Linkuri accesibilitate

În esență... | Bilanțul anului 2023. Retrospectiva evenimentelor social-politice cu Anatol Țăranu


În ultima ediție din anul 2023 a podcsatului „În esență...”, gazda podcastului, Eugen Urușciuc, trece în revistă cu comentatorul politic, Anatol Țăranu, ex-ambasador la Moscova, principalele evenimente social-economice și politice ale anului, selectate de Europa Liberă. 

Bilanțul anului 2023. Retrospectiva evenimentelor social-politice cu Anatol Țăranu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:42:50 0:00

Transcrierea episodului o puteți citi AICI.

Invitatul podcastului spune că, pentru R. Moldova, anul 2023 a fost complicat, războiul din Ucraina continuând să fie o amenințare, care influențează „toate oscilațiile de pe scenă politică moldovenească.”

Anul 2023, spune Anatol Țăranu, s-a remarcat printr-o serie de evenimente politice majore – rocada premierilor [schimbarea premierului Natalia Gavrilița cu Dorin Recean]; Adunarea Națională „Moldova Europeană” și Summit-ul Comunității Politice Europene de la Bulboaca, care a pus „R. Moldova pe radarele politicii europene.” Cel mai important eveniment al anului, spune comentatorul politic, a fost deschiderea negocierilor de aderare a R. Moldova la UE.

Evenimentele discutate în ediția podcastului:

  • Rocada premierilor făcută de guvernarea PAS. Cât de justificată a fost și cum au evoluat lucrurile?

Anatol Țăranu: „[...] Mi se pare că, din punct de vedere a prestației publice, actualul prim-ministru a pășit cu câțiva pași înaintea doamnei Gavrilița [...]”

  • Victoria Evgheniei Guțul (susținută de partidul „Șor”) în alegerile pentru funcția de guvernatoare a Găgăuziei. De ce evită președinta Maia Sandu să semneze decretul de numire a noii guvernatoare ca membru din oficiu al Guvernului. Ruperea colaborării dintre Comrat și Chișinăul pe dimensiune parlamentară. Până unde poate evolua acest boicot reciproc?

Anatol Țăranu: „[...] Deocamdată, după părerea mea, Chișinăul procedează corect. Nu reacționează bolnăvicios și le permite celor [de la Comrat] să se consume în propriile dezbateri pe interior.”

  • Declararea partidul „Șor” drept formațiune neconstituțională; interdicția de a candida în alegeri a fruntașilor fostului partid. Excluderea din cursa electorală în ajunul alegerilor locale generale a candidaților partidului „Șansă”, considerată o formațiune afiliată lui Ilan Șor.

Anatol Țăranu: „[...] Măsurile care au fost întreprinse împotriva grupării Șor, o grupare care corupe activ politicul moldovenesc, au fost absolut necesare. Problema este că au fost întârziate, nu trebuia să se ajungă la aceste măsuri luate în regim de pompieri. [...]

  • Organizarea, la 21 mai, a Adunării Naționale „Moldova Europeană” la care au participat până la 80.000 de cetățeni, iar la 1 iunie desfășurarea Summit-ului Comunității Politice Europene de la Bulboaca. În ce măsură aceste evenimente au fortificat partida pro-europeană în R. Moldova?

Anatol Țăranu: „[...] Aceste evenimente, indiscutabil trebuie să le înscriem în palmaresul succeselor guvernării, dar și a Republicii Moldova în ansamblu. Aici totul s-a făcut bine, chiar dacă opoziția, pe alocuri, a încercat să minimalizeze valoarea acestora.”

  • Cerința Chișinăului avansată Moscovei de a-și retrage 45 de diplomați de la Chișinău, în contextul unui scandal cu iz de spionaj, dar fiind invocată și paritatea diplomatică. Mai pot fi reclădite relațiile moldo-ruse?

Anatol Țăranu: „[...] Relația moldo-rusă a fost redusă la minim și totul se consumă la nivel de două ambasade. Alte contacte pur și simplu nu există. (...) O asemenea stare a relațiilor moldo-ruse nu este benefică. Ea trebuie să fie depășită. Alta e că această relație bilaterală este un drum cu mișcare în două sensuri. (...) Perspectivele acestor relații depind de evoluțiile de pe scena ucraineană.”

  • Cele două acțiuni de protest [iunie și noiembrie-decembrie] ale fermierilor mici și mijlocii. Cândva, fiind în opoziție și un aliat al fermierilor, actuala guvernare PAS și-a schimbat retorica.

Anatol Țăranu: „[...] Când nu ești la guvernare, nu răspunzi pentru buget și dintotdeauna ești tentat să faci niște declarații mai populiste pentru a atrage electorat, pentru a câștiga viitoarele alegeri. (...) Astăzi, R. Moldova, pur și simplu, nu are bani pentru ca să soluționeze o sumedenie de probleme sociale. Și nu este vorba doar de fermieri.”

  • Publicarea raportului de audit internațional al datoriilor istorice la gaze ale Moldovagaz față de Gazprom. Chișinăul anunță că din datoriile de peste 750 de milioane de dolari, pretinse de Gazprom, recunoaște și este gata să achite doar 8,6 milioane de dolari.

Anatol Țăranu: „[...] Anul 2023 poate fi catalogat ca un an în care au fost întreprinși pași radicali pentru a ne desprinde de dependența energetică rusă. Această dependență continuă să existe și astăzi, dar ea s-a minimalizat, s-a diminuat considerabil, iar asta nu înseamnă nimic altceva decât pierderea de către Rusia a unor pârghii economice foarte serioase de a influența R. Moldova.”

  • Obținerea câștigului de cauză a fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Înalta Curte a stabilit că autoritățile moldovene au admis mai multe încălcări acum doi ani când l-au suspendat din funcție. Cu ce s-ar putea termina acest câștig de cauză?

Anatol Țăranu: „[...] R. Moldova va fi nevoită să plătească pentru încălcarea procedurilor în cazul Stoianoglo. Dar, în ultima instanță, asta nu va duce la reabilitarea lui Stoianoglo și la readucerea lui în postul de procuror general. O asemenea evoluție a evenimentelor, practic, este aproape exclusă.”

  • Alegerile locale generale, desfășurate în condițiile unui nou Cod electoral. Au fost acestea corecte și democratice?

Anatol Țăranu: „[...] Totul este relativ bine, chiar dacă au fost semnalate și încălcări. (...) Procedura democratică a fost respectată în linii mari, iar aceasta vorbește despre faptul că democrația electorală în R. Moldova continuă să funcționeze. (...) Rezultatele vorbesc despre faptul că cursul integrării europene nu este, deocamdată, unul ireversibil.”

  • În anul 2023, autoritățile de la Chișinău au inițiat denunțarea a peste 70 de acorduri din cadrul Comunității Statelor Independente. R. Moldova a denunțat mai bine de 20 de acorduri „inutile cetățenilor”. Câtă geopolitică, cât pragmatism, câtă voință politică sau chiar emoții prevalează în distanțarea R. Moldova de CSI?

Anatol Țăranu: „[...] Mi se pare că tactica aplicată este una judicioasă. Dacă am fi declarat printr-o singură declarație că am ieșit din CSI, asta ar fi provocat o repulsie majoră din partea Moscovei, dar și o anumită neînțelegere în interiorul societății moldovenești care nu este deocamdată pregătită pentru o asemenea decizie radicală.”

  • Decizia din 14 decembrie a Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei și Moldovei la UE, Georgia devenind stat candidat la aderare. Care sunt pericolele ce ar pune în impas negocierile?

Anatol Țăranu: „[...] Nu putem astăzi să prevedem foarte precis care va fi configurația viitoarei Uniuni Europene și cum se vor produce mutațiile pe această dimensiune. Cum n-ar fi, Uniunea Europeană, în orice formulă modificată, va continua să rămână una din principalele realizări ale civilizației contemporane.”

Podcastul „În esență...” poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, pe Spotify și pe YouTube ca și celelalte podcasturi ale Europei Libere – „Reporterii”, cu un episod nou în fiecare zi de luni; „Dincolo de Știri”, în fiecare zi de vineri, și „Laboratorul Social” – în fiecare a doua marți, adică o dată la două săptămâni, și podcastul cu informații și analize la zi – „Pe agendă”
  • 16x9 Image

    Eugen Urușciuc

    Lucrez în presă din 1992, după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. Pe parcurs, am făcut parte din echipele mai multor redacții locale și regionale. Iar în august 2022 m-am alăturat Europei Libere Moldova, unde sunt gazda Podcastului „În esență...” și scriu pe teme din domeniul justiției, economie, politică și drepturile omului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG