Linkuri accesibilitate

Încă un partid politic și-a anunțat candidatul pentru alegerile la funcția de primar al Chișinăului


Candidatul Partidului Coaliției pentru Unitate și Bunăstare la funcția de primar al capitalei Ion Bulgac (stânga) și Igor Munteanu, unul dintre fondatorii formațiunii.
Candidatul Partidului Coaliției pentru Unitate și Bunăstare la funcția de primar al capitalei Ion Bulgac (stânga) și Igor Munteanu, unul dintre fondatorii formațiunii.

Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a anunțat că va avea un candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău pentru alegerile locale din toamna anului curent. Candidatul partidului de centru-dreapta este Ion Bulgac.

Decizia a fost luată de forul statuar al partidului pe 25 iunie.

„Lansăm astăzi o ofertă pentru o generație care de 30 ani așteaptă ceva. O generație care nu a avut niciodată candidatul ei, o generație care a fost mereu neglijată pentru că ea ”nu votează””, a declarat Ion Bulgac în cadrul briefingului de presă.

Partidul anunță că Ion Bulgac activează în sectorul privat al noilor tehnologii, „făcând parte din conducerea unuia din cele mai mari start-up-uri” din Republica Moldova.

Bulgac mai este și președinte al organizației de tineret CUB Junior.

Până acum și-au anunțat intenția de a candida la funcția de primar al Chișinăului alți doi candidați: Mihail Bagas, candidatul mișcării social-politice Liga Orașelor și Comunelor., dar și deputatul partidului de guvernământ „Acțiune și Solidaritate” (PAS), Lilian Carp.

În august 2022 și-a anunțat intenția de a candida și actualul edil al capitalei Ion Ceban. Tot în 2022, Ceban și-a creat propriul partid – Mișcarea Alternativa Națională.

Partidul CUB este un partid politic de centru-dreapta, bazat pe ideile liberalismului social și pledează pentru aderarea R. Moldova la UE până în 2030, o economie „liberă, durabilă și competitivă” și pentru o justiție „liberă, dreaptă și independentă”.

CUB a apărut pe arena politică din R. Moldova în noiembrie 2022. În calitate de președinte a fost ales fostul deputat din partea platformei „DA”, Igor Munteanu. Atunci reprezentanții CUB au declarat că este vorba despre „o coaliție a oamenilor liberi, cu vederi liberale și care înțelege că aderarea Republicii Moldova la UE se va obţine cu foarte multă muncă”.

Următoarele alegeri locale în capitală vor avea loc în toamna anului 2023. În urma alegerilor locale din 2019, primar al municipiului Chișinău a fost ales Ion Ceban, candidatul Partidului Socialiștilor. Ulterior, Ceban și-a suspendat activitatea de membru a PSRM și a declarat că va fi un „primar apolitic”.

În mai 2023, PSRM a anunțat că va avea un candidat la funcția de primar al Chișinăului. Anunțul a fost făcut de secretarul executiv al formațiunii, Igor Dodon. Acesta a acuzat că „mai multe proiecte au fost realizate în municipiu la inițiativa socialiștilor”, pe care și le-a asumat actualul primar.

  • 16x9 Image

    Denis Dermenji

    Scriu pentru versiunea de limbă rusă și română a site-ului Europa Liberă Moldova, despre conflictul transnistrean și procesul de reglementare, dar și despre temele de actualitate din R. Moldova. Din 2018 până în 2021 am lucrat la Moldova 1 și Jurnal TV. În 2022,  fiind jurnalist la newsmaker.md, am scris și am filmat reportaje din regiunea Kiev, în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

XS
SM
MD
LG