Toate semnele arată că Horia-Roman Patapievici a ezitat, cântărind argumentele pro și contra, înainte de a publica volumul Anii urii (editura Humanitas, 496 de pagini). Trebuie amintit că fostul președinte al Institutului Cultural Român era, între 1994 și 2010, o prezență foarte activă în mass-media: a avut colaborări permanente la Europa Liberă, Deutsche Welle, revista 22, ziarul Evenimentul zilei. A încetat să mai publice în presă în 2010 și s-a retras din viața publică doi ani mai târziu. Volumul Anii urii reprezintă o selecție din articolele publicate între 2007 și 2010. Dar o amplă prefață, intitulată „Există undeva o minciună”, precum și un lung interviu realizat de Ramona Ursu aduc necesare lămuriri și nuanțări. Știm bine că Patapievici a fost detestat de o anumită parte, foarte agresivă, a presei și că a fost ținta unor atacuri abjecte. Iată că astăzi el simte nevoia să revină asupra campaniei de defăimare căreia i-a căzut victimă, să arate motivațiile, resorturile ei profunde, precum și consecințele ei. Vedem astfel cum o afirmație despre Eminescu a fost scoasă din context și interpretată exact pe dos, cum s-a confecționat imaginea unui Patapievici anti-român, „străin de neam”, trădător etc. Calomniile au fost rostogolite în presă, la televiziune (îndeosebi la Antena 3), pe internet, operația de intoxicare a fost atât de puternică încât scriitorul a ajuns să fie agresat fizic pe stradă de către necunoscuți.
Dar articolele pe care Patapievici le reunește în acest volum sunt comentariile unui observator avizat și pătrunzător al vieții politice. Avem a face cu un document prețios, esențial pentru a înțelege evenimentele din acei ani. Autorul analizează raporturile dintre presă și politică, dintre justiție și politică, se întreabă care este puterea cetățeanului față de puterea politicianului, ne spune cum Curtea Constituțională devine o putere inevitabil politică, semnalează tot mai numeroasele linșaje mediatice, deplânge supremația televiziunilor zise „de știri” ce duce la o lamentabilă degradare a politicului, întrucât aceste televiziuni nu sunt decât niște instrumente de propagandă și de șantaj. Multe din diagnosticele pe care le pune Horia-Roman Patapievici sunt corecte și ne ajută să înțelegem o serie de aspecte ale vieții politice actuale.
Un loc central îl ocupă, firește, persoana lui Traian Băsescu, cu atât mai mult cu cât lui Patapievici i s-a aplicat, la fel ca altor intelectuali, eticheta stupidă de „băsist”. Ceea ce îl preocupă în primul rând pe autor este mecanismul care a condus către diabolizarea lui Băsescu și a susținătorilor săi. Sigur, fostul președinte e o persoană controversată și care ne rezervă oricând surprize, unele neplăcute. Dincolo de asta, onestitatea lui Patapievici e în afară de orice îndoială, ca și capacitatea de a examina lucid schimbările la față din ultimii ani ale lui Traian Băsescu. Și chiar faptul de a relua acele texte scrise sub presiune, în „anii urii”, e un gest de curaj intelectual și moral.
