Nu mi se mai întâmplase, în practica mea de redactor (de peste un sfert de veac!), ca să-i propun unui autor de la noi – în cazul de față, nimeni altul decât maestrul Eugen Doga, proaspăt convertit în memorialist – să renunțe de bună voie la circa jumătate din textul manuscrisului, iar acesta să accepte fără fasoane.
Îi mai trecusem pragul casei de pe strada Eminescu și cu alte ocazii, de fiecare dată fiind întâmpinat cu zâmbetul pe buze: „Păun, unde ți-i coada?”, dar ce bucurie să vin „cu plinul”, un ditamai manuscris de peste 800 de pagini, în format A4, din care urma să se nască o carte, nu atât de memorii auctoriale, cât o mărturie a unui veac de om ce și-a marcat epoca.
La cât de ușor s-a lăsat maestrul convins să scoatem din carte pasajele repetitive, la fel și numeroasele interviuri & răspunsuri la tot felul de anchete, am luat pe loc taurul de coane – nu-mi plăcea nici de frică titlul propus de Eugen Doga (ceva cu pârăiașe care ajung să formeze la un moment dat un râu/fluviu – copilul crescut pe malul bătrânului Nistru trebuie să-și fi spus cuvântul); în plus, aveam deja unul pregătit, „în două etaje” (ca un autobuz londonez), chiar acesta: Un veac de om. Viața mea așa cum a fost să fie.
Nu m-am grăbit să i-l spun, încă nu era pregătit să renunțe la... pârăiașele sale, așa că ne-am apucat să structurăm cartea, text cu text. O salbă de nuvele – unele haioase, altele de-a dreptul dramatice (secvențele cu tata Dumitru, pe care-l va pierde de timpuriu), redactate la persoana întâi singular, ce acoperă vreo opt decenii de viață, de la cele mai timpurii amintiri și până la reflecțiile despre creație, destin, rolul artistului în societate ș.a.m.d. ale unui om consacrat & iubit, ajuns la vârsta senectuții.
În pauze, ascultam muzică – erau înregistrările sale preferate, din concerte sau din studio, arhivate în ditamai computerul ce ocupa jumătate de masă –, ceea ce mi s-a părut un privilegiu, să audiem împreună lieduri, cântece pe versuri de Mihai Eminescu & Veronica Micle, și mai cu seamă piesa „Floare albastră”, o capodoperă târzie pe care însuși maestrul o prețuia foarte mult.
De comun acord, am împărțit cartea în două – I. Anii de ucenicie și II. Anii de măiestrie. Apoi am stabilit ordinea intrării celor câteva zeci de capitole, directorul artistic al Editurii Cartier, pictorul Vitalie Coroban, urmând să le facă loc celor câteva sute de fotografii în paginile cărții, și tot încă nu căzusem de acord asupra titlului.
Înainte să i-l propun, am amintit ca printre altele de volumul de memorii al lui Gabriel Garcia Marquez, A trăi pentru a-ți povesti viața, și așa, din vorbă-n vorbă, am scos ceea ce credeam a fi „asul din mânecă”, și anume: Eugen DOGA. Un veac de om. Viața mea așa cum a fost să fie. N-a vibrat, dar nici n-a zis „Nu!”, în tot cazul, Domnia Sa părea să fi renunțat tacit la pârăiașe... Și atunci ne-am înțeles să se pagineze cartea în formula pe care o convenisem de comun acord, iar la proxima noastră întrevedere – cu ultima corectură pe masă! – să revenim la titlu.
Zis și făcut – abia la cea de-a treia (sau a patra?) noastră întâlnire, când textul fusese citit și răscitit, pozele introduse, iar BT-ul dat, l-am întrebat despre titlu. Din vorbă-n vorbă, ascultând când o piesă, când alta, am convenit asupra acestuia: Viața mea așa cum a fost să fie, fără niciun subtitlu (de genul: Memorii) – și a fost bine, exact pe măsura omului cald cu care m-am întreținut în tot acest timp; acum, urma să alegem doar fotografia pentru coperta întâi, iat-o: Eugen Doga în costum alb la patru ace & la papion, imaginea însăși a eleganței.
După, a fost lansarea de la Librăria din Centru, pe care am transformat-o într-un dialog de circa o oră cu maestrul Eugen Doga; apoi o alta, la Muzeul Național de Artă a Moldovei; apoi o a treia, de la Muzeul Național de Literatură; a patra/cincea, de la BookFest, București & Chișinău, și tot așa; cartea se desprindea pas cu pas de autorul ei pentru a-i spune povestea vieții – nici mai mult nici mai puțin, un veac de om.
- Citește aici un interviu realizat de Emilian Galaicu-Păun cu Eugen Doga după lansarea cărții: Un veac de om vs O viaţă aşa cum a fost să fie – dialog „la patru mâini” cu maestrul Eugen DOGA
De fiecare dată, îi îndemnam pe numeroșii cititori să-i ceară un autograf, ceea ce se și întâmpla negreșit; și doar subsemnatul a rămas fără (o mai pățisem, cu scriitorul Aureliu Busuioc, și tot nu m-am învățat minte), că doar Maestrul nu avea să plece chiar mâine (de fapt, niciodată!) – vechea poveste a cizmarului ce umblă desculț...
De ieri, îmi place să cred că mi-a scris cu cerneală simpatică ceva deosebit pe exemplarul meu de carte – îmi va trebui o viață de om ca să-i descifrez mesajul.
(Emilian Galaicu-Păun, 4 iunie 2025)
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
