Linkuri accesibilitate

Încep Pride-urile gay. În estul Europei, sunt o chestiune de curaj


„Stop paradei” (gay), grafitti pe un zid la Belgrad, înaintea marșului Pride din 2013.
„Stop paradei” (gay), grafitti pe un zid la Belgrad, înaintea marșului Pride din 2013.

Odată cu sosirea verii, încep să aibă loc în metropole europene marșuri ale persoanelor LGBT+ cunoscute ca Gay Prides („Mândria gay”). În unele orașe-gazdă autoritățile vor să le interzică cu totul, iar în altele biserica ocupă rolul principal în opoziția față de acest festival anual.

București: „Chiar înainte de Rusalii?!”

La București, Marșul Pride programat pentru sâmbătă, 7 iunie, este al 20-lea și vine la scurt timp după ce majoritatea românilor au părut să respingă extrema-dreaptă votându-l președinte pe primarul liberal al capitalei, Nicușor Dan, în dauna liderului AUR George Simion, promotor al „valorilor tradiționale” și adversar al drepturilor LGBT+.

Cu toate acestea, Patriarhia Română a condamnat joi organizarea marșului, spunând că el va fi „o tulburare publică”. Biserica dominantă în țara vecină s-a declarat mai ales indignată că este programat tocmai înainte de Rusalii.

În replică, principala organizație care luptă pentru drepturile LGBT+ în România, Accept, a observat că Biserica Ortodoxă Română evită să se implice în alinarea suferințelor persoanelor marginalizate în societate, sau în mângâirea celor afectați de tragedii, dar nu uită să se opună cu orice ocazie drepturilor persoanelor LGBT+.

Fostul politician Gigi Becali stropind cu agheasmă, a doua zi, traseul marșului Pride de la București din 2023.
Fostul politician Gigi Becali stropind cu agheasmă, a doua zi, traseul marșului Pride de la București din 2023.

Organizatorii ediției aniversare (a 20-a) a marșului și-au exprimat speranța că el va atrage și mai mulți oameni ca în trecut (în 2024 au fost cam 27.000) și au îndemnat participanții să fie atenți la eventuale provocări.

Peste 20 de ambasade străine din București au publicat un mesaj de sprijin pentru marș. „Poporul român și-a reafirmat angajamentul pentru valorile democratice, pluralism și integrarea europeană. Aceste valori se află și în centrul (...) mișcării pentru drepturile persoanelor LGBT+”, se spune în document.

Printre ambasadele semnatare nu se numără, pentru prima oară de când se dau publicității asemenea mesaje, ambasada Statelor Unite ale Americii.

Dacă la începutul istoriei sale Marșul Pride de la București avea o participare redusă, de numai câteva sute de oameni, fiind puternic „combătut” de contramanifestanți conservatori, în ultimii ani el este în general pașnic și atrage mii de persoane. În România au loc an de an asemenea marșuri și în alte orașe, de pildă la Cluj, Iași sau Timișoara.

Chișinău: „Vom sfida interdicția lui Ceban”

În capitala moldoveană Marșul Pride este programat pentru 15 iunie, iar organizatorii lui spun că va avea loc în ciuda interdicției adoptate de Consiliul Municipal al Chișinăului la 15 mai.

Activistul Vasile Micleușanu a cerut oamenilor legii să pornească o urmărire penală pe numele consilierilor municipali și al primarului Ion Ceban, care au votat pentru interzicerea Marșului Pride în capitală, la o ședință la care consilierii PAS au ieșit din sală, fără să-și precizeze poziția.

Vasile Micleușanu
Vasile Micleușanu


Fondator al proiectului media BangBang, care în acest an organizează festivalul Moldova Pride, Micleușanu a invocat în sesizarea sa către Poliție un articol din Codul Penal privind „încălcarea egalității în drepturi”.

„Marșul Pride de pe 15 iunie va avea loc, iar orice încercare de a limita dreptul nostru și de a instiga la ură va fi pedepsită conform legii”, a spus Micleușanu, într-o postare pe rețele.

El a mai cerut autorităților să verifice legalitatea și constituționalitatea deciziei Consiliului municipal Chișinău din 15 mai, care vizează interzicerea evenimentelor comunității LGBTQ+ sub pretextul protecției ordinii publice, moralității și „interesului superior al copilului”.

Protest al comunității LGBTQ în fața Consiliului Municipal Chișinău, după ce primarul Ceban a anunțat că vrea să interzică marșul Pride.
Protest al comunității LGBTQ în fața Consiliului Municipal Chișinău, după ce primarul Ceban a anunțat că vrea să interzică marșul Pride.

Ca și în alte orașe din estul Europei, manifestarea LGBT+ de la Chișinău a primit mesaje de sprijin de la ambasade occidentale.

„În această lună sărbătorim dragostea, diversitatea și dreptul fiecăruia de a fi el însuși. Suedia sprijină ferm drepturile LGBTIQ - deoarece acestea sunt drepturi ale omului. (...) Pe 15 iunie vom fi din nou la Marșul Pride din Chișinău - împreună cu toți cei care cred în egalitate, libertate și respect. Mesajul nostru este simplu și clar: toată lumea merită să fie tratată cu demnitate, indiferent de cine este și pe cine iubește”, se arată în mesajul de pe pagina de net a ambasadei Suediei la Chișinău.

Budapesta: O confruntare cu ecouri globale?

La Budapesta, poliția a respins marți cererea de organizare a unui eveniment LGBT+ în centrul Budapestei, ca urmare a măsurilor recente luate de guvernul populist de dreapta care vizează interzicerea popularului marș Budapest Pride, cel mai vechi din estul Europei.

Decizia poliției de a interzice evenimentul planificat pentru sfârșitul acestei luni a venit după ce parlamentul Ungariei a adoptat în martie o lege și, în luna următoare, un amendament constituțional care permite guvernului să interzică evenimentele publice ale comunităților LGBT+ — măsuri pe care juriștii și criticii le-au calificat drept un nou pas către autoritarism din partea guvernului autocratic.

Oamenii premierului „iliberal” Viktor Orban spun că asemenea măsuri sunt necesare pentru „protejarea” minorilor de „ideologia” LGBT+.

În justificarea interdicției evenimentului din Budapesta, pe care organizatorii vor să-l țină pe 28 iunie, poliția orașului a argumentat că „nu se poate exclude, ba chiar este inevitabil, ca o persoană cu vârsta sub 18 ani să poată participa la un comportament interzis de lege” dacă merge la marș.

Emblemele celei de-a 30-a ediții a Marșului Pride de la Budapesta, pregătite de organizatori, în ciuda interzicerii lui prin lege.
Emblemele celei de-a 30-a ediții a Marșului Pride de la Budapesta, pregătite de organizatori, în ciuda interzicerii lui prin lege.

Manifestația de la Budapesta are șanse să devină o temă globală pe măsura apropierii datei de 28 iunie, căci protestele împotriva interzicerii ei iau amploare.

Zeci de europarlamentari au anunțat că vor merge la Budapesta, la marș, cu sau fără permisiunea lui Orban. Sute, dacă nu mii de activiști și simpatizanți străini ai persoanelor LGBT+ din Ungaria sunt pregătiți să facă la fel. Interdicția ungară este obiectul unui demers de contestare în justiția UE care ar putea aduce Ungariei, dacă merge până la capăt, suspendarea dreptului de vot în blocul cu 27 de membri.

Marți, chiar când poliția ungară a respins cererea organizatorilor, peste 20 de țări din Uniunea Europeană au semnat o scrisoare prin care solicită Ungariei să revizuiască „legislația anti-LGBTIQ+” și invită Comisia Europeană să „utilizeze fără întârziere toate instrumentele de stat de drept de care dispune” în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla.

Țările semnatare au condamnat de asemenea amenințarea autorităților de a folosi tehnologie de recunoaștere facială pentru a identifica participanții la marș.

Scrisoarea de condamnare a interdicției ungare nu a fost semnată, dintre țările din UE, de România, Bulgaria, Polonia și Slovacia, toate state aflate la coada clasamentului libertăților LGBT+ alcătuit anual de organizațiile pentru drepturile omului.

Luna iunie este „luna Pride” în Statele Unite, țara unde au început aceste demonstrații anuale. În unele țări europene, marșurile au loc tot în iunie, dar în altele, inclusiv dintre cele tradițional problematice, de pildă în Balcani, sunt programate pentru iulie, august sau chiar septembrie.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG