este un fel de semnal că Moldova contează. Nu cred că lipsește atenția. Ceea ce trebuie să facem este să-i ghidăm în direcția corectă, după regulile lor. Nu a fost decizia noastră, ei au vrut să continue această cale [pro-europeană]. Deci guvernarea trebuie să decidă de sine stătător dacă va merge mai departe pe acest parcurs, iar noi vom oferi tot sprijinul. Mai este important desigur ca cetățenii să fie de acord cu asta.”

Europa Liberă: Acum au loc nominalizările la funcțiile de top în Uniunea Europeană. Unul dintre candidați este Charles Michel, care, de exemplu, nu poate fi considerat prea interesat de regiunea estică a Europei, sau Ursula von der Leyen, care înțelege estul, dar care nu se compară cu cineva de calibrul lui Donald Tusk, o persoană care cunoaște îndeaproape regiunea… Unde sunt est-europenii? Și credeți că va mai exista un comisar european pentru politica de vecinătate?

Linas Linkevičius: „E greu să vorbești despre asta înainte de desemnarea conducerii instituțiilor europene, deci să nu facem concluzii pripite. Dar aveți dreptate. Ne-am dori ca aceste procese să continue. Întotdeauna era necesar să reamintim că aceste procese trebuie ținute aproape de atenția noastră, ceea ce niciodată nu era ușor, deci nici pe viitor nu va fi simplu, cu siguranță. Dar ar fi prematur să vorbim despre o viitoare lipsă de atenție, deoarece menținerea acestei relații ține și de noi.”

XS
SM
MD
LG